pas viu şi joc de gleznă 6


Nici nu ştiau ei, săracii, comandanții de la unitatea unde mi-am satisfăcut stagiul militar ce bine aveau să-mi facă peste ani.

“Pas viu, pas viu!” era comanda pe care o auzeam zilnic de un zilion de ori, mai precis de fiecare dată cînd trebuia să mă deplasez dintr-un punct A într-un punct B. Pasămite (doar) aşa îi şedea bine militarului să se mişte (sau cel puțin asta prevedeau regulamentele militare la secțiunea “mers”).

Mers energic (foto: www.blogcdn.com)

A trebuit să treacă atîta amar de ani ca să aflu, iată, că în loc să îi blagoslovesc în gînd ar fi trebuit să le mulțumesc respectivilor cu voce tare. Cel puțin asta reiese din anunțul făcut de un grup de cercetători americani, care au descoperit că mersul (însă nu orice fel de mers – avertizează ei – ci doar cel alert) întîrzie evoluția … cancerului de prostată.

Nici o şansă aşadar pentru bieții bunei ieşiți cu nepoțeii în parc pentru o plimbare la pas. Se chinuie vasăzică degeaba. Ca să nu mai vorbesc de fetele de la Căpîlna, cu mersul lor legănat (bine măcar că ele nu au de ce să-şi facă griji).

Iată aşadar că atotputernica ştiință ne-a lămurit în sfîrşit, prin competenții şi neobosiții ei slujitori, cum e cu mersul ăsta energic. Vestea şi mai bună e aceea că, o dată acest proiect încheiat, cercetătorii se vor putea probabil apleca şi asupra altor domenii de larg interes precum jocul de glezne în nisip, aplaudatul la scenă deschisă sau călcatul apei în piscina olimpică.

Eu unul sînt numai ochi şi urechi.

(dacă nu mă credeți, verificați ştirea pe BBC Health)


Leave a Reply to Daria B. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 thoughts on “pas viu şi joc de gleznă

  • daria

    foarte interesant, dar aparatul din fotografie ce mai e? până când vor mai face alte studii cercetătorii, uite nişte încălţări super – sau poate ştii deja de ele – care echivalează cu mersul prin nisip, îţi solicită toţi muşchii, îţi ţin coloana dreaptă etc. http://ro.mbt.com/Home/Collection.aspx
    sunt cam scumpi ce-i drept, dar tot am de gând să-mi iau cândva şi eu…

    • doctorul

      @daria: aparatul te ajută să mergi, dacă ai uitat cumva :-); cît despre pantofi, nu ştiam, mai studiez şi vorbim (între timp îți țin pumnii să găseşti valiza aia cu bani :-))

  • Alm

    he he , daria , bine zici tu . Si consortul si-a luat asa ceva si zice ca sunt ……excelenti . de ce zici ca sunt scumpi ? aici Real i-a avut in ofert ptr 30 e perechea.

    • Daria B.

      30 de euro? doar atât? păi în Ro sunt doar câteva magazine în doar câteva oraşe (mi se pare că nici măcar în Bucureşti nu mai este magazin) şi costă în jur de 4 mil. de lei vechi… iar în SUA de ex. m-am mai uitat şi costă bine peste suta de dolari… Vreau şi eu la un Real din ăsta 🙁

  • arcadia

    Măi fetelor, adică dacă-mi cumpăr papuci d-ăştia, nu tre’ să mai fac ora de sport dimineaţa? :O

    • Daria B.

      Arcadia, am un prieten care poartă aproape în fiecare zi nişte papuci d-ăştia, măcar o oră, şi a slăbit într-o perioadă relativ scurtă în jur de 10 kg. Sunt cam bădărani într-adevăr, dar mai sunt şi modele acceptabile, la o adică îţi iei unii să-i porţi doar prin casă şi prin curte, iar pe-afară ieşi tot cu tocuri 😀

      în orice caz, dacă vedeţi careva prin România la un preţ mai bun, să-mi daţi de ştire!