fratele mai mic 2


Jose, debut la 8 ani (foto: www.wikipedia.org)

Aşa a devenit cunoscut unei lumi întregi atunci cînd, în admirația lor pentru felul în care a revenit după un diagnostic de leucemie pentru care a primit şanse de supraviețuire de 1/10, Placido Domingo şi Luciano Pavarotti au decis să-l “reintroducă” în lumea operei.

Astfel a luat ființă un trio care s-a acoperit de faimă, chiar dacă el, fratele mai mic, a stat mai mereu în umbra celor doi uriaşi, “frații” săi mai mari (îmi amintesc cu un zîmbet că pînă şi într-un episod din Seinfeld el era “celălalt tenor”).

Dar din dar ... (foto: www.wikipedia.org)

Dincolo de cariera lui pe scenă, pe care eu unul recunosc că nu am căderea să o apreciez, Jose Carreras este şi va rămîne un luptător. Care, după ce a cîştigat bătălia personală împotriva cancerului, s-a dedicat ajutorării unor semeni mai puțin răsfățați de soartă, dovedindu-ne încă o dată că celebritatea nu e neapărat incompatibilă cu sentimentul de compasiune.

E posibil însă ca la această atitudine să fi contribuit şi o întîmplare pe care a trăit-o chiar el în timp ce lupta cu boala. O poveste de care nu mai sînt sigur unde şi cînd am citit-o spune că la un moment dat a primit o importantă sumă de bani de la un donator care a ținut să rămînă anonim. Care donator se pare că era chiar Placido Domingo, cu care Jose nu ar fi fost – în acea vreme cel puțin – în cele mai bune relații.

Reală sau nu, rămîne o pildă de ținut minte, de spus mai departe şi, eventual, şi de urmat.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 thoughts on “fratele mai mic