a bea sau a nu bea 9


Nichita

Aceasta e (cel puțin pentru noi şi cel puțin pentru astăzi) întrebarea.

Iar dacă poporul a dat deja un răspuns gîlgîitor la acestă dilemă lichidă, noi, ca filozofi amatori ce preferăm întotdeauna un fir de mătase savant despicat în patru unui odgon zdravăn de cînepă neprelucrată, mai adăstăm preț de o duşcă asupra subiectului.

Şi ne întrebăm: oare cîte cărți nu ar mai fi fost scrise, cîte tablouri nu ar mai fi fost pictate sau cîte simfonii ori concerte nu ar mai fi fost compuse?

Care ar fi fost astăzi poeziei româneşti astăzi dacă un Nichita, spre exemplu, nu ar fi avut o idilă de o viață cu alcoolul? Dacă muza lui nu s-ar fi prezentat, conştiincioasă, cu sticla de vodcă în poşetă la fiecare întîlnire de lucru?

Li Bai

Sau care ar fi fost starea poeziei chineze dacă un Li Bai, să zicem, nu ar fi privit la lună prin aburii vinului. Pe care l-a apreciat atît de mult încît a fost inclus în extrem de selectul club al „Celor opt nemuritori ai cupei de vin”.

Pe de altă parte, Nichita s-a stins ca urmare a unei ciroze (posibil complicată cu un cancer hepatic) la o vîrstă la care ar mai fi avut multe de spus în limba poezească.

Iar Li Bai, confratele lui iubitor de licori, s-a prăpădit înecat – culmea – cu apă, după ce a căzut dintr-o barcă pe cînd încerca, beat fiind, să îmbrățişeze luna care se reflecta în fluviul Yangzi. Probabil ca să-i şoptească la ureche ultima poezie scrisă pentru ea, una din multele care aveau să-i urmeze.

Cîtă poezie am căpătat, aşadar, şi cîtă am pierdut?

Din această dilemă nu putem ieşi.


Leave a comment

Your email address will not be published.

9 thoughts on “a bea sau a nu bea