Proiect medical (foto: www.supersimplewellness.com)
Sau cel puțin aşa ne place să credem.
Probabil pentru că ne uităm prea mult la filme americane. Pentru că doar acolo există cîte un leac minune pentru orice boală, reală sau închipuită.
Nu am nimic cu americanii, sînt un popor simpatic, alcătuit din oameni care, dacă îmi amintesc bine, au îmblînzit la un moment dat cel mai sălbatic vest care a existat pe fața pămîntului. Iar dacă lăsăm pentru o clipă deoparte latura mai puțin morală a aventurii lor (ale cărei consecințe sînt încă vii prin rezervațiile de nativi) şi ne concentrăm doar pe componenta eroică a acesteia (au ridicat totuşi din nimic o țară, şi nu orice țară!), putem spune fără doar şi poate “Jos pălăria!”.
Probabil că de aici le vine şi pozitivismul – uneori exagerat – cu care reuşesc fără greşeală să le facă gura căscată şi ochii rotunzi unor structuri ceva mai mioritice. Aşa, cam ca noi.
Sînt sigur că cei mai mulți dintre noi, de exemplu, am urmărit cu episodică uimire producții cinematografice americane de tip fast-view (e bună asta, poate am s-o brevetez) cu doctori. În care cetățeni de diverse culori, greutăți şi stări de dezintegrare intrau printr-un capăt al episodului întinşi pe targă şi ieşeau la celălalt capăt pe picioarele lor, eventual la braț cu doctorul care i-a resuscitat. Iar la celălalt braț cu o pungă de pastile care să-i țină în viață măcar pînă la apariția salvatorului anunț “The end”.
Citeam la un moment dat povestea unui american foarte bolnav: cardiopatie ischemică (cu vreo două infarcturi la activ), diabet, obezitate, hiperlipidemie. Pentru care ajunsese la un moment dat să ia, zilnic, nu mai puțin de 16 (şasesprezece) pastile diferite. Iar cu cît creştea numărul de buline, cu atît se agravau şi problemele de sănătate ale eroului nostru de reality-show.
Pînă într-o zi, cînd omul nostru a decis să ceară sfatul unui nutriționist. Care i-a conceput o dietă personalizată şi i-a redus numărul de tablete la 3 (trei). Urmarea e că în decurs de doar cîteva luni fostul cobai a slăbit, a revenit la normal cu glicemia şi cu lipidemia, ba a început chiar să facă sport. Genial, nu-i aşa?
Acum hai să ne gîndim cîți dintre noi întîlnim din ce în ce mai des poveşti asemănătoare.
Poate că pastila există, însă ea chiar ne trebuie?
Aici intră şi medicamentele din plante?
Câteva lucruri care mi-au venit în minte, neordonat, citind cele de mai sus:
De pildă, citeam aseară pe Diacritica un dialog amuzant-intrigant pe care l-a avut cu farmacista:
http://diacritica.wordpress.com/
Trachisanul, că veni vorba, se pune la socoteală când e vorba să tragi linie la finalul zilei, să vezi câte pastile ai luat?
Sau e vorba doar de medicamentele din medicina alopată?
Pe de altă parte, în graba cu care trăim, e mai rapid să-ţi rezolvi problema cu o pastilă decât cu un ceai, cu mişcare, cu diete.
Şi, paradoxal, oamenii sunt reticenţi la a cheltui mai mult pentru a se hrăni corect şi sănătos, dar nu-s reticenţi să deao poală de bani pe două poale de medicamente.
Iar cu sportul…hmmm… ai atins o coardă sensibilă. 🙂
Bicicleta mea medicală e pusă bine, să nu-mi mai stea în cale, offf…
Asta intră la categoria: De mâine!
@teodora: am trecut pe la diacritica, are dreptate; Trachisan e tot o chimicală (tot un alopat adică), însă nu se pune prea tare cît timp o iei o dată, la o nevoie (dealtfel şi prospectul avertizează asupra riscurilor utilizării prelungite, unul fiind dezechilibrarea florei bucale);
trăim în grabă, bine zis, vrem să facem multe, doar ca să le bifăm undeva dintr-un orgoliu copilăresc; citeam la un moment dat că 70% (chiar 90%, zic unii) dintre boli sînt provocate de alimentația incorectă; mergînd invers pe firul logic, acelaşi procent de boli ar putea fi tratate (dacă nu evitate) doar prin alimente, nici măcar plante medicinale sau alte alea; tristă constatare, nu-i aşa?
prefer sportul oricarei pastile. cand eram copil eram extrem de bolnavicioasa, ma ofileam ca o planta fara apa. niciun medic nu a stiu ce sa le spuna parintilor mei, pana cand au gasit un medic batran care le-a zis sa ma trimita sa fac sport. si uite asa s-au rezolvat toate. nu e un panaceu universal, dar in anumite cazuri ajuta mai mult ca toate…
@zazuza: cine nu are bătrîni … era o vorbă chinezească, cum că uşa folosită nu prinde rugină la balamale, iar apa care curge nu capătă miros; cele bune.
totuşi, ce mă fac cu nitriţioniştii de la noi, care se ţin de tot soiul de fachirisme, ca alimentaţia după grupa sangvină sau exclusiv vegan şi raw, şi care încearcă să mă convingă de faptul că soia îmi va oferi toţi aminoacizii care-mi trebuie la calitatea care-mi trebuie?
@v: sînt nutriționişti şi nutriționişti; eu cred că la un moment dat trebuie să ne formăm propriile convingeri, că doar părinții şi bunicii noştri nu mergeau pe la nutriționişti şi cu toate astea s-au descurcat binişor; hai să auzim de bine.
Cred ca doar o “pastila umoristica” face bine fara sa faca niciun rau.
@VirtualKid: da, răspunde Radio Erevan, cu condiția să nu mori de rîs; s-auzim de bine.
Cititul pe blog nu dăunează sănătăţii! Dimpotrivă! 🙂
(Mă mai minunam io nu demult pe tema asta…)
Azi am coborât cu două staţii înainte de casă şi am mers iute pe jos. E mişcare? E!
Mai mult de-atât, dacă tot era piaţa-n drum, am cumpărat… nu, nu un sac de varză :), ci sfeclă – e foarte sănătoasă o salată cu seminţe de chimion. E alimentaţie sănătoasă? E!
@teodora: e e e , chiar dacă e doar prin casă, la mutatul borcanelor (ziceam de mişcare); e, mai ales că e fără E (-uri) – iar aici m-am referit la alimentație; te propun consilier pe nutriție, dacă mai ai un pic de suflu; cele bune.
Poate n-ar fi rău să le spunem asta mai des pacienților. De cele mai multe ori ducem o luptă inegală cu ei, care ar prefera să ia o tabletă în plus decât să-și schimbe obiceiurile. Mă confrunt cu asta destul de des. Lumea se grăbește să se vindece îmbolnăvindu-se și mai abitir, cum bine remarcai.
@silavaracald: cred că degeaba le spui; pînă nu se conving singuri nu ai nici o şansă; cred că trebuie să dăm fiecăruia ceea ce se aşteaptă să primească, altfel sînt şanse mari să nu se stabilească un contact şi cu atît mai puțin o comunicare; eu însumi sînt un exemplu viu în acest sens; din păcate …
ai dreptate, domnule, doar că pe vremea părinţilor şi-a bunicilor hrana mainstream era mai degrabă curată. acum hrana mainstream este aproape integral nocivă. iar alternativa la mainstream o constituie cel mai adesea fachirii despre care vorbeam. deci nu, nu ne comparam cu înaintaşii noştri, noi trebuie să ne luptăm unguibus et dentibus ca să obţinem puţină sănătate…
cele bune şi dumitale.
@v: o observație foarte corectă, pe care am auzit-o pentru prima dată de la bunica mea: “lumea mînca mai bine înainte, nu era atîta cancer”; cu toate astea încă mai avem o speranță, cît timp vor mai exista țărani prin piețe şi cît timp noi le vom prefera pe acestea supermarketurilor; spor în toate.
Pingback: sînt obez dar … mă tratez | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...
Pingback: cancerul pe cale bucală | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: mic tratat de manipulare | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: minus o cocoaşă în plus | tot ce (nu) ai vrut să știi …