fumat


doi pași înainte, unul înapoi 1

Se pare că da, de data asta tutunarii au dreptate. Sau cel puțin așa consideră un judecător federal american. Judecător care tocmai a dat o sentință prin care absolvă companiile producătoare de țigări de obligativitatea de a afișa pe pachetele de tutun imagini care avertizează asupra efectelor nocive ale fumatului asupra sănătății.


cînd inteligența întîlnește inconștiența 6

Din același ciclu de succes “Eu le-aș lăsa, dar nu mă lasă ele pe mine!”, încă o poveste îmbibată de o pasiune similară celei trăite de Stacey Irvine cu nuggets-urile McDonald’s. De data asta vorbim despre bărbat de două ori (și mai bine) mai în vîrstă, a cărui obsesie – chiar dacă mult mai volatilă – e la fel de albastră ca și fumul țigărilor la care nu poate renunța.


năravul din fire n-are lecuire 4

“Aș face orice ca să mă vindec!” Lucrul pe care îl spun sau îl gîndesc la un moment dat cei mai mulți – dacă nu toți – dintre oamenii puși în fața unui diagnostic de cancer. Este așa-numita fază de “negociere”, unul dintre stadiile – identificate de către renumita cercetătoare elvețiană Elisabeth Kübler-Ross în modelul cu același nume – prin care trec pacienții cu boli terminale în procesul de acceptare a situației și de adaptare la consecințele acesteia.


bătălia de pe colina cea frumoasă 1

După ce a fost nevoit să plece cu coada între picioare din Bolivia, McDonald’s se mai împiedică o dată rușinos, de data asta chiar în bătătura proprie. Loma Linda este un orășel din California, Statele Unite, al cărui nume în spaniolă înseamnă chiar “Colina frumoasă”. Se pare însă că nu numai frumoasă, ci și sănătoasă, devreme ce locuitorii ei – o comunitate adventistă – țin la (cel mai) mare preț sănătatea lor.


țară mare, mese multe …

… fum (mai) puțin … Se schimbă vremurile. Și nici Brazilia nu mai e ce-a fost. Dacă Lula da Silva, fostul ei președinte, a fost “liber” să fumeze unde și cum a vrut vreme de mai bine de patruzeci de ani, se pare că nu mai este cazul. Nici măcar pentru cetățenii obișnuiți.


vindecat … pe trei sferturi 3

Sau unde ne poate duce abordarea (exagerat de mecanicistă) a medicinii. Recte, a bolii și/sau a sănătății. Luiz Inacio Lula da Silva este un tip extrem de simpatic. Un bonom. Care, datorită faptului că a fost pînă anul trecut președintele Braziliei, mai face încă, din cînd în cînd, prima pagină a ziarelor.


fumatul dăunează grav … sfîrcurilor 2

Este foarte posibil ca acesta să devină cît de curînd cel mai puternic avertisment în cadrul campaniei de descurajare a fumatului (sau cel puțin pentru jumătate din populația adultă predispusă la a adopta acest fascinant obicei, respectiv vajnicele urmașe ale Evei). Este convingerea unui medic plastician american, descumpănit de problemele pe care le întîmpină cu pacientele sale, dornice pe de o parte de a-și remodela linia sînilor, dar care nu ar renunța pe de altă parte în ruptul capului la țigară.


țigarete, tunuri, bombe 2

Barack Obama s-a lăsat de fumat. O informație sigură, confirmată oficial chiar de către medicul său. E adevărat că i-au trebuit vreo cinci ani pentru această (mică) performanță, dar a meritat efortul. (În paranteză fie spus, i-a luat acestuia mai puțin timp pentru a ajunge președintele Statelor Unite. Orice o însemna acest lucru.)


puțină chimie, puțină fizică, multă nedumerire

Tocmai am realizat că a trecut ceva vreme de cînd nu am mai abordat misteriosul obicei al fumatului. Imediat mi-am amintit de un filmuleț văzut pe YouTube. Un filmuleț în care cineva ne arată, printr-un experiment remarcabil de simplu, cam ce lucruri minunate ajung în fizicul celor care obișnuiesc să […]


cancerul ca trend

Cînd vine vorba despre cancer stăm (din ce în ce mai) bine, se pare. Sau cel puțin pe aici prin Europa. Asta ne anunța cu destul entuziasm prin luna februarie a acestui an un grup de experți, după ce au răsfoit cu grijă prin date ale Organizației Mondiale a Sănătății. […]


… iar sexul tare pierde … 6

… din nou … Cercetătorii – parcă din ce în ce mai mulți, parcă din ce în ce mai prolifici – fac ceea ce ştiu ei mai bine, adică cercetează. Cînd şi cînd ne spun lucruri noi, de cele mai multe ori însă doar ne explică lucruri pe care noi le ştiam deja. E şi cazul dezvăluirilor de astăzi.


în treizeci de minute 4

Nici nu s-a fanat bine strălucirea pixelilor în care am exprimat dilema de ieri că iată, primim şi un posibil răspuns. Discret şi neaşteptat precum o rachetă intercontinentală, acesta aterizează azi în paginile blogului nostru mulțumită cercetătorilor americani care, după ce au studiat cîte-n lună şi-n stele, şi-au îndreptat din nou ocheanul (sau mă rog, microscopul) înspre probleme ceva mai lumeşti. Mult prea lumeşti şi chiar mult prea omeneşti.