"Pe-un picior de rai/E-o gaură-n rai" - © Ada Milea (foto: www.flickr.com)
Iaca poznă cum am fost prins în flagrant taman cînd vărsam mai abitir lacrimi de crocodil pentru mioritica noastră țărișoară.
Ziceam că nu s-au inventat încă suportul și consilierea psihologică pentru bolnavii de cancer din România (cele adevărate, că altminteri putem la fel bine să susținem că avem și autostrăzi). Ei bine, nici nu încheiasem eu bine lamentația respectivă, că o prietenă mi-a și zvîrlit prin interneant un link spre o inițiativă care exact asta zice că face.
Proiectul se intitulează “Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, este finanțat cu bani europeni și implementat de către o asociație numită Patronatul Medicinei Alternative (o asociere de cuvinte care mie personal îmi cam zgîrie atît ciocanul, cît și nicovala; ba, în plus, parcă un pic și scărița).
În sfîrșit, trecînd peste limbajul solemnos (din “solemn”+”lemnos”), programul oferă prin trei centre regionale (București-Ilfov, Nord-Vest și Nord-Est) exact ceea ce propune și prin inspiratul său titlu. Și chiar dacă are prevăzute doar cîte trei persoane pentru fiecare filială (un coordonator, un asistent social și un psiholog), e totuși mai bine decît nimic.
La o lectură lejeră a site-ului lor remarc că promisiunea din titlul programului e ușurel spre binișor exagerată, cîtă vreme beneficiarii acestuia sînt doar, citez: “persoanele diagnosticate cu cancer mamar, cancer de col uterin si cancer testicular cu vârsta de peste 18 ani”. Dar optimist din fire, zic din nou că tot e mai bine decît nimic.
Mai răsfoind un pic prin interpagini, aflu că vor putea fi ajutate numai 500 de persoane bolnave, dimpreună cu 1.000 de aparținători (rude). Iarăși, tot mai bine decît deloc, nu-i așa?
Cum aritmetica nu-mi dă însă ghes, mă prind la un calcul rapid care îmi arată pe loc că, la o perioadă de desfășurare bugetată de trei ani, asta înseamnă cam 500 de persoane consiliate pe an pentru fiecare centru. Ceea ce conduce la o medie de două (plus-minus) persoane pentru fiecare zi lucrătoare (adică mai puțin decît numărul de angajați), ceea ce conduce la ideea unui program destul de lejer (sau poate doar extrem de eficient?).
În sfîrșit, nu am alte referințe și nici nu am pe cine să întreb, așa încît nu prea pot să spun nimic cu mîna pe inimă despre cam ce se întîmplă pe acolo. Pînă una-alta mie îmi miroase însă a încă o afacere cu iz dîmbovițean pe banii, bineînțeles, lui tanti coana Europa.
Însă poate, nu-i așa, sînt eu cel care se înșeală.
