Un copil, totuşi (foto: sursa necunoscută)
Astăzi este prima zi de şcoală. Toți copiii …
De fapt nu chiar toți. Căci pentru o parte dintre ei clopoțelul nu a sunat astăzi. Sau dacă a sunat, ei nu l-au putut auzi.
Pentru ei, alergătura înfrigurată cu părinții prin magazine după haine noi şi rechizite pentru şcoală s-a transformat în aşteptarea însingurată pe la uşile cabinetelor medicale, pentru investigații şi tratamente.
Pentru ei, strigarea numelui din catalogul clasei de către doamna învățătoare a fost înlocuită de chemarea doamnei asistente de pe secția de spital pentru şedința de terapie.
Pentru ei, poveştilor de vacanță spuse cu voce tare la întîlnirea cu ceilalți colegi de clasă le-au luat locul destăinuirile şoptite cu care îşi împărtăşesc suferința cu tovarăşii lor de salon.
Ca de fiecare dată, s-au pregătit şi în acest an, la fel ca toți ceilalți copii, cu flori.
Doar că nu pentru doamna învățătoare, ci pentru doamna doctor.
e asa de trist! 🙁
si pentru ca boala i-a lovit inainte sa fi ajuns la varsta consecintelor alegerilor proprii, e asa de nedrept! :((
@arcadia: în şcoala generală am avut o colegă care a murit, de leucemie cred; nu am să uit niciodată sicriul, cu ea îmbrăcată în rochie de mireasă.
Atât de crunt..am, în sufletul meu, pentru fiecare copil suferind, gândul că mâine viața i se va schimba în bine.
Am fost un an profesoara unor copii, pentru care viața înseamnă dorința ca mâine să aibă culoarea speranței.
@incertitudini: am primit de la o prietenă o poveste a unui astfel de copil, de la o grădiniță a unui spital din Paris; pentru el, în fiecare zi, mîine putea să nu mai vină …
cat de repede se poate uita ca viata este ca o prada…. si ca trebuie sa te bucuri de fiecare zi, asa ca si cum ar fi ultima!
@virtualkid: cine sînt eu să te contrazic?