Inspirat probabil de spectaculoasa ieşire la rampă a Angelinei (şi, posibil, şi olecuţă invidios pe impresionantul ei succes fără frontiere), Michael Douglas a decis să ia şi el calul de căpăstru rara pe coclauri. Întrebat de un reporter dacă nu cumva cancerul oro-faringian de care suferă poate fi atribuit anilor sălbatici în care „a băut ca un peşte şi a fumat ca un diavol” (ca să nu mai pomenim şi de droguri, că e ilegal), vedetul a răspuns nonşalant:
Hugo Chavez este un personaj colorat, fără doar și poate (nu știu cît din această faimă se datorează meritelor personale și cît influenței “binevoitoare” a canalelor mediatice internaționale, dar asta e o altă poveste). Zilele trecute, în urma anunțului că (și) președinta Argentinei, Cristina Kirchner, este bolnavă de cancer, Hugo a opinat că aceasta (respectiv, “înlesnirea” îmbolnăvirii de cancer a liderilor politici incomozi) ar putea fi o nouă armă de luptă politică folosită de SUA, prin brațul ei internațional numit CIA*.
… fum (mai) puțin … Se schimbă vremurile. Și nici Brazilia nu mai e ce-a fost. Dacă Lula da Silva, fostul ei președinte, a fost “liber” să fumeze unde și cum a vrut vreme de mai bine de patruzeci de ani, se pare că nu mai este cazul. Nici măcar pentru cetățenii obișnuiți.
Sau unde ne poate duce abordarea (exagerat de mecanicistă) a medicinii. Recte, a bolii și/sau a sănătății. Luiz Inacio Lula da Silva este un tip extrem de simpatic. Un bonom. Care, datorită faptului că a fost pînă anul trecut președintele Braziliei, mai face încă, din cînd în cînd, prima pagină a ziarelor.
Agenția americană a medicamentului (FDA – Food and Drug Administration) a aprobat astăzi folosirea medicamentului Erbitux (cetuximab) pentru tratamentul – în combinație cu chimioterapie – cancerului de cap și gît în forme avansate (metastatice).
Tema de ieri este într-adevăr foarte interesantă – am realizat asta abia după ce am mai citit o dată articolul – însă în acelaşi timp extrem de frustrantă prin limitarea pe care pare că o introduce: cum de numai tumorile maligne sînt “inhibate” de alergii? Sau, altfel spus, este posibil ca această corelare inversă între cancer şi boala alergică să fie valabilă şi pentru alte tipuri de cancer?
Este replica pe care Randle Patrick McMurphy (Jack Nicholson) o dă în filmul “Zbor deasupra unui cuib de cuci” după încercarea nereuşită de a evada dintr-o instituție de boli mintale distrugînd gratiile cu o piesă de mobilier pe care nu a putut să o ridice. “Măcar am încercat!” le spune el cu demnitate colegilor de balamuc.
Runda a doua. “La ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar?” probabil că se întreabă cu năduf Unchiul Sam privind mai către sud dinspre Florida lui cea însorită. Sau altfel spus, la ce-i trebuie Cubei un “Centru de Imunologie Moleculară”?
Sammy Davis Jr. nu e chiar unul dintre numele care, atunci cînd e rostit, ne fac să tresărim. Cel puțin nu pe noi, cei de prin România (sau poate că e doar o impresie de-a mea). Însă cu sau fără recunoaşterea mioritică, este dincolo de orice dispută faptul că juniorul – care ar fi împlinit astăzi 85 de ani – a avut o viață ca-n filme.
Trebuie să mărturisesc faptul că nu am nici cea mai mică idee despre cît de infinit e cu adevărat infinitul. În plus, am serioase dificultăți în a-mi imagina în ce măsură nemurirea e, într-adevăr, nemuritoare. Dar dacă există un infinit cu adevărat infinit şi dacă nemurirea este într-adevăr nemuritoare (precum ne place nouă, limitaților de muritori ce sîntem, să ne închipuim), atunci probabil că cei patru membri ai unui grup pe nume Beatles se regăsesc printre privilegiații care vor primi permisiunea să le pipăie.
Doi prieteni moscoviți se întîlnesc pe strada Arbat*. Unul dintre ei cu o cravată nouă, abia cumpărată. – Frumoasă cravată, cît ai dat pe ea? îl întreabă amicul lui. – Am luat-o de la magazinul cutare cu 300 de euro, se făleşte acesta. – Te-ai grăbit amice, au la buticul de peste drum la fel cu 400! replică primul.
Dar nu din parcare, ci dintr-o listă exclusivistă cu cele mai nocive substanțe pentru fragila ființă umană. Nu că aceasta – ființa adică – nu ar contribui cu propria sa mînă la respectiva fragilitate. Ca să nu mai prelungesc inutil suspansul intru direct în subiect. Se vede treaba că, dintr-un grup de 20 de pretendenți la titlul de inamicul chimic numărul unu al sus-numitei ființe, alcoolul e un fel de rege neîncoronat.
Vă mai amintiți de Cuba? Țara aceea mică şi simpatică din Marea Caraibelor, înfiptă ca o in-sulă în coasta Unchiului Sam? Tovarăşa noastră de nădejde – pînă nu de mult – pe drumul făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate, fiecare pe limba lui piere?
Uită că viața e grea. Aşa ne învață unul din multele cîntece de pahar din simpatica noastră cultură poporeană. “Băutura e bună, însă trebuie să te ții de ea”, ne asigură o altă maximă de largă circulație orală, transmisă cu sfințenie din generație în generație.
A ales să fie actor. A ales să joace o viață întreagă în filme după ce, în tinerețe, a trăit o viață ca-n filme. Şi-a făcut “debutul” la doar 12 ani, ca băiat de prăvălie. Au urmat apoi alte “roluri” la fel de reale: hamal, țăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tîmplar, șofer, marinar, pescar.
Vă mai amintiți filmul Basic Instinct? Cum să nu? Doar a făcut senzație atunci cînd a apărut, prin cel puțin una din scene.
Am tot insistat pe “binefacerile” fumatului. De care fiecare dintre noi poate alege să se “bucure”, în virtutea liberului arbitru. Invers, cei care nu savurează deliciile fumatului au opțiunea – chiar dacă un pic mai dificilă – să îşi păstreze plămînii cît de cît mai curați. O misiune mai grea în acest sens au copiii cu părinți fumători, însă cumva-cumva se pot şi ei descurca, la o adică.
Întotdeauna va exista o cerere pentru lucrurile folosite, deoarece mereu vor fi oameni care vor găsi un uz pentru ceea ce vînd sau aruncă alții. Există maşini la mîna a doua, mobilă la mîna a doua, biciclete la mîna a doua, ba chiar şi – chiar dacă unii le-ar considera obiecte prea personale pentru o asemenea ipostază – haine la mîna a doua. Aceasta din urmă e valabilă mai ales pentru România, însă la ce te-ai putea aştepta de la o țară de mîna a doua, ca cea în care am fost anunțați de curînd că ne ducem zilele.
Vă plac cifrele mari? Atunci citiți mai departe. Sînt 300 de milioane de fumători în China. Adică ceva mai mult de jumătate din populația masculină, la care se adaugă, din păcate, o felie din ce în ce mai rotundă din cea feminină. Un milion dintre aceştia mor în fiecare an din cauza bolilor asociate fumatului.
Am vorbit ieri despre arome. Arome diverse, din plante neaoşe sau exotice, cu efecte mai mult sau mai puțin benefice pentru sănătate. Arome care, folosite cu înțelepciune, pot ajuta la vindecare în multe afecțiuni sau boli, inclusiv cancer. Există însă şi o plantă care nu numai că nu are nici un efect benefic pentru organismul uman, dar chiar se distinge prin contrariu, chiar şi în cantități minimale.
