anul acesta am trăit, cu toții, o primăvară care, în fapt și în drept, nu a fost

și zic nu a fost pentru că am privit-o toți cu spaimă din spatele ferestrelor bine închise, cu ochii la un televizor (cine mai are și cine-l mai crede) parcă deraiat din mințile tranzistorii lui

și am ieșit afară numai pe termen scurt și doar cu hîrtiuță (frezuță și unghiuțe incluse) ca să putem fi verificați după buletin și intenții de niște demni urmași ai milițienilor d’antan (ce vremuri, monșer, cînd puteai merge și la Mamaia, și la Sinaia, ba chiar și la tataia fără bilet de voie cu antet)

nu mai vorbesc de sărmanii bătrîni, pe care i-am protejat atît de bine că mai aveau puțin și mureau nefericiții de oftică și de singurătate, printre pachetele aruncate cu praștia pe geam și asaltați non-stop pe singurul lor canal de legătură cu lumea – televizorul – de niște descreierați (nu ai nevoie de prea multă – ba chiar aș putea spune că te încurcă – materie cenușie ca să numeri toată ziua la morți)

altfel, că veni vorba, în România mor zilnic de cancer (date din 2018) cam 140 de oameni [1]

la data la care scriu (15.06.2020) se povestește că au murit de (sau prin, cu, pe lîngă, în trecere, în timp ce, din greșeală, din neatenție, de alba-neagra, din viteză, din condei, aparent, din nebăgare de seamă, de chichi și de-un leu ridichi, suspect, de mi se rupe, de ce nu, de la bec, la ordin, negociat, de-un pamplezir, forțat, cu banii pe masă etc.) covid 1.427 de oameni [2] (în medie 15,5 în fiecare dintre cele 92 +/- zile în care guvernanții noștri se joacă de-a Demiurgul (și – aș zice slavă Domnului, dar mi-e că se supără pe mine – țeava rămîne în continuare spartă și neastupată) 

ultima meserie pe care mi-aș fi dorit-o în această perioadă este cea de jurnalist; îi deplîng pe toți cei care, în ciuda a ceea ce le sugera poate conștiința, au fost nevoiți – la ordin sau pe motiv de rate la bancă – să înghită pe nemestecate toată această mascaradă (cu mască/fără mască) la care au supus apoi și ei, volens nolens, un popor întreg

însă dacă jurnaliștii mai pot încă (implauzibil la nivel de vertebrate gînditoare, dar hai, fie) invoca lipsa de pregătire în domeniu (însă nu e altfel treaba unui jurnalist adevărat de a se informa din toate sursele posibile, credibile și incredibile pentru că, nu-i așa, nu se poate pricepe nici el chiar la toate?), medicii (și acum vorbesc exclusiv despre cei care s-au dat cu fală pe sticla teveului ca să înfulece cu nesaț gogoși cu infinite găuri) nu au nici o scuză

profesia medicală a fost terfelită într-un hal fără de hal (nu mai puțin decît ultima prostituată de pe centură), orice urmă de credibilitate eventual rămasă fiind doar un exercițiu de politețe și civilitate din ciclul hainele împăratului …

iar asta e cea de-a două meserie pe care nu mi-aș fi dorit să o am/practic (nu în orice condiții) pentru această perioadă; tot ce mai pot face e să mă dau și eu pe sticla internetului, doar-doar oi răsufla cît de cît mai liniștit pe covidu’ ăsta

așadar, tocmai am ieșit dintr-o primăvară care nu a fost și am intrat cu forța într-o vară căreia nu-i dau, nici ei, prea multe șanse

iar între timp am asistat (și continuăm senini să o facem) la parastasul mediciii “moderne, izvorîtă din știință și bazată pe dovezi” (care, ale cui dovezi?) și ne pregătim să întîmpinăm cu pantalonii în vine noua medicină bazată pe … ei bine, pe orice încape în televizor (și orice vrea gura lor) [3]

și-apăi, vorba ceea …

1. http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2019/05/03_EPS_Timisoara_Analiza_SELIC_2019.pdf 
2. https://www.mediafax.ro/social/coronavirus-in-romania-live-update-15-iunie-19286205
3. https://www.national.ro/news/medicii-rup-tacerea-avem-doar-3-operatii-pe-zi-inainte-faceam-112-687019.html/?fbclid=IwAR31nc1EPMhUoCkUojuTOyBGlmdl3MWIaAIFBxfh9hWRSvF28DDwqgXIG1o