mamografia nu mai e la modă 11


Cine urmează? (foto: www.laprogressive.com)

Să ne înțelegem: am zis că nu mai e la modă, nu că nu mai e necesară.

De fapt nici măcar nu sînt eu cel care zice asta (nu mi-aş permite-o), ci un foarte respectabil organism consultativ federal american, US Preventive Services Task Force (sau “Grupul pentru servicii preventive al SUA”, într-o traducere liberă) pe numele lui.

Care grup consultativ a elaborat în noiembrie 2009 un set de recomandări prin care mamografia (anuală) nu mai este considerată obligatorie începînd cu vîrsta de 40 de ani. Pentru că, spun ei, beneficiile acestei abordări sînt minime. În schimb, grupul respectiv recomandă o mamografie de rutină bianuală între pentru femeile cu vîrste cuprinse între 50 şi 74 de ani.

Obiecția principală a grupului de lucru este faptul că, datorită densității mai mari a țesutului mamar la femeile tinere, există multe rezultate fals pozitive. Ceea ce conduce mai departe la biopsii nenecesare, cu toate riscurile şi cu tot disconfortul pe care le implică pentru femeile în cauză.

Ce se fac însă restul de 15% dintre femeile de 40 de ani şi peste care sînt la risc de a face totuşi un cancer de sîn? Acelaşi grup recomandă o abordare individuală, în care decizia de a face sau nu mamografie să fie luată de către femei împreună cu medicul lor, în funcție de factorii de risc identificați la consultul de rutină.

Deja studiile arată că numărul de mamografii este în scădere în Statele Unite, în principal ca urmare a acestor recomandări pe care atît medicii cît şi femeile le iau tot mai mult în considerare.

O fi bine, o fi rău, rămîne de văzut.

(mai multe despre acest subiect în articolul original de pe CNN Health)

 


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 thoughts on “mamografia nu mai e la modă