cînd inteligența întîlnește inconștiența 6


Din același ciclu de succes “Eu le-aș lăsa, dar nu mă lasă ele pe mine!”, încă o poveste îmbibată de o pasiune similară celei trăite de Stacey Irvine cu nuggets-urile McDonald’s.

De data asta vorbim despre bărbat de două ori (și mai bine) mai în vîrstă, a cărui obsesie – chiar dacă mult mai volatilă – e la fel de albastră ca și fumul țigărilor la care nu poate renunța.

“Eroul” nostru (Rick Morris pe numele lui) este – spre deosebire de juna dependentă de fast-junk-food – perfect conștient de răul pe care și-l face singur și consideră că cea mai mare provocare a lui este să arunce – după cum singur se exprimă cu o fină autoironie – “bagheta cancerului”. De care a încercat pînă acum să scape în cinci – care mai de care mai felurite – moduri (mai întîi plasturele cu nicotină; apoi renunțarea abruptă; urmată de guma cu nicotină; apoi iarăși renunțarea – de data asta treptată; iar la sfîrșit de toate o tentativă cu un puternic iz high-tech: țigara electronică). Toate, care mai de care mai lipsite de succes.

Ajuns în preajma magicei cifre 40, Rick a început să fie conștient de subtilele modificări care au început treptat să-și facă loc în starea lui de sănătate. Ca și de perspectiva, tot mai probabilă, de a avea o întîlnire absolut neplanificată cu amicul Relu (cum care Relu? Relu-Cancerelu’!). Ceea ce nu l-a împiedicat însă să se poarte în continuare la fel de inconștient, atît pentru el cît și pentru cei dragi lui (soție și doi copii).

Rick, fără Relu (foto: www.cnn.com)

Persoană inteligentă, Rick a realizat într-un final că nu are voința necesară pentru a renunța la fumat de unul singur. Drept pentru care s-a înscris într-un program cu ajutorul căruia speră să completeze restul de motivație lipsă la apel.

Cine știe, poate de data asta îi iese.

(povestea întreagă, spusă cu umor de el însuși, pe CNN online)


Leave a Reply to doctorul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 thoughts on “cînd inteligența întîlnește inconștiența

    • doctorul Post author

      @arakelian: ai dreptate, sună mai bine Cancerelu (decît Căncerelu); mulțam, aștept coronița (poa’ să fie și cu flori de gheață, că sînt la ofertă zilele astea :-))

      • arakelian

        eu am scris cum m-a lasat tastatura :)) nu m-am luat de caciulita la a. Poti sa i-o lasi acolo, ca e frig.

        Pe de alta parte, moralul sus, ne calim la frig, ingheata virusii etc (incerc eu sa imi ridic moralul cand in cladire sunt probleme cu incalzirea noaptea).

        • doctorul Post author

          @arakelian: moralul e sus și țeapăn (nici nu are cum altfel, pe gerul ăsta); iar de călit ne călim și pe aici, azi-noapte a căzut curentul, iar centrala, vezi bine …; în sfîrșit, echipa tehnică a intervenit cu celeritate (a fost mai greu pînă au găsit-o, celeritatea, că după aia a fost simplu :-)); oricum, cîteva ore petrecute în noapte, fără lumină și cu caloriferele reci, îți schimbă un pic perspectiva; cele bune, spor la călire 😉