Trebuie să mărturisesc faptul că nu am nici cea mai mică idee despre cît de infinit e cu adevărat infinitul.

În plus, am serioase dificultăți în a-mi imagina în ce măsură nemurirea e, într-adevăr, nemuritoare.

Dar dacă există un infinit cu adevărat infinit şi dacă nemurirea este într-adevăr nemuritoare (precum ne place nouă, limitaților de muritori ce sîntem, să ne închipuim), atunci probabil că cei patru membri ai unui grup pe nume Beatles se regăsesc printre privilegiații care vor primi permisiunea să le pipăie.

George Harrison (foto: www.wikipedia.org)

Ca unul dintre cei patru viitori infiniți nemuritori, George Harrison a cochetat cu nesfîrşitul inefabil încă din timpul vieții. Fascinat de timpuriu de misticismul indian, tînărul George se numără printre cei care au promovat mişcarea Hare Krishna minților impregnate de rațional care populează încă majoritar emisfera vestică. Şi, în sunete de sitar*, l-a revelat urechilor noastre dialectice pe numitul viitor mare muzician indian Ravi Shankar.

Iar în timpul care i-a mai rămas a cîntat şi în grupul mai sus pomenit, lucru care a fost suficient să-i asigure ceea ce noi numim de obicei nemurire (orice o fi însemnînd asta).

Altfel, în viața lumească şi trupească, karma personală nu l-a prea menajat. A început cu un cancer de gît (cauzat se pare de pasiunea pentru fumat din tinerețe) tratat cu succes cu radioterapie. A continuat apoi cu o tumoră malignă extirpată dintr-unul din plămîni. Aproape imediat a suportat iarăşi o cură de radioterapie, de data asta pentru o tumoră cerebrală. Iar ca orice înțelept care se respectă, a cedat într-un final în fața unui cancer de plămîni, într-o zi de 29 noiembrie a anului 2001.

După care, redevenit cenuşă, s-a întors alături de alți nemuritori în rîul Gange.

* sitar – instrument tradițional indian cu corzi.