Posts tagged ‘doctor’

martie 17th, 2012

încă o genă identificată … degeaba

by doctorul

Abraxas sylvata (foto: www.freenatureimages.eu)

O cheamă Abraxas și, așa cum se întîmplă de cele mai multe ori în marketing, cu cît numele e mai pompos, cu atît știe produsul sau serviciul să facă mai puține.

Chiar în timp ce scriu îmi dau seama că poate nu a fost identificată chiar degeaba. Însă nu pentru că ar putea avea vreo consecință benefică (sînt prea multe exemplele care exclud deja această variantă). Ci, acum realizez, pentru încă o potențială recomandare de mutilare preemptivă (scuzați împrumutul din aria politico-militară) de tipul celor care se practică deja pentru cancerul de sîn.

Și da, gena cu nume sonor este implicată tot în cancerul de sîn, ba chiar este cumva în legătură cu o altă genă de tristă reputație, respectiv BRCA1. Din fericire – da, există și o parte bună – numai 2,4% dintre familiile cu istoric de cancer de sîn au această genă (iar prin urmare la risc pentru o mastectomie bilaterală preventivă).

În total au fost se pare identificate pînă acum 10 gene implicate în cancerul de sîn, BRCA1 și BRCA2 fiind cel mai frecvent întîlnite. Pe de altă parte doar 20% dintre famiiile cu istoric de cancer de sîn poartă una dintre aceste două gene, ceea ce înseamnă că mai sînt și alte gene implicate, care nu au fost încă descoperite. Dar ceva îmi spune că cercetătorii nu se vor da bătuți pînă nu vor identifica toate genele în cauză.

Iar atunci, mă întreb, ce vor face doctorii? Vor recomanda tuturor femeilor să-și taie sînii (cum o fac deja pentru nefericitele găsite cu BRCA1 și BRCA2) pentru a fi cu totul sigure că nu vor face cancer?

Cam asta ar fi întrebarea. De răspuns, răspunde cineva?

(știre preluată fără nici o tragere de inimă de pe Xinhua online)

fii primul care votează
februarie 29th, 2012

sînt doctor, nu mă ascultați!

by doctorul

Astăzi e o zi care n-ar trebui să existe. Încropită din resturi, înghesuită în calendar o dată la patru ani, taman cînd e lumea mai ocupată cu venirea primăverii … în sfîrșit … și tot restul.

Acesta e un articol care nu ar trebui să existe. Însă realitatea – mereu proaspătă, surprinzătoare mereu – îl face să fie.

Cum ne-am obișnuit deja, preoții nu fac chiar întotdeauna ceea ce predică. Și nici doctorii, precum am stabilit, nu sînt mai breji. Că mănîncă și beau ce (și cît) nu trebuie, mai treacă-meargă. Că mai și fumează (unii) pe deasupra, mai închidem ochii. Că de, sînt și ei oameni.

Dar că nu ar lua nici măcar medicamentele pe care ei înșiși le “vînd” propriilor pacienți dimpreună cu promisiunea de a se vindeca, asta da performanță. Sau contra.

Dr. Firth, expertolog (foto: www.bbc.co.uk)

Dacă ar afla că au un cancer terminal, medicii oncologi ar alege mai degrabă modelul Ivan Turbincă (muzică, băutură etc.) pentru a-și petrece zilele pe care le mai au de trăit. Medicamente? Nici vorbă, ele nu se regăsesc pe lista scurtă.

Două gînduri, ambele deloc îmbucurătoare:

– primul, stupefiant, e că medicii nu cred că medicamentele pe care își bazează însăși rațiunea de a fi au vreun rol în vindecarea cancerului;

– al doilea, descurajant, e că medicii nu cred nici măcar că, în vreun fel sau altul, te poți vindeca de cancer.

Cu toate astea, continuă să meargă în fiecare zi la cabinet și să scrie rețete unor oameni care chiar cred că ei, doctorii, îi pot vindeca, oameni care chiar își pun toată speranța lor în asta. În timp ce li se spune – e adevărat că doar în gînd – cu totul altceva:

Sînt doctor, nu mă ascultați!

(avertisment inspirat de un articol apărut în Daily Mail online)

1 persoană apreciază
ianuarie 6th, 2012

întoarcerea doctorului din vacanță

by doctorul

Cu sănătate! (foto: www.thegloss.com)

Da, am fost plecat în vacanță.

Fără să anunț că plec și fără să spun (nici eu nu am știut dealtfel) cînd mă întorc.

Fără să vă urez de anul nou și de ce o mai urma.

Nu e frumos, știu, dar așa s-a întîmplat.

Însă acum m-am întors și ne punem iar pe treabă. Unii pe scris, iar alții – normal – pe citit.

Pînă una-alta, tuturor celor care (mai) treceți pe aici: La mulți ani!

fii primul care votează
decembrie 10th, 2011

cancer: îngrijire versus suport

by doctorul

Am adus vorba ieri despre suportul pe care îl primesc (sau nu) pacienții cu cancer din România. Iar aici aș vrea să fac o distincție.

Prin suport înțeleg toate acele activități, servicii și resurse pe care un pacient cu cancer le poate accesa în scopul de a-și grăbi vindecarea și reintegrarea în familie și în societate. Asta spre deosebire sau, mai exact, în plus față de îngrijirea medicală directă de care beneficiază aceștia în spitale sau în cabinete medicale.

Piesa lipsă (sursa: www.smithfamilylowdown.blogspot.com)

Altfel spus, aș descrie îngrijirea ca pe suma eforturilor exterioare pe care se poate baza un pacient (iar aici este vorba în special despre doctori și facilități medicale) pentru a depăși boala.

În timp ce suportul presupune crearea unui mediu favorabil în care pacientul să-și mobilizeze propriile resurse interioare pentru a se vindeca.

Iar dacă la primul capitol mai stăm cum mai stăm (cu toate minusurile datorate unei finanțări insuficiente), la partea de suport mai avem încă mult de construit (cu toate că există și unele excepții fericite – precum asociația P.A.V.E.L. din București sau Hospice Casa Speranței din Brașov - care nu fac însă decît să accentueze regula).

Iată de unde și rațiunea inițiativei noastre privind grupul de suport.

 

fii primul care votează
decembrie 29th, 2010

doctore, mi-ai salvat viața

by doctorul

Cuvinte fireşti adresate de către orice pacient de pe lumea asta medicului care l-a făcut bine. Cuvinte care apar însă într-o cu totul altă lumină atunci cînd sînt rostite de un pacient aflat pe patul de moarte.

Joe era un tînăr ca oricare altul. De fapt nu chiar, avînd în vedere trecutul lui marcat de alcoolism, droguri şi violență. David l-a cunoscut ca pacient al spitalului în care lucra, în plin acces de furie provocată de primirea diagnosticului de tumoră cerebrală (coincidență notabilă, aceeaşi boală de care avea să sufere la un moment dat şi David).

După ce inițial l-a privit cu suspiciune pe medicul psihiatru (David) venit să-l trateze (ce mai e de tratat la un cancer aflat în ultimul stadiu?), Joe a început să se destăinuie. Nu prea avea cu ce să se laude, e adevărat. Un tată alcoolic şi o mamă absentă emoțional. Lipsit de prieteni, chiar şi tovarăşii de chefuri îi întorseseră în cele din urmă spatele. Era teribil de singur, după cum ne spune chiar David.

Ani de zile nu fusese în stare să aibă o slujbă stabilă. Nu vorbea deloc cu părinții şi îşi petrecea zilele uitîndu-se la televizor. Nimeni nu părea să-i simtă lipsa, iar moartea iminentă îl punea în situația – intolerabilă pentru el – de a părăsi această lume fără să fi făcut nimic util în viață.

David l-a întrebat dacă ar putea face ceva folositor pentru cineva, în scurtul timp care îi mai rămînea la dispoziție.

“E o biserică pe lângă casa unde locuiesc. Cred că aş putea face ceva pentru ei. Au nevoie de o instalație de aer condiționat. Ştiu cum să fac asta.”, a fost răspunsul lui Joe.

Dincolo de nori (foto: www.obviousmag.org)

Preotul a fost încîntat de ofertă. Enoriaşii i-au răsplătit eforturile cu cîte o cafea, cu cîte o gustare şi – poate cele mai important – cu cîte o vorbă bună. Pentru prima dată în viața lui Joe se simțea o persoană importantă, iar cînd vorbea despre asta avea ochii în lacrimi.

Într-o zi Joe nu s-a mai putut duce la lucru. Chemat de oncologul care îl trata, David a găsit în rezerva de spital un om senin şi împăcat cu sine.

Un om ale cărui ultime cuvinte, murmurate cu greu la urechea lui David, au fost:

“Dumnezeu să te binecuvânteze, căci mi-ai salvat viața.”

fii primul care votează
decembrie 28th, 2010

natura nu ştie carte

by doctorul

Natural (foto: www.obviousmag.org)

“Pentru construcție (un avion solar, nota mea), am mers la fabricanții de avioane cu specificațiile noastre şi ei au spus că e imposibil; de aceea am abordat un constructor naval – şi pentru că acesta nu ştia că e imposibil, ne-a ajutat.”

Sînt cuvintele doctorului Bertrand Piccard, membru al celebrei familii elvețiene care – în balon sau în batiscaf – a străbătut pămîntul în lung şi în lat, dar şi în adînc şi în înalt. Urmînd tradiția familiei de a sfida imposibilul, doctorul Piccard a construit un avion solar care a zburat non-stop timp de mai bine de 24 de ore. Asta şi – înainte de toate - pentru că cei care au construit acel avion habar nu aveau că ceea ce le cerea el nu se putea face (conform chiar opiniei specialiştilor în domeniu).

A fost poate şansa noastră de a ajunge la un moment dat să zburăm ceva mai ecologic, fără să mai ardem combustibili fosili (care oricum sînt cam pe terminate).

Tot la fel precum am avut o şansă incredibilă de a înțelege mai bine mecanismele de luptă ale corpului uman împotriva cancerului. Asta datorită faptului că profesorul care a dat peste superşoarece nu ştia nimic despre imunologie, după cum a remarcat un distins imunolog într-o scrisoare adresată ulterior acestuia: “Trebuie să fim recunoscători faptului că nu sînteți un imunolog. Alminteri, ați fi aruncat cu siguranță acest şoarece, fără ezitare.”

La care primul ar fi replicat: “Trebuie doar să fim recunoscători faptului că Natura nu a studiat niciodată tratatele noastre de specialitate!”

Vorba lui, natura nu ştie carte, însă ce le mai potriveşte!

fii primul care votează
decembrie 13th, 2010

respir, doctore, respir

by Daria B.

Nichita Stănescu

Acestea se pare că au fost ultimele cuvinte ale lui Nichita, din noaptea de 13 decembrie 1983. Laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, poetul a avut cinci iubite: Magdalena Petrescu, Doina Ciurea, Gabriela Melinescu, Todoriţa Tărâţă şi, poate pe primul loc, limba română pe care o considera „Dumnezeiesc de frumoasă”. Cu majusculă.

O limbă pe care a ales să o folosească doar în poezie, nu şi în exprimarea durerilor îngrozitoare cauzate de cancerul care-l măcina. A ales să sufere în tăcere, în necuvinte. Pentru că nu a vrut să-i facă şi pe cei din jurul lui să sufere. Poate şi pentru că nu a vrut să mânjească limba obligând-o să vorbească despre boala lui. Sau să atragă atenţia asupra vieţii personale, când, aşa cum spunea chiar el, singura biografie a unui poet este opera lui.

Când a împlinit 50 de ani, pe 31 martie, i s-a organizat o sărbătoare naţională. Aceea avea să fie ultima lui zi de naştere. Nu ştim dacă moartea a venit printr-un tunel portocaliu, aşa cum i se revelase cu câţiva ani înainte, tot de ziua lui. Dar a venit prea repede, prea mişeleşte, în ciuda încercării lui de a ne pregăti prin unul din superbele Haiku-uri:

dacă cumva vine moartea,

voi, ai mei, dragilor, voi

să fiţi şi după aceasta.

Respirăm, Nichita, respirăm, morţi-vii, iar tu trăieşti mort, la cei 77 de ani ai tăi.

(prea-frumoasa scriere din fața privirilor dumneavoastră – vorba Poetului – îi aparține Dariei B., căreia îi sînt (şi, sper, sîntem) recunoscător(i) pentru acest memento; drept pentru care i-am acordat astăzi statutul de invitat special al acestui blog)

2 persoane apreciază
noiembrie 5th, 2010

la doctor la Viana

by doctorul

O cafea şi o ştire la Viena (foto: www.wikipedia.org)

Doi prieteni moscoviți se întîlnesc pe strada Arbat*. Unul dintre ei cu o cravată nouă, abia cumpărată.

- Frumoasă cravată, cît ai dat pe ea? îl întreabă amicul lui.

- Am luat-o de la magazinul cutare cu 300 de euro, se făleşte acesta.

- Te-ai grăbit amice, au la buticul de peste drum cu 400, la fel! replică primul.

Snoava de mai sus, absurdă pentru urechile unui om normal, capătă sens deplin într-o țărişoară zglobie şi plină de snobi(sme) ca a noastră. Nu e cazul să disperați însă căci, deşi ne distingem printr-o densitate remarcabilă de astfel de specimene la mia de locuitori, nu deținem nici pe departe monopolul asupra acestei trăsături profund umane. Spre exemplu, prin Budapesta fiind în vara anului 1990, am aflat cu tinerească uimire că ungurii îşi făceau cumpărăturile la Viena. De unde se întorceau – se pare că sensibil mai satisfăcuți – cu exact aceleaşi acareturi pe care le puteau găsi şi la magazinul universal din urbea lor.

Dacă tot am ajuns şi prin Viena … E o modă acum, să mergi să te cauți la doctor prin străinătățuri. “Absolut de înțeles” – ar putea spune oricine – în țara doctorului Ciomu, în care preşedintele şi prim-ministrul sînt cei dintîi în avionul care să-i scape de un sistem sanitar care îşi arde bebeluşii de vii.

Ei bine, aici devine momentul să ne amintim zicala “La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Pentru că – vuiesc zilele astea agențiile de presă – un pacient operat pentru un cancer de rinichi la o clinică austriacă s-a trezit din anestezie minus rinichiul sănătos. Rinichi extirpat, în totala desconsiderare a planului operator inițial, dintr-o “eroare umană”.

Luna trecută un bun prieten (medic şi el) m-a rugat să-l ajut cu o recomandare pentru mama lui, diagnosticată cu un cancer în zona gîtului. După o întreagă aventură amicul a ajuns cu mama cu tot la un renumit profesor din Viena, care i-a spus din prima că nu are ce să-i facă mai mult sau mai bun decît ce îi făcuseră medicii din România.

Ce susțin eu aici de fapt? Că erori se întîmplă şi la case mai mari, iar a greşi este omeneşte în fond. Că medicii noştri nu le sînt cu nimic inferiori ca pregătire profesională colegilor din țări cu punga (mult) mai groasă (dovadă exodul prezent al medicilor români înspre țările cu pricina). Diferența o face însă – din păcate în minus pentru noi – habarnamistul ajuns pe listă de partid în fruntea bucatelor (că tot îşi doreşte iubitul nostru conducător mai mulți ospătari; aş rîde un secol dacă l-aş vedea ajuns, prin cine ştie ce spital de prin Europa, pe mîinile vreunui medic român plecat în pribegie la îndemnul lui).

Revin şi închei: avem şi medici, avem şi profesori, avem şi artişti. Rămîne doar să mai învățăm să-i prețuim.

*stradă din zona centrală a Moscovei, celebră atît ca nod comercial dar şi ca nucleu de viață artistică;

(ştirea despre ghinionistul pacient a călătorit – asemeni lui Columb în căutarea Indiilor – în sens invers celui anticipat, poposind mai întîi prin birourile agenției Xinhua; după care ne-a lovit, venind – nesuspectată de nimeni – dinspre răsărit, drept în moalele capului)

fii primul care votează
octombrie 14th, 2010

azi am vopsit gardul

by doctorul

Sînt tot eu (sursa: www.generalcomics.com)

Am mai schimbat firma și mi-am luat și un pseudonim mai simplu (și potențial mai cool).

Înăuntru însă nu e nici un leopard, ci doar (tot) eu. Vă aștept așadar, cu aceleași doftorii, la noua adresă:

www.desprecancer.com

update (de dincolo de gard și de miezul nopții):

am aterizat cu bine de ceastălaltă parte a situației (mai sînt de făcut niște mici retușuri, însă nu vă impacientați, am trusa cu scule la mine).

fii primul care votează
octombrie 6th, 2010

există o pastilă!

by doctorul

Proiect medical (foto: www.supersimplewellness.com)

Sau cel puțin aşa ne place să credem.

Probabil pentru că ne uităm prea mult la filme americane. Pentru că doar acolo există cîte un leac minune pentru orice boală, reală sau închipuită.

Nu am nimic cu americanii, sînt un popor simpatic, alcătuit din oameni care, dacă îmi amintesc bine, au îmblînzit la un moment dat cel mai sălbatic vest care a existat pe fața pămîntului. Iar dacă lăsăm pentru o clipă deoparte latura mai puțin morală a aventurii lor (ale cărei consecințe sînt încă vii prin rezervațiile de nativi) şi ne concentrăm doar pe componenta eroică a acesteia (au ridicat totuşi din nimic o țară, şi nu orice țară!), putem spune fără doar şi poate ”Jos pălăria!”.

Probabil că de aici le vine şi pozitivismul – uneori exagerat – cu care reuşesc fără greşeală să le facă gura căscată şi ochii rotunzi unor structuri ceva mai mioritice. Aşa, cam ca noi.

Sînt sigur că cei mai mulți dintre noi, de exemplu, am urmărit cu episodică uimire producții cinematografice americane de tip  fast-view (e bună asta, poate am s-o brevetez) cu doctori. În care cetățeni de diverse culori, greutăți şi stări de dezintegrare intrau printr-un capăt al episodului întinşi pe targă şi ieşeau la celălalt capăt pe picioarele lor, eventual la braț cu doctorul care i-a resuscitat. Iar la celălalt braț cu o pungă de pastile care să-i țină în viață măcar pînă la apariția salvatorului anunț “The end”.

Citeam la un moment dat povestea unui american foarte bolnav: cardiopatie ischemică (cu vreo două infarcturi la activ), diabet, obezitate, hiperlipidemie. Pentru care ajunsese la un moment dat să ia, zilnic, nu mai puțin de 16 (şasesprezece) pastile diferite. Iar cu cît creştea numărul de buline, cu atît se agravau şi problemele de sănătate ale eroului nostru de reality-show.

Pînă într-o zi, cînd omul nostru a decis să ceară sfatul unui nutriționist. Care i-a conceput o dietă personalizată şi i-a redus numărul de tablete la 3 (trei). Urmarea e că în decurs de doar cîteva luni fostul cobai a slăbit, a revenit la normal cu glicemia şi cu lipidemia, ba a început chiar să facă sport. Genial, nu-i aşa?

Acum hai să ne gîndim cîți dintre noi întîlnim din ce în ce mai des poveşti asemănătoare.

Poate că pastila există, însă ea chiar ne trebuie?

fii primul care votează

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.