Însă doar la pachet cu aromele, culorile, sunetele, ambientul. Şi, cel mai important, cu zîmbete şi vorbă bună. Asta numesc eu terapie holistică.
Hipocrate spunea “fă-ți din hrană leac”. Pentru că el a înțeles încă de pe atunci că sîntem ceea ce mîncăm. Dar şi ceea ce privim, ascultăm sau adulmecăm. Sau, mai ales, ce cuvîntăm.
Am fost azi într-un loc cum nu credeam că poate exista în România. O mică oază de linişte, bun gust şi bun simț. Un loc unde nu doar am mîncat, ci m-am hrănit. Prin toate simțurile.
Iar ca să mă înțelegeți mai bine, vă spun şi vouă cuvintele cu care m-a întîmpinat amfitrionul:
“Cinstesc acel loc din tine în care sălăşluie întreg Universul. Cinstesc acel loc din tine care este dragoste, adevăr, lumină, pace. Cînd tu eşti în acel loc în tine, iar eu sînt în acel loc în mine, sîntem Unul.”
În România? În România!
Pingback: colonel peste orătănii | tot ce (nu) ai vrut să ştii …
Pingback: de peste mări şi țări | tot ce (nu) ai vrut să ştii …