vraci, șamani și doftorese 7


Rază de soare (sursa: www.iscco.org)

Ei bine, poate nici chiar așa. Dar pe aproape.

Cel puțin așa sînt priviți cei care au îndrăzneala de a propune un alt mod de a privi cancerul. Începînd cu ceea ce înseamnă, continuînd cu factorii care îl determină și terminînd cu modalitățile de a-l trata.

Am primit în acest sfîrșit de săptămînă un mesaj mai puțin obișnuit. Venit pe mail, acesta mă invită să iau parte la un eveniment online ce va aduce la un loc opt oameni care văd cancerul altfel decît cei mai mulți dintre noi.

Medici, nutriționiști sau simpli susținători vor prezenta, pe durata a cinci zile, tehnici și terapii naturale pentru a preveni sau trata cancerul.

Seminarul, intitulat Healing Cancer World Summit, are loc în perioada 25-29 octombrie 2011 (adică începe de mîine, marți) și constă din sesiuni zilnice de cîte 2 ore ce pot vizionate de către oricine are acces la un computer și o conexiune internet. Important, participarea este gratuită și deschisă tuturor celor interesați de subiect.

Curios, curioasă? Clic pentru detalii și înscriere.

(notă: informația privind acest seminar mi-a parvenit dintr-o sursă de încredere, iar verificările preliminare mă fac să cred că evenimentul este unul serios și de înalt nivel; cu toate acestea nu pot garanta anticipat acuratețea sau veridicitatea informațiilor care vor fi vehiculate în cadrul acestuia; ca atare, recomand fiecărui participant să își utilizeze propria rațiune în judecarea valorii seminarului, să îl evalueze potrivit cu convingerile și credințele pe care le are și să acționeze conform cu ceea ce consideră a fi optim pentru propriul său interes)


Leave a Reply to doctorul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 thoughts on “vraci, șamani și doftorese