răul cel mai bun


Astăzi vorbim despre cancerul de pancreas.

Un tip de cancer considerat a fi curabil (prin extirpare chirurgicală) doar în cazul unui diagnostic precoce, lucru care în viața reală se întîmplă destul de rar (sub 10% din cazuri). Pentru ceilalți pacienți – cei la care cancerul este deja avansat la momentul diagnosticului – rămîne doar varianta chimioterapiei în scopul prelungirii vieții.

Un studiu recent a comparat două regimuri de tratament medicamentos pentru cancerul de pancreas. Un regim – cel favorizat în prezent de oncologi – a fost (mai) bine suportat de pacienți, permițînd o supraviețuire medie de 6,8 luni. Celălalt, ceva mai agresiv, a demonstrat o creştere medie a duratei de viață la 11,1 luni, însă a determinat şi efecte adverse mult mai serioase.

Cercetătorii respectivi au făcut şi recomandări privind utilizarea celor două abordări terapeutice, pentru obținerea unui compromis între obiectivul de prelungire a supraviețuirii, pe de o parte, şi nevoia menținerii unei calități decente a vieții pentru respectivii pacienți,pe de alta. Cu alte cuvinte, recunosc faptul că prelungirea în orice condiții a vieții nu este întotdeauna obiectivul cel mai de dorit.

Viața e frumoasă (foto: www.speedupyourlife.com)

M-aş fi aşteptat prin urmare să aud cîte ceva şi despre varianta în care cineva ar opta să nu facă nici un tratament, ci să se bucure pur şi simplu de viața care i-a mai rămas de trăit. Cu alte cuvinte, să aleagă decisiv calitatea în locul cantității.

Bineînțeles însă că această alegere ar însemna mai puține medicamente consumate, respectiv mai puțin profit pentru companiile farmaceutice.

Drept pentru care, pur şi simplu, această opțiune nu există.

(reflecții induse de un articol publicat pe CNN Health)

Leave a comment

Your email address will not be published.