totul despre cancer


Cynthia Nixon, tres chic (foto: www.dailymail.co.uk)

Ne-a intrat în case ani la rînd (din păcate doar pe micul ecran) arătîndu-ne din toate pozițiile – împreună cu bunele ei prietene Carrie, Samantha și Charlotte – cam cum stă treaba cu sexul, în serialul intitulat, normal, “Totul despre sex”.

Miranda (Cynthia Nixon) revine acum printre noi, pe aceeași cale eterică, într-o ipostază mult mai puțin apelantă, însă cu nimic mai puțin interesantă. De astă dată întruchipînd o profesoară care luptă cu temuta boală al cărei nume începe cu “c” și se termină cu “ancer”.

La fel de nonconformistă în viața reală (printre altele, se declară deschis lesbiană) ca și personajul de film care i-a adus faima, Cynthia a apărut de curînd la o emisiune televizată – cheală, dar cu o mină extrem de pozitivă – pentru a vorbi despre noul ei proiect.

Un proiect pe care îl poate susține și exprima în cele mai mici și intime detalii, cîtă vreme ea însăși este o supraviețuitoare a unui cancer de sîn diagnosticat în 2006. Încă o poveste spusă nouă de ea din care vom putea afla, iarăși, totul, de astă dată despre cum e să fii bolnav de cancer.

De la cineva care chiar știe ce înseamnă asta.

(repovestit după Daily Mail online)

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *