dislipidemie


despre sindromul metabolic, la o bere 1

Dacă tot sîntem la capitolul “haz de necaz”, atunci să o ținem tot așa. După cum se vede și orice s-ar spune, are și sindromul ăsta cu nume imposibil avantajele lui (sau cel puțin pentru unii). Chiar dacă cei mai mulți dintre beneficiari – precum simpaticul domn din fotografie – nici nu au probabil habar de existența lui.


sindromul metabolic (foarte pe scurt) 3

Bine-bine, sindromul metabolic în sus, sindromul metabolic în jos. Dar pînă la coadă, despre ce vorbim? Ia să vedem noi așadar ce e sindromul metabolic și cam ce vrea el. Pe rînd, în ordine inversă: 1. Sindromul metabolic nu vrea nimic; de fapt, dacă nu l-am provoca, el nici măcar nu ar exista. 2. Sindromul metabolic este un grup de condiții (afecțiuni) medicale care înseamnă tot atîția factori de risc pentru o serie de boli cronice precum: boala coronariană (dar și alte boli cardio-vasculare), diabet (de tip 2), accidente vasculare cerebrale și cancer.