Dacă vi-l închipuiți ca pe un personaj întunecat și misterios, eluziv dar în același timp profund agresiv, genul de individ malign pe capul căruia s-a pus o recompensă imensă și care este urmărit de către toate serviciile secrete prin filmele de Oscar de la Hollywood, ei bine nu. Vă înșelați amarnic.
Pentru că în realitate este alb-strălucitor, cristalin sau pufos, se găsește la îndemîna tuturor și, cel mai important, este un dulce. A ajuns să ne fie atît de familiar încît dacă nu îl știm permanent prezent prin casele noastre ni se pare că avem o mare problemă. Este vînat, e adevărat (ba chiar de către toată lumea și fără ca măcar să se fi pus vreo recompensă pentru el), însă doar prin supermarketuri, atunci cînd ne umplem săptămînal cărucioarele cu “bunătăți”.
Dulce, foarte dulce (foto: www.forum.xcitefun.net)
Dacă nu v-ați dat încă seama (sau ați înțeles, dar nu vă vine să credeți) despre cine vorbesc, ei bine da, este vorba despre … zahăr. Care, sub aparența lui inofensivă și în ciuda plăcerii pe care ne-o oferă de fiecare dată, nu ne e deloc prieten. Ba chiar dimpotrivă, ne este un mare dușman.
Poate cel mai dulce dușman al nostru.
ezit inte a comenta aici sau la primul subiect.
De ceva timp am scos aproape complet zaharul. Primul impact a fo..ca simteam nevoia de o shocolatzica. Asa or simti si dependentii ?
Apoi, in 1-2 sapt., a fost un alt stadiu: nu mai simteam nevoia nici de ..fainuri; le-am scos si pe alea. Apoi am realizat ca mananc .. ca diabeticii.
Exista si o explicatie. Mananc cu zahar. Insulina creste brusc si sus. Caderea de sus, e, dupa cum spun batranii, e dura. Asa ca, la 1-2 ore dupa consumul de acel dulce, organismul resimte dezechilibrul si.. vrea altceva. Tot dulce. Si tot asa, UP, down, pana in punctul critic.
Am mai descoperit conceptul de glucide cu absorbtie lenta (cred ca Montignac le zicea – e unu care a facut o carte de slabit din regimul de diabet). Si mai interesant, e, ca prin fierbere/tratament termin, anumiti carbohidrati devin mai usor de digerat si absorbtia de glucide este mai rapida – deci iar nu e friendly cu insulina. Explicatia este: stramosul omului nu consuma produse atat de … prelucrate si rafinate si extrarafinate. Sa ne intoarcem la vin si friptura in sange cu napi (eu voi deveni vegetariana in conditiile astea).
@arakelian: din ce (și cît înțeleg) și eu pînă acum, ai dreptate punct cu punct (mai puțin faza cu friptura :-)); am avut o mare surpriză să aflu cît de nociv e zahărul, eu, care copil fiind mîncam zahăr pe pîine; voi mai scrie despre asta, mi se pare mult prea important.
nu sunt prietenul cel mai bun al carnii. CU atat mai mult cu cat sunt inconjurata de mancatori de carne in sange. Ca sa pot sa iau masa cu colegii mei, am cerut vita … presque carbonize! 😀 pt ca cei din jur mananca… in sange, baga cutitul, taie bucata si sangele musteste…revarsa, incarca farfuria, creste, creste avant impresia ca acopera farfuria,masa, ajungand la mine :))))
Pe scurt, ma uit la furculitza mea si mestec cuminte, nu trag cu ochiul la vecin, NU RISC 😀 ca plec cu stomacul gol, dar fara senzatie de foame.
@arakelian: culmea, dintre cele două rele cel ales de tine nu e cel mai bun, se pare … (în ciuda componentei estetice derutante)
eu ma feresc pe cat posibil de zahar, si asta pentru ca nu tolerez foarte bine dulcele. in ceai de regula adaug miere, iar cafeaua prefer sa o beau amara.
@Carmen: mă gîndesc eu că bine faci; spor, cele bune.
Pingback: zahărul, dulcele nostru dușman | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: o dulceață de copii | tot ce (nu) ai vrut să știi …