mica mare conspirație 6


Jen Stark - Hîrtie 2 (www.obviousmag.org)

Nu ştiu alții cum sînt (vorba unui hîtru înaintaş) însă eu unul am descoperit pe pielea şi osul meu că, atunci cînd începi să te preocupi la modul serios de ceva, lucrurile încep cumva să vină către tine.

Auzi întîmplări ce dau deoparte strat după strat de neîncredere, citeşti cărți care îți întăresc încet-încet convingerile, afli de oameni care te fac să strigi: există!

Iar cu cît te adînceşti mai mult în căutări, cu atît mai mult ceea ce părea o potecuță strîmtă şi întunecoasă se deschide într-o cale din ce în ce mai largă şi mai luminoasă. Pînă ce, la un moment dat, pare că întreg Universul conspiră ca să te ajute.

Am avut norocul să mai trec în viață prin situații de acest fel, iar ceea ce mi se întîmplă de cînd am început acest proiect nu face decît să confirme mica mea teorie.

În primele zile nu eram sigur nici măcar eu încotro mă îndrept, tot ce făceam era să adaug informație şi să sper că fac bine ce fac. Apoi au început să apară încurajări răzlețe, iar mai apoi solicitările de ajutor, cînd şi cînd. Astfel am prins curaj şi am început să caut colaboratori care să preia diverse capitole – nutriție, psihologie, chiar alte specialități medicale –  la care nu mă pot încumeta. Unii au zis “da” de la început, de la alții mai aştept încă un răspuns.

Însă bucuria cea mai mare a fost atunci cînd prieteni – reali sau virtuali – au început să contribuie sau să îşi ofere colaborarea la acest proiect. Aici trebuie să recunosc că eu am fost cel prins pe picior greşit, deoarece am întîrziat cu pregătirea blogului pentru această nouă realitate.

Am însă o promisiune că şi acest lucru se va rezolva în zilele următoare (ce vreți, depind de ajutor extern, nu mă pricep nici eu chiar la toate) şi blogul va deveni, în sfîrşit, un proiect colaborativ, la care toți cei interesați vor putea să contribuie.

Mica noastră conspirație devine, iată, tot mai mare.


Leave a Reply to Daria B. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 thoughts on “mica mare conspirație

  • Daria B.

    Mă bucur să aflu că lucrurile se miscă pe undeva, că altora chiar le ies proiectele pe care si le propun (mai întâi virtualkid, acum si tu… ) si că există un Univers care îti sare în ajutor. Eu, deocamdata, în ciuda strădaniilor, parcă mă afund tot mai mult, în loc să ies la liman. Poate trăiesc în alt Univers:) Multă baftă îti doresc!

    • doctorul

      @Daria B.: sau poate că nu cauți ce trebuie sau unde trebuie; am trecut și prin situații din astea și a trebuit să renunț (cu cît mai repede cu atît mai bine); încearcă și varianta asta, că poate nu e pentru tine (sau nu așa, sau nu acum); cele bune, fruntea sus.