Ioan Astăluş – Izvorul lui Zalmoxe

“(…) E vorba într-adevăr, Charmides, despre un fel de leac care nu-ţi poate însănătoşi capul singur, ci totul se petrece cum poate ai şi auzit-o de la medici mai buni; atunci cînd vine la ei cineva cu durere de ochi, ei îi spun că nu se pot încumeta să-i vindece doar ochii, ci trebuie să-i îngrijească în acelaşi timp capul spre a-i însănătoşi ochii; şi la fel, să nu-şi închipuie bolnavul — căci ar fi ceva tare necugetat — că poate să-şi vindece capul singur, fără restul corpului. Aşa se face că, dînd un regim pentru trupul întreg, ei încearcă să îngrijească şi să vindece partea prin tot. (…)

Aşa stau lucrurile, Charmides, şi cu descîntecul nostru. L-am învăţat cu prilejul unei expediţii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis, despre care se zice că au şi darul de-a te face nemuritor. Iar tracul acesta arăta că medicii greci spun, pe bună dreptate, cele pe care le-am amintit eu acum.

Numai că Zalmoxis, adăuga el, regele nostru, care este zeu, mai spune că aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta e pricina pentru care cele mai multe boli rămîn nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui s-o întreprindă şi că, dacă acesta nu se simte bine, este cu neputinţă ca partea să se simtă bine.

Căci, spunea el, toate se trag din suflet, atît cele rele cît şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revărsîndu-se din suflet aşa cum se răsfrîng de la cap asupra ochiului.

Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire, dacă vrem ca deopotrivă capul, cît şi restul trupului s-o ducă bine. lar sufletul, spunea el, tinere, se îngrijeşte cu anumite descîntece, care sînt, la rîndul lor, spusele şi gîndurile frumoase. Din aceste spuse şi gînduri se naşte în suflete înţelepciunea, care, dacă se iveşte şi stăruie în noi, dă lesne sănătate atît capului cît şi trupului întreg. Arătîndu-mi deci leacul şi descîntecul, el îmi spunea: ‘Să nu te laşi înduplecat să îngrijeşti capul nimănui care nu-şi va fi dăruit mai întîi sufletul spre îngrijire descîntecului’. (sublinierea mea)

Aceasta şi este greşeala pe care acum o săvîrşesc oamenii, că încearcă să devină un fel de medici ai cîte unei părţi, fără de cealaltă.(…)”

(Charmides, traducere de Constantin Noica, apărută în “Platon, Dialoguri” – Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968, pp. 41-73)