A fost odată … (foto: capshunik.files.wordpress.com)

Nu, nu e acel Făt-Frumos pe care îl ştim cu toţii din cărţile de poveşti. Nu.

Mai nou călăreşte nu un cal alb, ci o Toyota full-option. Şi nu mai poartă un paloş de oţel, ci un dispozitiv electronic ultrasofisticat. Cu care pretinde că o poate salva pe eterna lui iubire, Ileana Cosmopolitana, din ghearele temutului rac … ăăă … cancer. Din nou.

Mda, el poate …

Oarecum de aşteptat, am putea crede, după mai mult de opt ani de cercetări – cum altfel decît – ştiinţifice. Cercetări din care a rezultat nici mai mult nici mai puţin decît o … bilă. Nu, nu o biluţă, că de alea ştim şi noi să facem la moment (hi-hi-hi). Ci o bilă high-tech ce dispune de un senzor cu o diodă electroluminoscentă (LED) şi cu un fototranzistor … v-am pierdut? Ei bine, şi ei pe mine.

Numai că abia acum vine partea, chipurile, interesantă. Zice şeful echipei de feţi-frumoşi care au frămîntat minunea cu sudoarea creierelor lor că ea, bila, “va putea să detecteze o eventuală acumulare de sânge, ce poate fi asociată cu o tumoare (sic) canceroasă”. Să mai citim o dată, cu încetinitorul, şi să subliniem cu creionul gros: “va putea să detecteze o eventuală acumulare de sânge, ce poate fi asociată cu o tumoare canceroasă”. O minunăţie a preciziei bila asta magică, nu vi se pare?

Dar staţi aşa un pic, să nu o luăm cu bila la vale, că mai e. Mai zice el că minunabila “poate să ofere astfel un semnal care le va avertiza pe paciente să meargă la medic pentru o serie de teste mai detaliate, precum mamografia”. Poftim? Atîta efort şi atîţia neuroni măcelăriţi pe altarul ştiinţei doar ca să aflăm că “trebuie” o mamografie? Păi şi pînă acum li s-a împuiat femeilor capul cu acest “trebuie”, de au ajuns săracele să renunţe cu totul la sîni decît să mai tragă o sperietură mamografică.

Păi, zice Făt-Frumos şef, tocmai asta e ideea, să evităm mamografiile (şi mutilările, aş adăuga eu) inutile. O şi văd pe femeia obişnuită, cu bila pe sîn şi cu nodul în gît, tresărind la fiecare puseu emoţional care îi poate declanşa senzorul. Atunci să te ţii obiectivitate.

Cam asta ar fi, pe scurt şi în viziunea mea absolut subiectivă, povestea. Încă una din ciclul nesfîrşit al basmelor gen “Vieţile a milioane de femei ar putea fi salvate” (vezi aici unul care a amerizat pe Dîmboviţa abia luna trecută, deşi ştirea e de prin aprilie, iar realitatea e cu totul alta; că doară basmele, ca şi legendele, au nevoie doar de un sîmbure de adevăr ca să vieze).

Să mai spună cineva – cercetători, specialişti, producători, vînzători, dar şi jurnalişti – că nu se trăieşte bine din poveşti.

Şi-am încălecat pe-o şa …

(povestea e spusă mai pe larg în dulcele grai de Antena 3; mai poate fi citită şi în original, în limba francofoniei, aici)