Alo, sînt bine! (foto: www.epicmobiles.com)

A început ca o curiozitate, a continuat prin a fi o modă şi a sfîrşit prin a deveni – sau cel puțin asta încercăm să ne convingem singuri – o necesitate (unii, mulți, ar zice că etapa a doua nu e neapărat încheiată).

Telefonul mobil – căci despre el vorbesc – a început ca un excentric şi incomod mijloc de a ne găsi de treabă (sau de a ne afla în treabă) la orice oră din zi şi din noapte. Brusc am avut cum să arătăm tuturor cît de importanți sîntem atunci cînd ne suna cineva în plin proces de traversare a străzii (pe zebră, desigur) sau în timp ce stăteam la rînd la orice (pe atunci, să ne reamintim, nu existau supermarketuri, iar mall-uri – nici atît).

Cumva, telefonul mobil – care suna mult mai rar decît o face azi – ne scotea (cînd şi cînd) din mulțime.

Astăzi, o ştim cu toții, a ajuns o adevărată belea pe capul nostru. Iar ca să fie treaba şi mai bună, unii dintre noi avem nu numai unul, ci două sau chiar mai multe telefoane mobile. Cu ajutorul cărora rezolvăm cele mai diverse probleme (favorita mea fiind aflarea numărului de interfon – pe care nu mă mai obosesc să îl țin minte – de fiecare dată cînd merg în vizită la vreun prieten care s-a dotat cu aşa ceva).

Să n-o mai lungesc, toate bune şi frumoase, doar că există şi o – deocamdată mică spre invizibilă – problemă: folosirea îndelungată a telefonului mobil poate creşte riscul unei forme de cancer cerebral numită gliom (sau glioblastom multiform). Asta deoarece timpul în care vorbim la telefon ar putea fi comparat cu introducerea capului într-un cuptor cu microunde (aici am folosit – să mă ierte cetitorii – figura de stil numită hiperbolă, însă sînt sigur că ați prins ideea).

Am să închei cu maxima unui prieten spunea odată (citez din memorie): “acela e boier care nu are nici un (telefon) mobil”.

Un fel de clasic în viață, prietenul ăsta al meu.

(poveste brodată pe o informație găsită pe CNN Health)