ce-am avut (şi ce-am pierdut) 2


Sistemul HIFU (foto: www.haifutech.com)

Ziceam ieri că a fost cît pe ce să avem parte în țărişoara noastră de un tratament de ultimă oră (de fapt chiar am avut, însă doar pentru scurtă vreme).

Ei bine, acum că tot nu mai pot fi suspectat de reclamă mascată, hai să vedem un pic ce e cu acest sistem de terapie a cancerului, cunoscut sub numele oarecum colțuros de HIFU (altfel el fiind format din inițialele – în limba engleză – pentru High Intensity Focussed Ultrasound, şi care în limba română aproape că nu mai are nevoie de traducere, acum că ne-am englezit cu toții).

Păi în varianta prescurtată ar suna cam aşa (spicuiesc din prezentarea celor care au creat sistemul):

Sistem non-invaziv, puternic şi precis de terapie a cancerului sub ghidaj imagistic în timp real, care oferă o metodă eficientă, sigură şi flexibilă de tratare a tumorilor benigne şi maligne.

Acum hai să le luăm pe rînd:

Non-invaziv – tratament realizat din afara corpului, fără cicatrici, fără infecții, fără efecte adverse şi cu durere minimă (în fapt, pacientul poate merge a doua zi la muncă).

Precis – zona de țesut care este distrusă poate fi de doar 1,1/3,3 mm, iar marginea dintre zona tratată şi țesutul neafectat poate fi îngustă de doar 10 celule (adică extrem de puțin).

Eficient – peste 10 ani de utilizare, cu o eficiență superioară tratamentelor convenționale, în plus fără efectele adverse ale acestora (dacă ne gîndim la chimio- şi radioterapie, de exemplu).

Sigur – mai mult de 10 mii de pacienți tratați în 8 țări, cu rezultate bune şi minime efecte secundare (arsuri uşoare ale pielii care dispar în cîteva zile).

Flexibil – poate trata tumori benigne şi maligne cu cele mai variate localizări (de la fibroame uterine pînă la cancer de pancreas), indiferent de dimensiunea şi localizarea acestora.

În concluzie, un fel de bisturiu care taie fără să lase urme şi vindecă fără prea multe efecte secundare.

Made in China, cum spuneam.

(pentru varianta extinsă – în limba engleză – vă invit să răsfoiți aici)

 


Leave a Reply to VirtualKid Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 thoughts on “ce-am avut (şi ce-am pierdut)

  • VirtualKid

    Ma intreb pentru cate persoane aceste vestu sunt complet lipsite de importanta datorita unui simplu amanunt?
    Sanatatea este din ce in ce mai putin accesibila din motive cat se poate de …. materiale.

    • doctorul

      @VirtualKid: sănătatea ar putea fi foarte ieftină dacă am reînvăța cum să ne-o păstrăm, dar aici e o discuție mai lungă.