naşul contra naşul


Mircea Sandu (sursa: www.realitatea.net)

Mircea Sandu (sursa: www.realitatea.net)

Conduce cu o mînă de fier fotbalul românesc şi i se spune Naşul.

Aşa îl cunoaşte acum toată lumea, deşi a avut în tinerețe o carieră de succes şi ca jucător de fotbal. Dar care nu se compară cu ceea ce a realizat în această a doua lui viață, aceea de preşedinte al FRF.

Mircea Sandu este fără îndoială un om puternic. Nimeni nu a reuşit pînă acum – şi nu puține au fost încercările – să îi conteste autoritatea şi poziția de lider al forului conducător din fotbal. Rînd pe rînd, Mircea Sandu a înlăturat din cale toate obstacolele ridicate de adversarii săi şi cîştigat fiecare luptă cu aceştia. Nu a refuzat nici o provocare şi a ieşit de fiecare dată învingător.

De puțină vreme Mircea luptă însă cu un altfel adversar, mult mai puternic. Anul trecut a fost diagnosticat cu un cancer de colon, pentru care suferit de curînd o a doua operație.

Este poate cea mai importantă luptă pe care Mircea trebuie să o ducă, cea mai dramatică din întreaga lui viață, pentru că pericolul nu mai vine acum din afară, ci dinăuntru. Mircea este în luptă cu el însuşi.

Şi nu are altă variantă decît victoria!


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 thoughts on “naşul contra naşul