Posts tagged ‘experiență’

aprilie 7th, 2012

cancerul de uter vine tare din urmă

by doctorul

Contează? (foto: www.drpinna.com)

Braț la braț cu obezitatea.

Mai multe femei mor din cauza cancerului de uter, potrivit unei organizații de caritate britanice (asta deși femeile trăiesc acum mai mult după aflarea diagnosticului). Iar motivul suspectat este creșterea ratelor de obezitate din ultimii ani.

Cancerul uterin este unul dintre tipurile de cancer pentru care există dovezi clare că obezitatea reprezintă un factor de risc”, spune un reprezentant al organizației de caritate. “Tot aici sînt incluse cancerul de sîn, de colon, de esofag, de pancreas și de rinichi. Deoarece nivelul de obezitate este în creștere, ne putem aștepta ca numărul de cazuri să crească deasemenea.”

Se întîmplă, deocamdată, în Marea Britanie. Însă după cum experiența recentă ne arată, nu va trece probabil mult timp pînă ce valul tsunami se va sparge și de maluri dîmbovițene.

Însă asta nu pare să ne impresioneze prea tare.

(știre preluată de pe BBC Health)

fii primul care votează
martie 29th, 2012

cartofi eterni pentru o viață veșnică

by doctorul

Tuturor celor pasionați de povești nemuritoare, căutători neobosiți ai secretului tinereții fără bătrînețe și ai vieții fără de moarte, vă zic: ziua cea mare se apropie.

De fapt, s-ar putea să fi și trecut. Iar secretul, marele secret, e posibil să se afle într-un loc cît se poate de public, ba chiar într-un fel celebru: restaurantele McDonald’s. Căci doar aici cartofii prăjiți sînt indestructibili, după cum a dovedit un tînăr ceva mai curios care a avut neinspirata idee de a afla cine este văzînd cu ochii lui cam ce mănîncă.

Pe scurt, tînărul nostru a pus în două borcane închise ermetic cîte o porție de cartofi prăjiți. Una de la papa Mac, iar cealaltă de la colonelul Sanders (KFC). Fără supărare. Apoi s-a pus pe așteptat. Și a așteptat el ce a așteptat, zi de vară pînă-n seară precum voinicul din poveste că-nainte mult mai este. Iar la capătul a trei ani grei de veghe, ce i-a fost dat să-și vadă ochilor? Cartofii colonelului erau plini de un mucegai ca la carte, pe cînd cei ai papacului rămăseseră falnici și aurii precum în prima zi.

McDonald's versus KFC (foto: www.antena3.ro)

Acuma, o logică grăbită și elementară ne-ar putea înfinge în circumvoluțiuni gîndul că mîncînd doar cartofi care nu se strică putem spera și noi, nu-i așa, la o țîr’ de nemurire. Experiența practică de zi cu zi ne arată însă că nu e deloc așa. Ba chiar din contră.

Drept pentru care o citez și eu pe jurnalista care a sintetizat genial și fără replică: “Nu mâncaţi ceea ce nu este mîncat de bacterii, pentru că acestea nu sunt proaste!”

Ele poate nu. Însă noi, oamenii …

(poveste nemuritoare respusă după Antena 3 online)

2 persoane apreciază
ianuarie 26th, 2012

McDonald’s versus Loma Linda

by doctorul

McDonald's peste noi (foto: www.abcnews.go.com)

Închei mica epopee de început de secol 21 cu cîteva runde dintr-un adevărat turnir al ideilor pe care cei doi aprigi și ireconciliabili oponenți le-au schimbat cu această ocazie.

Mai întîi, normal, cîteva gînduri pline de bun-simț ale părții mai vulnerabile, aflată în defensivă:

“McDonald’s nu se potrivește cu brandul de sănătate și bunăstare din Loma Linda”, e de părere doctorul Wayne Dysinger, șeful catedrei de medicină preventivă a facultății de medicină.

“E o tradiție care începe în secolul 19. Sănătatea a fost întotdeauna o parte importantă a integrității noastre”, spune Darold Retzer, pastor la Biserica Universității.

“Înseamnă că dacă vrem ca oamenii să mănînce mai bine și să facă mișcare … atunci trebuie să putem trăi într-un mediu care va promova aceste lucruri”, consideră Dr. Karen Jaceldo-Siegla, profesor de nutriție.

Apoi și cîteva lozinci sforăite ale “agresorului”:

Noul restaurant, aruncă un reprezentant al companiei, va oferi orașului “o experiență contemporană de luat masa și va ajuta la creșterea economică.”

Ronald, prietenul copiilor (foto: www.capitolcommentary.com)

“Am muncit din greu în ultimii ani pentru a asigura în meniul nostru opțiuni care să satisfacă o varietate de nevoi nutriționale”, explică printr-un comunicat John Lueken, un director regional pentru McDonald’s California. “Spre exemplu, linia noastră de salate premium poate fi comandată fără carne. Avem de asemenea sortimente care includ felii de mere, fulgi de ovăz cu fructe și parfeuri cu iaurt în porții de diferite mărimi.”

Și închei prin a da din nou cuvîntul potențialei victime:

“A încerca să spui că există un meniu sănătos la McDonald’s este totuna cu a pune 5 miligrame de vitamina C într-o țigară”, spune dr. Sylvie Wellhausen, profesor de medicină preventivă. “Problema noastră este obezitatea la copii. (…) Am obosit să văd asta.”

Se pare însă că McDonalds’s nu obosește să o tot creeze.

fii primul care votează
ianuarie 14th, 2012

o tumoră cît doi

by doctorul

Mama tumorilor (foto: www.foxnews.com)

Cum o fi să te culci și cînd te trezești să descoperi că ești de trei ori mai … ușor?

Nu, nu e vorba despre nici o rețetă ultra-super-miraculoasă de slăbire. Ci de experiența prin care e trecut acum cîteva zile un vietnamez care, în urma unei operații care a durat mai mult de 13 ore, a rămas fără 82 de kilograme din … propriul său corp. Iar prin urmare, omul a ajuns acum la doar o treime din ceea ce era înainte de Anul Nou.

E adevărat că cele multe kilograme pierdute nu îi erau de vreo trebuință, cîtă vreme luaseră forma unei tumori uriașe care îl împiedica să aibă pînă și cea mai mică aparență de viață normală. Pentru a ajunge la respectabilele dimensiuni, tumora a avut nevoie de mai bine de 10 ani. Asta după ce, într-o operație anterioară, ghinionistul (sau norocosul?) nostru concetățean planetar se mai lepădase de o parte din ea (e adevărat că împreună și cu unul dintre picioare).

Îmi amintesc că acum cîțiva ani o altă concetățeană, de data asta mioritică, a trecut printr-o experiență similară. Operată de același doctor care l-a ajutat și pe vietnamez – McKay McKinnon pe numele lui – femeia a dat jos dintr-o suflare 80 de kilograme (păstrînd pentru ea doar vreo 47). La fel ca și în cazul vietnamezului, românca noastră mai fusese operată o dată, pentru ca ulterior tumora să recidiveze.

Cele două cazuri îmi permit următoarele observații:

1) se poate trăi cu o tumoră, ba chiar cu una foarte mare, cîtă vreme aceasta nu afectează funcțiile vreunui organ vital;

2) dacă este tratată cauza bolii și intervenția chirurgicală rămîne singura metodă de abordare, tumora va reveni, mai devreme sau mai tîrziu, în cele mai multe dintre cazuri;

Fie că se întîmplă în România sau în Vietnam.

(nu știu alții, dar eu am preluat-o de pe CNN)

fii primul care votează
decembrie 12th, 2011

antreprenori în cancerul de sîn

by doctorul

Femei cu inițiativă (sursa: www.creativity-online.com)

Probabil că unul dintre ultimele gînduri care i-ar putea trece prin cap cuiva diagnosticat cu cancer este acela de a … începe o afacere.

Și totuși lucrul acesta se întîmplă (și nici măcar nu e vorba despre cazuri izolate). Din păcate însă mai puțin (spre deloc) pe la noi, însă destul de (și din ce în ce mai) mult prin – unde altundeva decît în țara tuturor posibilităților – America.

Recunosc că mi-ar fi plăcut să scriu despre astfel de inițiative apărute pe plaiurile mioritice – și se prea poate ca ele să și existe, doar că nu am aflat eu despre ele – însă deocamdată mă limitez la cîteva cazuri americane despre care am aflat de pe CNN.

Un sens (sursa: www.teamchiptkd.com)

Este vorba despre femei care au trecut prin experiența unui cancer de sîn, s-au vindecat (sau nu), iar între timp au decis să construiască ceva care să rămînă în urma lor (de regulă ceva care să le ajute pe femeile aflate în aceeași situație).

Sînt cinci povești despre tot atîtea femei puternice. Femei care nu numai că nu s-au plecat în fața bolii, dar au avut chiar tăria să o sfideze forțîndu-și și mai mult propriile limite.

Femei care au arătat că se poate.

 

fii primul care votează
noiembrie 6th, 2011

fii îndrăzneață, simte-te frumoasă

by doctorul

Heather (foto: www.theoldhamproject.org)

Nu, nu e un îndemn auzit pe la vreun concurs de frumusețe. Deși poate că așa pare.

Cele cîteva cuvinte care ne duc cu gîndul la un titlu din Playboy reprezintă de fapt numele unui proiect (Be bold, feel beautiful – în engleză, în original) de o cu totul altă factură.

Inițiat de artista-fotograf americană Terri Shaver, proiectul a pornit de la experiența dramatică a două surori – întîmplător chiar cumnatele ei – care au murit amîndouă ca urmare a unui cancer la sîn. Dedicat inițial poveștii celor două și denumit – în memoria lor – “Proiectul Oldham” (The Oldham Project), acesta s-a dezvoltat apoi pentru a face loc și altor persoane – femei, bărbați sau copii – care trec prin experiența unui diagnostic de cancer.

Terri a imaginat această campanie în primul rînd pentru a le oferi femeilor afectate de cancer o șansă. Șansa ca, prin intermediul fotografiilor realizate împreună, să se simtă din nou frumoase.

Annette (foto: www.theoldhamproject.org)

“Cînd își pierd părul, 99,9% dintre aceste femei spun că se pierd pe ele însele”, spune Terri. Însă atunci cînd se (re)văd în fotografii, ele își recapătă încrederea în sine. Încrederea dar și puterea de a se accepta așa cum sînt și de a împărtăși și altora din experiențele prin care trec.

De cînd a pornit acest proiect (doar un pic peste un an) Terri a fotografiat mai mult de 100 de femei, cu vîrste cuprinse între 20 și 82 de ani. Între timp o parte dintre ele nu mai sînt fizic printre noi.

Însă în acest fel ele pot să (mai) lase ceva în urmă, ceva dintr-o perioadă plină de încercări a vieții lor. Fie că e o imagine, un zîmbet sau un gînd .

Dar poate și o speranță pentru cele sau cei care mai sînt.

(repovestit după o știre de pe CNN Health)

3 persoane apreciază
octombrie 25th, 2011

întîlnire cu Delia

by doctorul

Flori pentru Delia (sursa: www.stanford.edu)

Azi am cunoscut-o pe Delia (îi dau numele real deși nu i-am cerut permisiunea – însă am cumva sentimentul că nu mi-ar refuza-o).

Delia are (doar) 32 de ani și un cancer de sîn.

Cu un firesc aproape nefiresc, Delia mi-a vorbit despre boala ei.

Despre cum, imediat ce a aflat diagnosticul, a încercat să înțeleagă ce anume a determinat-o. Și despre cum a reușit.

Despre cum a alergat contra cronometru ca să găsească cel mai bun loc în care să sa trateze. Și despre cum a reușit.

Despre cum a ales între opțiunile terapeutice – toate dureroase – care i-au fost oferite. Și despre cum a reușit.

În sfîrșit, despre cum a decis ca, în urma acestei experiențe, să își reconsidere radical viața.

Iar eu sînt convins că va reuși.

 

2 persoane apreciază
octombrie 10th, 2011

a fost sau n-a fost?

by doctorul

Da! (sursa: www.descopera.ro)

Mărturisesc faptul că mesajul lui Daniel m-a luat prin surprindere.

Am realizat brusc faptul că mă aşteptasem ca David să se eternizeze cumva, într-un fel de tinerețe fără bătrînețe şi viață fără de moarte. Pentru mine el devenise simbolul (mult prea) important al ideii că se poate lupta cu succes împotriva cancerului. Uitasem (sau, mai exact, evitam convenabil gîndul) că David e un nume de om, la urma urmelor.

Am rumegat mult timp după aceea întrebarea:

A învins David cancerul sau nu?

Iar dacă nu, cum aveam să îi mai pledez pe mai departe cazul? În ce mod urma să îi mai folosesc argumentele și, cel mai important, pe cine mai putea – și în ce măsură – să inspire experiența sa?

Răspunsul mi-a venit tiptil, simplu și neașteptat: da!

Dar nu pentru că a reușit să mai trăiască 19 ani după ce a fost diagnosticat cu un cancer cerebral (destul de agresiv, dealtfel). Nu pentru anii – puțini sau mulți – pe care i-a mai trăit. Ci pentru felul în care a trăit în toți acești ani, pentru felul în care a știut să se bucure de fiecare clipă de viață cîștigată. Dar și, mai ales, pentru felul în care a știut să-i dea propriei vieți un folos mai înalt dîndu-le curaj și speranță unor semeni aflați în (aceeași) suferință.

Cam ăsta ar fi răspunsul meu.

 

1 persoană apreciază
septembrie 4th, 2011

poveste la indigo

by doctorul

Două flori (sursa: www.ih2.redbubble.net)

Doar ce spuneam cum că Pămîntul se învîrte, cu sau fără voia noastră. Şi că între timp se întîmplă lucruri, tot asemenea.

Mă pregăteam să-mi asezonez (re)intrarea în blogosferă cu o trecere în revistă a celor – cu vreo oareşce legătură cu tema noastră – întîmplate de-a lungul verii, cînd m-am trezit cu o serie de trei comentarii de la Alm.

Cu franchețea care o caracterizează, mă anunța că tocmai s-a externat cu fetița ei după a doua serie de chimioterapie. M-am uitat pe blogul ei şi am derulat înapoi firul poveştii lor din această vară. Am aflat că fetița ei Theodora a primit vestea că e bolnavă la începutul lunii iunie, aproape imediat după ce eu m-am oprit din scris. Iar întreaga ei poveste – cu analize, diagnostic, operație, tratamente – s-a derulat în acest răstimp de trei luni (în care unii şi-au permis luxul unei pauze sabatice).

Alm şi-a făcut brusc apariția printre noi vorbind despre experiența ei incredibilă în lupta cu boala – după cum a prezentat-o ea – al cărei nume începe cu “c”. O luptă pe care ea a considerat-o atunci cîştigată şi definitiv încheiată.

Iată însă că, la distanță de ani, spectrul bolii revine, de astă dată în preajma fetiței ei. Sînt sigur – după cum am văzut şi din cele povestite de ea pînă acum – că Alm se va bate cu aceeaşi îndîrjire ca şi prima dată, iar fetița ei (care fără îndoială că îi seamănă) va trece, asemeni mamei, cu bine peste acest moment dificil al vieții ei încă fragede.

Eu unul sînt alături de ele.

Theo, Alm, fruntea sus!

 

2 persoane apreciază
noiembrie 26th, 2010

muzică pentru piticoți

by doctorul

Gata de spectacol (foto: arhiva personală)

Am fost, am văzut, au cîntat.

Cînd am intrat în sala plină de prichindei care ne aşteptau cuminți pe scăunele, am trăit un sentiment de un fel anume. Mi-am amintit ca şi cum ar fi fost ieri de momentele în care copil fiind – cu ceva ani în urmă – aşteptam şi eu alături de doamna educatoare vreun spectacol de păpuşi venit în vizită la grădinița noastră.

Cei doi, Maxim şi Alex, şi-au luat rolul foarte în serios şi au cîntat ca şi cum s-ar fi aflat pe o scenă de mare prestigiu, în fața unui public cunoscător. Ba chiar Maxim le-a explicat copiilor, în cuvinte simple, ce urmează să asculte.

Grădinița muzicală (foto: arhiva personală)

După care doamna educatoare le mai spunea o dată, în limba maghiară, ce le spusese Maxim. Asta pentru că mulți dintre copiii de la secția maghiară au dificultăți în a comunica în limba română. Nici unul dintre ei nu a avut însă nici cea mai mică problemă în a înțelege limbajul universal al muzicii, atît de bine “vorbit” de cei doi oaspeți ai grădiniței lor.

După concert Maxim mi-a spus că i-a fost mult mai greu să le cînte acelor copii decît unei audiențe mature. Dar că sentimentele pe care le-a trăit în acea dimineață nu se compară cu nimic.

Am fost cu toții de acord că – pentru fiecare în felul lui – a fost o experiență unică. Un gînd bun pentru cel care a făcut posibil toată această istorie.

fii primul care votează

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.