Rudolf Virchow a fost un medic german de renume, considerat părintele patologiei moderne şi creditat, printre altele, cu identificarea celulelor din leucemie.
Acum mai bine de o sută de ani, după ore şi ore de observații aride la microscop el a descris – într-un mod mai degrabă poetic – ceea ce a văzut el că înseamnă cancerul. În cuvintele lui, boala malignă nu e altceva decît o încercare de reparare a unei răni în cursul căreia, din diverse motive, ceva nu a funcționat bine.
Cel mai probabil că tocmai descrierea plastică dar lipsită de rigoare ştiințifică a făcut ca ipoteza propusă de acesta să nu fie luată prea în serios de către comunitatea academică a vremii. Abia la mai bine de o sută de ani distanță un alt coleg i-a reluat ideea, de data asta punînd la bătaie şi cîteva argumente care să o susțină.
În articolul său “Tumorile, răni care nu se vindecă” doctorul Harold Dvorak, profesor de patologie la Şcoala Medicală de la Harvard, observă faptul că în multe cazuri apariția cancerului este direct legată de existența unui proces inflamator cronic. Spre exemplu cancerul de col uterin, care apare de cele mai multe ori ca urmare a unei infecții cu virusul papilomatos. Sau cancerul de colon, des întîlnit la oameni care suferă de o boală inflamatorie cronică a intestinului.
Cancerul de ficat de după hepatita B sau C, cancerul de stomac legat de infecția cu bacteria Helycobacter Pylori, sau cancerul de plămîni ca urmare a agresiunii repetate a fumului de țigară. Iar exemplele pot continua cu alte tipuri de cancer mai puțin cunoscute precum mezoteliomul (fibrele de azbest) sau sarcomul Kaposi (virusul herpetic uman). În sfîrşit, să nu uităm cancerul de piele sau melanomul malign, care apar pe terenul pregătit de şedințele nesăbuite de bronzare, naturale sau nu (“bronzarea” e de fapt tot o inflamație, a pielii).
După mai mult de douăzeci de ani de la acest remarcabil articol Institutul Național pentru Cancer (National Cancer Institute) a confirmat printr-un raport aceste suspiciuni, chiar dacă ele continuă să fie în mare măsură ignorate de către medicii oncologi. Astfel, se pare că, pentru a apărea şi a se dezvolta, cancerul are nevoie de un mediu inflamator puternic şi de (cît mai) lungă durată.
Un copac (foto: http://english.pravda.ru)
Un mediu care apare în diverse contexte şi din cele mai variate motive. Dar pe care celulele maligne ajung să îl preia şi să îl întrețină în folosul lor, deturnînd de la sensul lui firesc un mecanism – altfel legitim – pe care corpul nostru îl are la dispoziție pentru vindecare.
Astfel, sub aparența că îl ajută să se vindece, cancerul începe să deturneze resursele organismului către propria lui supraviețuire. Grație inflamației autoîntreținute celulele maligne ajung să se înmulțească necontrolat, după care se infiltrează în țesuturile învecinate şi în vasele de sînge. Prin care migrează apoi în tot corpul, stabilind colonii invadatoare denumite metastaze. Pînă cînd, după un proces de “vindecare” fără nici o noimă şi fără nici o finalitate, îi dă gazdei lovitura finală, cu prețul propriei anihilări.
Un proces extrem de complex şi de elaborat care nu serveşte la nimic şi nimănui. Dar pe care, cel mai adesea, nu numai că îl declanşăm, dar îl şi susținem – inconştient, desigur – prin toate mijloacele posibile.
Vom vedea pe mai departe cînd, cum şi cu ce urmări.
(repovestire a unui fragment din cartea “Anticancer – Învinge prin mijloace naturale” a lui David Servan-Schreiber)
1 persoană apreciază
