singurătatea poetului 8


Adrian Păunescu www.adevarul.roÎn toată nebunia prin care trecem zilele astea, printre veştile despre nemulțumiri, proteste şi nenorociri care parcă nu mai contenesc, pare că orice altă întîmplare nici nu mai merită trăită. Necum povestită.

O ştire care a apărut pentru prima dată, timid, pe la începutul verii, revine iată, de data asta ceva mai viguros şi cu implicații mult mai sumbre.

La ceas de cumpănă în care societatea românească se iroseşte într-o zbatere din ce în ce mai fără noimă şi finalitate, poporul român se pregăteşte să se despartă, aproape fără să o ştie, de unul dintre cei al căror nume este scris pe mai mult de o carte.

Adrian Păunescu (foto: www.adevarul.ro)


Leave a comment

Your email address will not be published.

8 thoughts on “singurătatea poetului

  • Teodora

    Nici nu ştiu ce să spun… foarte trist. (E puţin spus).
    O prietenă îmi spunea zilele trecute că nici nu vrea să audă de opera lui Păunescu până nu moare. Că prea-l are dinaintea ochilor ca personaj care a ştiut întotdeauna să se dea cu stăpânirea, să aibă un loc călduţ.
    Pe de altă parte, puţini scriitori sunt simpatizaţi pentru viaţa lor personală. (Chiar şi cazul Hertei Muller, care nu poate fi acuzată de oportunism, dar e acuzată de faptul că-şi exagerează meritele exilului şi nu judecă corect disidenţa românească.)
    Deci, nimic nu e limpede sub soare, părerile-s mereu împărţite.
    Revenind, totuşi poeziile lui îs foarte valoroase, omul are “geniu verbal” (cum se spunea şi despre Arghezi). Şi, controversat sau nu, a făcut valuri la viaţa lui, are o personalitate pregnantă.
    Foarte tristă vestea pe care ne-ai dat-o (într-adevăr, discretă anunţată, sau cel puţin eu nu ştiam).

    • doctorul

      @Teodora: am stat un pic să mă gîndesc dacă să scriu ceva despre el sau nu, tocmai din motivele pe care le pomeneşti şi tu; pînă la urmă doar oamenii insipizi, incolori şi inodori nu deranjează pe nimeni; e adevărat că el este un exemplu extrem în direcția opusă, însă are meritul că, pe lîngă beneficiile personale căpătate prin slujirea puterii, a făcut şi mult bine oamenilor simpli; după cum vedem chiar şi în zilele noastre (Patapievici, Liiceanu, Pleşu) nu poți mişca nimic fără să te dai bine cu puterea (pînă şi Nichita …); întrebarea este, întorci ceva din acest bine către altcineva decît propria persoană? aici e diferența, în opinia mea; în sfîrşit, poate măcar zilele astea ne gîndim la Adrian Păunescu omul, cu problemele şi slăbiciunile lui omeneşti; să-i lăsăm pe cei care vin după noi să-l aşeze acolo unde îi este locul; să ne auzim de bine.

    • doctorul

      @VirtualKid: din ce am mai citit, se pare că a fost opțiunea lui pentru discreție; înțeleg că şi tratamentul s-a făcut pînă acum la domiciliu din aceleaşi considerente.

  • Teodora

    @Virtualkid – Da, din păcate, se pare că avem o viaţă tumultuoasă.
    Confortul nostru mental e perpetuu compromis. Cred că şi stresul îşi spune cuvântul (şi e un cuvânt greu) când e vorba de sănătatea noastră. Probabil că are implicaţii majore, chiar funeste.