Undeva înainte de această ultimă pauză de scris am fost la un “tîrg” de medicină alternativă.

Acolo am participat la o prelegere în care cineva a vorbit despre boală în general şi despre cancer în particular. La sfîrşit i-am pus vorbitorului o întrebare voit provocatoare: “Ce este cancerul?”. Probabil că o aştepta, poate că mai răspunsese la ea în (nenumărate) alte ocazii, dar asta nu a diminuat cu nimic din naturalețea, simplitatea şi frumusețea răspunsului (pe care de altfel într-o bună măsură îl anticipam):

“Cancerul este prietenul nostru!”

Cînd am pornit acum doi ani pe drumul redefinirii cancerului – pe care simțeam cumva că vechile tipare de abordare nu îl mai încăpeau – nu aveam nici cea mai mică idee unde mă vor duce paşii şi ce lucruri (pe atunci) de neconceput voi descoperi.

Prima surpriză mi-a venit aproape imediat de la David Servain-Schreiber, cel de la care am aflat la prima mînă cum că nu trebuie să învingem cancerul, ci că trebuie doar să-l înțelegem.

Cunoaştere (foto: www.allbestwallpapers.com)

A urmat apoi vocea incurabil optimistă a Ancăi Parghel, care vedea această boală ca pe un dar (şi încă unul pentru care merită chiar să mori!).

Mergînd pe fir cu o din ce în ce mai mare uimire, nu am avut decît să accept la un moment dat straniu de frumoasa metaforă a lui Virchow, potrivit căruia “cancerul este o rană care nu se vindecă“. Pentru ca ceva mai încolo să înțeleg cu bucurie o dată cu Thierry Janssen şi a lui extraordinară “soluție interioară” că avem în noi tot ce ne trebuie pentru a face cancerul să plece la fel precum a venit. Cu singura condiție ca să ne-o şi dorim, după cum am aflat din povestea bunei mele prietene din arcadia.

Și pe măsură ce petalele cunoaşterii se tot desfac, mi-e din ce în ce mai clar că lucrurile sînt de fapt mai mult decît simple. Iar temuta boală numită cancer ne este mai aproape decît ne închipuim noi şi nu ne vrea, de fapt, decît binele.

Aşa, ca un adevărat prieten ce se află.