poveste cu mobil şi … tumoră 4


Mobil să fie (foto: www.puremobile.com)

Cîteodată … ei da, cîteodată astrele se aliniază.

Abia ce am scris despre telefonul mobil şi despre rolul pe care folosirea îndelungată a acestuia îl are în apariția cancerului cerebral că iată, avem şi – vorba unui celebru personaj dîmbovițean – dovada, monşer, dovada. Sau, ca să fiu mai corect, un studiu de caz care vine să susțină această – să-i zicem, deocamdată – bănuială a noastră (care altfel e, după cum devine cazul, fie bine ascunsă, fie vehement negată atît de companiile de telefonie mobilă cît şi de producătorii de terminale).

Alan Marks, agent imobiliar, a aflat pe pielea lui ce (şi de ce) se străduiesc cei în cauză să ne ascundă. Iar acum ne spune şi nouă:

“Lucrez în dezvoltare şi vînzări de proiecte imobiliare şi am folosit telefonul mobil peste 20 de ani pentru circa 10.000 de ore de convorbiri. Am ținut mereu telefonul la urechea dreaptă, iar tumora a fost de partea dreaptă a creierului, puțin în fața urechii. Ca o ironie, acelaşi lucru care m-a ajutat în afacere mi-a şi distrus-o.”

Mark a fost operat şi a lăsat în urma lui o tumoră de mărimea unei mingi de golf. Iar în prezent se reface şi încearcă să recupereze terenul pierdut atît în viața personală, cît şi în cea profesională. A, şi să nu uit, a jurat să nu mai țină vreodată un telefon mobil în apropierea capului. Precauție pe care o recomandă tuturor celor interesați.

Aşadar, cu sau fără voie de la împărăție, ceva se întîmplă.

Mark a aflat-o la modul dur. Noi mai avem (încă) timp.

(repovestire după un articol de pe CNN Health)


Leave a comment

Your email address will not be published.

4 thoughts on “poveste cu mobil şi … tumoră

  • arcadia

    Actualmente doar o zi pe săptămână telefonul meu tace, dar cred că voi extinde treptat tăcerea până la renunţarea definitivă la telefonul mobil.
    Şi asta nu în primul rând din cauza fricii de tumori cât mai ales pentru linişte. Viaţa fără telefon e mult mai frumoasă şi mai sănătoasă! 😀