speranța ne face pielea de găină 2


Speranța moare ultima, se spune.

Îmi fac așadar ca de obicei datoria și anunț un nou medicament pentru cancer recent aprobat  pentru uz în Europa. Medicamentul se numește Zelboraf (iar substanța activă vemurafenib) și este indicat în melanomul malign ajuns în stadiu avansat.

Acesta este – alături de Erivedge (vismodegib) – unul dintre cele două medicamente aprobate prin procedură rapidă de către FDA (Food and Drug Administration) pentru utilizarea în cancerul de piele.

Asta după o secetă de mai bine de zece ani pe piața medicamentelor dedicate acestor tipuri de cancer.

Iar aici se cam termină, din păcate, veștile bune. După care încep cele neutre și restul.

Parțial (foto: www.skincaretreatmentshop.com)

Mai întîi, noua “speranță” terapeutică nu tratează (după cum amar recunoaște unul dintre specialiștii care l-au aprobat pentru utilizare în Marea Britanie) de fapt cancerul respectiv, ci doar prelungește viața cu cîteva luni (și asta în medie, desigur). Și nu face asta pentru toți cei afectați, ci doar pentru jumătate dintre ei, deoarece este o terapie țintită ce vizează tumori ce conțin o anumită modificare genetică. Iar dintre cei tratați doar o jumătate răspund la tratament, ceea ce reduce numărul beneficiarilor la un sfert din total. În sfîrșit, toți aceștia vor dezvolta în timp rezistență la tratament, ceea ce va face inutilă administrarea pe mai departe a acestuia.

Reluăm știrea: avem un nou medicament aprobat pe fugă și care poate prelungi cu cîteva luni viața unui sfert dintre pacienții cu un anumit tip de cancer, care vor deveni însă și ei după un timp rezistenți la acest tratament. Iar pentru acest “beneficiu” se vor plăti, bineînțeles, bani grei.

Cam atît despre noul medicament.

(știre optimist-pesimistă preluată de pe BBC online)


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 thoughts on “speranța ne face pielea de găină