Da! (sursa: www.descopera.ro)

Mărturisesc faptul că mesajul lui Daniel m-a luat prin surprindere.

Am realizat brusc faptul că mă aşteptasem ca David să se eternizeze cumva, într-un fel de tinerețe fără bătrînețe şi viață fără de moarte. Pentru mine el devenise simbolul (mult prea) important al ideii că se poate lupta cu succes împotriva cancerului. Uitasem (sau, mai exact, evitam convenabil gîndul) că David e un nume de om, la urma urmelor.

Am rumegat mult timp după aceea întrebarea:

A învins David cancerul sau nu?

Iar dacă nu, cum aveam să îi mai pledez pe mai departe cazul? În ce mod urma să îi mai folosesc argumentele și, cel mai important, pe cine mai putea – și în ce măsură – să inspire experiența sa?

Răspunsul mi-a venit tiptil, simplu și neașteptat: da!

Dar nu pentru că a reușit să mai trăiască 19 ani după ce a fost diagnosticat cu un cancer cerebral (destul de agresiv, dealtfel). Nu pentru anii – puțini sau mulți – pe care i-a mai trăit. Ci pentru felul în care a trăit în toți acești ani, pentru felul în care a știut să se bucure de fiecare clipă de viață cîștigată. Dar și, mai ales, pentru felul în care a știut să-i dea propriei vieți un folos mai înalt dîndu-le curaj și speranță unor semeni aflați în (aceeași) suferință.

Cam ăsta ar fi răspunsul meu.