o “cestiune” care (ne) arde 1


Atît la propriu, cît şi la figurat.

Iar pe deasupra mai produce şi fum. Iar aici ajungem la un lucru pe care eu unul pur şi simplu nu îl înțeleg (dar aici deja mă repet): e dovedit ştiințific faptul că Homo Sapiens nu poate trăi respirînd fum, iar cu toate astea reprezentanții speciei insistă să dovedească exact contrariul.

Să n-o mai lungesc, spuneam că de luni în New York nu se mai poate aprinde țigara în spații publice (cu mici excepții şi doar în spații special desemnate şi marcate ca atare). Iar restul lumii aşteaptă acum cu maximă curiozitate să vadă ce se va întîmpla mai departe şi cine va păşi pe drumul deschis de New York (pînă acum oraşul cu cea mai radicală abordare în privința fumatului).

Imagine de colecție (foto: www.freetobacco.info)

Aflată în plutonul fruntaş, Marea Britanie va sărbători în luna iulie patru ani de la interzicerea fumatului în locuri publice. Rezultatul? Doar în primul an de abstinență impusă s-au fumat pe teritoriul regatului cu 2 miliarde de țigări mai puțin, iar 400.000 de oameni s-au lăsat de obicei (în paranteză fie spus, nu am auzit pe nimeni să se plîngă de asta).

Există aşadar viață după țigară, ba chiar pe scară largă, aş putea spune.

După cum pare a exista, iată, şi bine făcut forța.

(“cestiune” culeasă de pe BBC Health)


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One thought on “o “cestiune” care (ne) arde