Posts tagged ‘copil’

martie 20th, 2012

copil, șaisprezece la sută zahăr

by doctorul

Bombonel (foto: www.babycaredaily.com)

Copiii – știm deja asta de la televizor – spun lucruri trăznite. Iar ăsta e un merit al lor.

Pe de altă parte copiii mai și fac lucruri trăznite. Bunăoară să mănînce timp de 15 ani doar nuggets pînă la a ajunge pe punctul de a muri.

Dar încă e una cînd vorbim despre un singur copil cu părinți rătăciți și cu totul alta cînd avem de-a face cu o întreagă generație debusolată.

Nu e un secret pentru nimeni, copiilor le plac dulciurile. Iar în vremurile noastre își satisfac – cu largul concurs al părinților – această plăcere din ce în ce mai fără restricții. Pînă într-acolo încît 16% din tot ceea ce mănîncă drăguții de ei este … zahăr. Da, zahăr, în orice prezentare, culoare sau stare de agregare.

Zaharicale obișnuite precum sucuri, prăjituri sau înghețată. Dar și delicatese mai SF precum sirop de porumb, sirop concentrat de fructoză din porumb, sirop din malț, fructoză, melasă, dextroză anhidră, dextroză cristale și dextrină (nici eu nu știu ce sînt multe dintre ele, ca să nu mai spun că nici nu știam că se mănîncă).

Cam două treimi dintre toate aceste zaharuri, spun americanii care au studiat problema, se consumă acasă sub atenta supraveghere a genitorilor. Care nu sînt dealtfel nici ei mai prejos cînd vorbim despre greutate, astfel încît bănuiesc că se bucură nespus de faptul că progeniturile le seamănă cap-tăiat.

Diabetul (dar și obezitatea, bolile cardio-vasculare sau cancerul) nu sare (sar) departe de trunchi.

(știre deloc dulce preluată de pe CNN online)

1 persoană apreciază
ianuarie 16th, 2012

poveste americană fără happy-end

by doctorul

William Robinson jr. (foto: www.14words.help-out.net

Un copil de opt ani moare de cancer. Se întîmplă peste tot în lume, din păcate.

Doar că apoi părinții sînt acuzați de omor involuntar. De data asta se întîmplă în America.

Dar de ce se fac vinovați respectivii, de fapt? Că nu au solicitat ajutor calificat (diagnostic și îngrijire medicală) atunci cînd băiețelul lor s-a trezit cu niște umflături suspecte în zona gîtului.

“Au crezut că băiatul are glandele umflate” susține avocatul părinților. “Părinții copilului au observat o umflătură care apărea și dispărea, însă băiatul nu părea afectat de asta”, continuă el.

Iar drept urmare nu au consultat nici un medic pentru ceea ce s-a dovedit în final a fi un limfom Hodgkin.

“Nu au avut bani suficienți, se chinuiau să se descurce și au făcut tot ce au putut”, mai spune avocatul în apărarea lor. “Nimeni nu o recunoaște … aici sistemul nu a funcționat”, conchide el.

Un adevăr cunoscut, dar nu și recunoscut. În America, țara care a declarat război cancerului, oamenii mor încă (în acest caz, din cauza unui cancer vindecabil) pentru că nu își pot permite costurile exorbitante ale îngrijirii medicale.

Pentru happy-end, poftiți vă rog la cinema.

(scenariu absolut real preluat de pe CNN online)

 

 

fii primul care votează
noiembrie 16th, 2011

laptele și cornul, varianta americană

by doctorul

Sărim un pic peste ocean pentru o știre care ar putea fi considerată amuzantă dacă n-ar fi de-a dreptul tristă.

Cartoful și pasta de tomate sînt, în viziunea Congresului american, vegetale. Iar pe cale de consecință eligibile pentru a primi subsidii federale în cazul în care sînt incluse în meniul oferit de către școli elevilor.

Și uite-așa companiile din industria alimentară își protejează pe mai departe profiturile, în timp ce unul din trei copii americani este fie supraponderal, fie de-a dreptul obez.

Vegetale americane (sursa: www.pinchmysalt.com)

Iar o viață începută în acest fel are mai toate șansele să conducă în anii de maturitate la tot ce e mai rău din punctul de vedere al sănătății. Respectiv – așa cum dealtfel am mai arătat – la boli cardio-vasculare, diabet sau cancer.

Nu mai e așadar de nici o mirare faptul că tot mai mulți oameni din țările “civilizate” ajung să se îmbolnăvească de cancer. După cum iarăși nu mai e chiar atît de inexplicabilă împrejurarea că o fac la vîrste din ce în ce mai tinere.

Dar cu pasta de tomate și cartofii pe post de vegetale …

fii primul care votează
octombrie 23rd, 2011

alo, la loc comanda!

by doctorul

Alo, alo! (sursa: www.textually.org)

Atenție toată lumea, s-a schimbat modificarea!

Nu mai e valabil ce spuneam cu doar cîteva luni în urmă, pentru că oamenii de știință … ei bine, alți oameni de știință, e bine? spun că telefonul mobil e bun, de fapt.

E bun adică pentru aceea că, pe lîngă faptul că ne ajută ne băgăm cu (mai) oricine în discuție fără (aproape) nici o restricție, nici nu cauzează la sănătate. Mai exact, nu induce vreun risc suplimentar pentru apariția (vre)unui cancer cerebral.

Chiar și așa însă, tinerii sub 16 ani sînt sfătuiți să nu folosească telefonul mobil decît pentru “scopuri esențiale” și să se limiteze la “convorbiri de scurtă durată”. Cît despre efectul acestora asupra copiilor, mai rămîne de văzut.

A, și să nu uit: studiul despre are vorbim nu i-a luat în cauză pe cei cu abonamente de serviciu, adică tocmai pe cei care vorbesc cel mai mult.

Așa că rămîne cum am stabilit.

(informație preluată – cu justificată reținere – de pe BBC News)

2 persoane apreciază
septembrie 3rd, 2011

eppur si muove

by doctorul

Şi totuşi ... (sursa: www.boombafitness.com)

Şi totuşi se învîrte! cum zicea şi amicul Galileo cu spectrul arderii pe rug luminîndu-i fața. Şi ce dreptate a avut!

Pe cale de consecință Pămîntul a continuat să se învîrtă în toate aceste trei luni cît am lipsit eu de la apel. Iar între timp, după cum spuneam, s-au întîmplat lucruri şi lucruri.

Precum, bunăoară, că tot mai multe țări – urmînd exemplul oraşului New York – contemplă din ce în ce mai serios înăsprirea legislației privind fumatul în locurile publice.

Sau că, după ce s-a dovedit că plasticul poate cauza oareşce dereglări sănătății umanoide, o serie de țări (printre care China, dar şi Uniunea Europeană – care va să zică deci că şi Românica noastră) au decis interzicerea utilizării acestuia la recipientele alimentare pentru copii (un frumos cadou făcut acestora chiar de ziua lor, recte 1 iunie).

Şi mai pomenesc doar de dezbaterile aprinse care au urmat timidului anunț al OMS cum că folosirea telefonului mobil poate cauza cancer cerebral (în paranteză fie spus, eu unul nu mai vorbesc decît pe speaker, la o distanță de minimum 2-3 cm de scăfîrlie; nu de alta, dar mi-am propus să trăiesc o sută de ani, iar asta cere, normal, sacrificii).

Aşadar, Pămîntul se învîrte.

Şi noi, precum se vede, o dată cu el.

1 persoană apreciază
noiembrie 9th, 2010

culorile vieții

by doctorul

Zugravi de sunete

Stîrnite de dragostea unui copil pentru muzică, amestecate de dorința unui tată de a-şi creşte frumos copilul.

Şi puse cu meşteşug pe note de doi copii mai mari, care se vor pune la drum lung în prag de iarnă pentru (doar) un capriciu copilăresc.

Acela de a le arăta altor copii cum se poate picta cu sunete pe marea pînză a vieții, avînd drept unealtă doar pensula speranței.

O chitară şi o tobă vor colora sonor, preț de cîteva clipe, visele unor copii pentru care timpul nu mai are răbdare.

Un copil, un părinte şi doi artişti călători îşi dau mîna pentru o întîmplare de sunet, culoare şi speranță.

Să le întindem şi noi măcar cîte un deget, ca dintr-o uriaşă mînă. O mînă de prieten care să coloreze alături de ei.

Alături de noi, toți.

fii primul care votează
octombrie 18th, 2010

e fantastic, e doar plastic

by doctorul

Plastic jur-împrejur (foto: www.wikipedia.org)

Doar plastic (foto: http://english.pravda.ru)

Dacă ieri am vorbit despre cum preparăm o mîncare bună, haideți astăzi să vedem în ce anume o preparăm, pentru ca ea să fie şi sănătoasă.

Bunicile noastre primeau printre altele ca zestre – ce vremuri – un set de argintărie, eventual cu blazonul unui orfevrar de renume (deh, obiceiuri mic burgheze, fasoane de capitalism decadent).

Mamele noastre, crescute în spiritul unui socialism angajant şi uniformizant, se mulțumeau cu ceva inoxărie standard, cu ştanța vreunei fabrici aproape invariabil numită Oțelul Roşu.

Surorile  şi fiicele noastre, mă tem, vor trebui să se mulțumească doar cu nişte plasticăraie ieftină, cumpărată de la buticul din colț şi turnată pe la vreo presă dintr-o curte aflată la două străzi distanță.

Lăsînd gluma la o parte, ceva se întîmplă aici. O fi poate evoluție în numele progresului, asta însă nu înseamnă că ea vine şi fără nişte costuri pentru noi, iubitorii de modernitate. Căci se pare că tacîmurile, ustensilele şi vasele de plastic pe care le folosim zilnic la bucătărie nu sînt chiar atît de inofensive pe cît ne închipuim. Asta deoarece, încălzite la cuptorul cu microunde sau în contact cu apa fiartă sau cu mîncarea fierbinte, pot elibera substanțe toxice care favorizează diverse boli, printre care diabet, obezitate şi cancer.

Una dintre aceste substanțe este bisfenolul A (BPA), cu care ne-am noi mai întîlnit dealtfel pe aici. E adevărat că la capitolul conserve, însă se pare că nu se dezminte nici la secțiunea plastic. Unde “punctează” la fel de “eficient” în cazul celor mai frecvente două tipuri de cancer: cancer de sîn la femei şi cancer de prostată la bărbați.

O altă substanță aflată pe lista neagră a plasticului de toate culorile este dietil-hexil ftalatul (DEHP), cel mai folosit ingredient în binecunoscutul PVC (şi, drept urmare, în numeroase materiale şi dispozitive cu uz medical), care a fost dealtfel interzis în Uniunea Europeană. Tot la capitolul PVC ne lovim şi de clorura de vinil, substanță recunoscută deja de către Agenția Internațională pentru Studiul Cancerului (de pe lîngă Organizația Mondială a Sănătății) drept un carcinogen uman.

Asta înseamnă că ar trebui să ne facem griji? Şi dacă da, cînd?

Eu cred că ar cam trebui să ne îngrijorăm măcar un pic dacă:

Pînă şi mîncarea ... (foto: www.wikipedia.org)

- ne hrănim copilul cu tacîmuri sau din recipiente (sticle, farfurii sau căni) care conțin material plastic, indiferent de temperatura mîncării sau băuturii pregătite;

- ne preparăm ceaiul sau cafeaua cu apă fierbinte (de la cuptorul cu microunde sau de la dozatorul de apă) în căni sau pahare de plastic;

- ne încălzim mîncarea (acasă sau la birou) în recipiente de plastic, sau o primim ca atare de la firma de catering;

- ne plac mititeii care poposesc sfîrîind de pe grătar direct în farfuria de plastic, chiar lîngă furculița de plastic cu care vor fi „savurați”.

Şi mai sînt fără îndoială destui de “dacă”, aşa încît puteți completa şi singuri lista.

(avertisment preluat de pe ediția online a celebrului – pentru unii dintre noi – ziar Pravda, acum într-o nouă prezentare, de care veți fi cu siguranță uimiți.)

1 persoană apreciază
octombrie 16th, 2010

copiii spun adevărul

by doctorul

Întotdeauna!

Pentru că la ei totul este simplu, se întîmplă în imediat și nu generează consecințe, copiii nu simt nevoia să înfrumusețeze sau să ascundă ceea ce ei percep drept adevăr. Ceea ce îi face fără nici un dubiu cei mai buni exponenți ai zicalei “ce e-n gușă și-n căpușă”. De unde și corolarul – valabil însă doar în lumea oamenilor mari – potrivit căruia “copiii spun lucruri trăznite”.

Am verificat astăzi încă o dată teoria potrivit căreia, odată ce te implici în ceva cu toată convingerea, lucrurile încep să se lege de la sine și chiar ajung, de la un punct încolo, să îți vină oarecum în întîmpinare.

La prînz am mers să mănînc papa la Şoni. Cel care, dînd dovadă de o miraculoasă capacitate de premoniție, a ales să deschidă un restaurant la doar o aruncătură de privire de locul unde, la puțină vreme după aceea, aveam să îmi fac și eu culcușul. Drept urmare, îl “calc” destul de des pentru cîte o masă “ca la Şoni acasă”.

Azi m-a omenit cu o supă-cremă cu dovlecei urmată de ciuperci în sos de smîntînă (dublu iam!). Iar la desert m-a “regalat” cu o mostră de ciocolată făcută chiar de el (iam 3). Apoi ne-am pus pe vorbă (deși gîndul lui era de multă vreme la un pui de somn, după cum ne tot anunța din cînd în cînd).

Așa am ajuns să cunosc mai bine un om care are multe de povestit. Şi nu din cărți, ci din propria viață. Mi-a pomenit, spre exemplu, de o inițiativă de-a lui prin care a urmărit să îi învețe pe copii cum să se hrănească sănătos. Hîtru, mi-a povestit cum și i-a pus în cap pe părinți, după ce copiii lor le-au golit frigiderele de alimentele “nesănătoase”.

Aici însă eu mă opresc și îi las să vorbească pe cîțiva dintre acei copii, care întotdeauna ne spun – trăznite sau nu – doar lucruri adevărate:

“Putem cumpăra hrana de la supermarket, de la buticul situat la colţul străzii, de la hipermarket sau de la pieţele agroalimentare. În pieţe, preţurile sunt mai mici, iar alimentele mai puţin umplute cu E-uri. Însă, deoarece există tot mai puţine pieţe Obor, Amzei, Dorobanţi, supermarketul şi buticul au tot mai mult succes, deoarece oamenii comozi doresc ca sursele lor de hrană să le fie cât mai aproape de casă.” (Cristian CIOFLAN, Liceul Teoretic “Miguel de Cervantes”)

“Hrana mea provine, precum (cea a) tuturor oamenilor care locuiesc în oraşe mari sau în Capitală, de la supermarket. Mare parte din hrana pe care o consum, cred eu, provine din natură. Dar uneori nu e sigur decât la legumele şi fructele proaspete.” (Agatha GEORGESCU, Şcoala nr. 152)

Ne revedem la piață (foto: www.reallyfunnypictures.co.uk)

“De pe vremuri, oamenii mâncau alimente naturale, iar acum mergem la primul magazin care ne iese în drum şi începem să cumpărăm tot felul de chipsuri, sucuri, dulciuri, ş.a. Cel mai bine am mânca ce ne dă natura!” (Cristina MARINESCU, Şcoala nr. 7)

Ca să nu mai piardă vremea cu poveşti, unul dintre copii a declarat sec:

“Hrana înseamnă sănătatea noastră.” (Andra COSTAN, Şcoala nr. 175)

Drept pentru care un altul a conchis la fel de lapidar:

“Hrana o preparăm cu dragoste.” (Radu BUNEA, Şcoala nr. 5)

Sînt gînduri la care nu pot decît să subscriu.

fii primul care votează
octombrie 13th, 2010

paranteză (pseudo)muzicală

by doctorul

Pitagora (foto: www.wikipedia.org)

al-Farabi (foto: www.wikipedia.org)

Un prieten iubitor de muzică mi-a aruncat recent o mănuşă, sugerîndu-mi să mă aplec puțin asupra rolului muzicii – în caz că ar fi unul – în terapia bolnavilor cu cancer. Dar, fie şi numai pentru că amîndoi trăim într-o țară care-şi obligă bolnavii de prin spitale să-şi cumpere singuri medicamentele, am tot amînat.

Prietenul însă a insistat, drept pentru care am decis să ridic mănuşa şi am dat rapid o clapă pe google. Care, îndatoritor ca întotdeauna, mi-a (re)amintit pe loc de un grec numit Pitagora, cu a lui muzică a sferelor. Concept despre care vorbeau şi vechii hinduşi (care susțineau chiar că prin meditație intensă această muzică ar putea fi auzită). Dar şi vechii perşi, care prin pana învățatului al-Farabi (Alfarabius pentru prietenii europeni) ne-au lăsat moştenire, spre dezbatere şi studiu, fascinanta temă a efectului terapeutic al muzicii asupra sufletului. Idee reluată mai aproape de zilele noastre – în cazul specific al tratamentului bolilor psihice – de către Robert Burton în a sa incursiune în anatomia melancoliei.

Nu e deci de nici o mirare faptul că marile centre medicale (în special cele americane) implicate în găsirea de noi forme de luptă împotriva cancerului au început să trateze extrem de serios această temă. Și au început să vină şi cu date concrete, rezultate în urma unor studii clinice desfăşurate după toate regulile. Care date arată că da, muzica are un efect benefic asupra celor dintre noi care sînt bolnavi de cancer (motiv pentru care şi noi vom reveni la momentul potrivit asupra subiectului).

Revenind la prietenul meu şi al nostru, am văzut că mai nou a invitat un renumit chitaristMaxim Belciug – să-i cînte copilului său care e acum de vîrsta grădiniței. Proiectul lui a produs ceva vîlvă prin blogosferă, cel puțin un nume greu prinzîndu-se în horă. În care a intrat aproape imediat şi cu un deosebit entuziasm şi o importantă persoană publică. Prilej cu care mi-am amintit o întîmplare de pe vremea cînd lucram la o respectabilă companie internațională producătoare de medicamente. Am vrut atunci, la un Paşte, să-l invit pe acelaşi Maxim să le cînte copiilor bolnavi de cancer care urmau să-şi petreacă zilele de sărbătoare internați în spital. Un cap sec ce se întîmpla să-mi fie şef nu mi-a aprobat proiectul, pe motiv că nu au nici o legătură una cu alta. Într-adevăr, ce legătură poate fi făcută între cancer şi bucuria muzicii, într-un cap prin definiție lipsit de contacte neuronale?

Muzica sferelor (sursa: www.wikipedia.org)

Înțeleg că prietenul meu virtual a inițiat proiectul respectiv în nume personal şi prin urmare sînt şanse mici ca vreun şef nelalocul lui să-i taie elanul. Îndrăznesc de aceea să-i propun ca, în cazul în care va duce proiectul la bun sfîrşit, să invite la spectacol şi cîțiva copii bolnavi cu cancer, eventual cu sprijinul asociației care activează chiar în oraşul lui. Va fi pentru ei o bună ocazie să vadă că nu sînt deloc diferiți de ceilalți copii de vîrsta lor, că îi unesc aceleaşi dorințe şi aceleaşi bucurii.

Iar pentru noi ceilalți o binemeritată revanşă împotriva capetelor seci.

fii primul care votează
septembrie 27th, 2010

sănătatea noastră cea privată

by doctorul

Ieri am fost la tenis, la finala turneului ATP. A fost un meci care s-a jucat în limba spaniolă. Asta pentru că finaliștii au fost un spaniol și un argentinian.

Marele cîștigător a fost însă un român. Un român care nu e nici măcar tenismen, cel puțin nu unul profesionist. Medic de profesie, șef al secției de ATI a spitalului de copii “Marie Sklodowska Curie” din București, acesta a primit în cadrul ceremoniei de la sfîrșitul meciului cel mai mare premiu. Un cec în valoare de circa 70.000 de euro reprezentînd contravaloarea încasărilor turneului și oferit de organizatorul acestuia ca donație pentru spitalul respectiv. Pentru ca acest spital să poată continua lucrările de renovare și modernizare, astfel încît să poată oferi condiții mai bune copiilor bolnavi pe care îi are în îngrijire.

Premiul cel mare (foto: www.tenisdecamp.ro)

Într-o țară în care statul nu mai e de mult în stare să gestioneze sistemul public de sănătate, în care spitalele își omoară pacienții în loc să-i facă bine în timp ce autoritățile își pasează peste fileu mingea responsabilității, gestul de mai sus poate părea complet fără sens. Însă pentru acei pacienți care vor beneficia în acest fel de un spital – sau poate doar de o secție – de un nivel civilizat, acest gest poate însemna o mare diferență. Diferența dintre boală și sănătate, sau poate chiar diferența dintre viață și moarte.

Pe un teren în care mingile sînt lovite cu o furie din ce în ce mai mare de către jucători, să ne bucurăm că mai avem și niște copii de mingi care să le ridice de prin unghere pentru a le reintroduce în joc.

C-așa-i în tenis.

fii primul care votează

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.