Vaclav Havel (foto: www.wikipedia.org)

Ca să nu treacă toată luna de aniversare (că zile deja au trecut cam de vreo săptămînă) am să fac astăzi vorbire despre un cetățean cu un destin excepțional.

Unul dintre cei mai faimoşi dizidenți de după cortina de fier, ajuns mai apoi, după căderea acesteia, unul dintre cei mai respectați lideri ai părții de lume proaspăt renăscute.

Scriitor, boem, activist, militant, preşedinte, model şi multe altele, pe numele lui din buletin Vaclav Havel.

E adevărat că roata istoriei l-a prins pe partea în urcare, însă e numai şi numai meritul lui că a ştiut cînd să se ridice în picioare pentru a vedea cît mai departe.

Mai toate piesele lui de tinerețe s-au jucat după o dublă cortină: una de pluş în jurul scenei de teatru şi alta de fier – chiar dacă aparent invizibilă – care ascundea sub faldurile ei ghimpate toate de sub lună şi stele.

Însă reprezentația vieții lui a fost în prima piesă cu iz de libertate, montată pe o scenă cît o țară, în care a primit dealtfel şi rolul suprem, acela de preşedinte. După ce în prelabil a fost unul dintre scenariştii unui film realist precum o revoluție, drapată însă elegant în falduri de catifea.

A mai fost distribuit la un moment dat şi într-un rol secundar, de compoziție, anume acela al unui bolnav de cancer de plămîni. Rol pe care l-a jucat deasemenea cu demnitate, dar în urma căruia a trebuit să renunțe la pasiunea lui de o viață, țigara.

Un preşedinte atipic, dar şi un cetățean simpatic, în fond.