Da, vorbim despre banala, ubicuitara apă, sursa şi suportul vieții etc. etc. etc.
Elementul fără de care noi, oamenii, nu am putea să existăm, atîta vreme cît acesta reprezintă cam 60% (chiar pînă la 75% în cazul copiilor) din greutatea noastră.
Am scris la un moment dat despre aurita cale de mijloc pe care o caută înțelepții. Şi au ei, cei aleşi, motive bine întemeiate pentru care fac acest lucru. Pentru că nu există pentru muritorii de noi nimic absolut inofensiv în sine, chiar dacă pentru a supraviețui avem nevoie de multe dintre cele ce ne-nconjoară.
Aerul, apa, alimentele, căldura sînt lucruri fără de care nu putem trăi, dar pe care trebuie să le căutăm cu o dreaptă măsură. Căci fiecare dintre ele, “consumate” prea mult sau prea puțin, ne pot face rău.
Să luăm spre pildă apa. Ştim cu toții ce este setea şi mai ştim că o deprivare îndelungată de apă poate avea urmări – unele ireversibile – serioase pentru sănătate, posibil chiar moartea. Mai puțin cunoscute (şi conştientizate) sînt însă efectele opuse, respectiv cele ale excesului de apă.
Am pomenit în cîteva rînduri despre faptul că apa multă ne face rău (şi nu, nu doar atunci cînd ne este livrată sub formă de potop). Daria B., care este o cititoare extrem de atentă, a răbdat cît a răbdat, apoi a explodat. Explicații, monşer, a cerut ea mai deunăzi. Drept pentru care …
Să fie apă! (foto: www.twistedsifter.com)
În evul mediu se practica o formă de tortură în care cel pedepsit era forțat să înghită apă printr-un furtun pînă îi pocneau intestinele în el. Dar nu e vorba despre asta. Există o condiție medicală potențial fatală denumită intoxicație cu apă (cunoscută şi ca hiperhidratare sau otrăvire cu apă) care determină, printre altele, tulburări ale activității cerebrale ca urmare a consumului exagerat de apă.
Cu alte cuvinte, apa poate fi considerată – precum orice altă substanță – o otravă atunci cînd este consumată în cantități prea mari. Se citează şi cazuri – unele celebre, precum cel al lui Andy Warhol – de deces prin intoxicație cu apă.
Să nu exagerăm aşadar. Nici măcar cu apa.
(pentru Daria B.: mai am şi alte datorii? spune repede, că am portofelul deschis!)
Vai mie, să-mi fie cu iertare dacă “explozia” mea ţi-a stricat cumva planul activităţii pe blog, sunt mai nerăbdătoare ce-i drept. Aşa că mulţumesc pentru explicaţii şi promptitudine, foarte interesant ce spui tu aici, chiar nu ştiam că există şi intoxicaţie cu apă. Iar tortura la care faci referire e absolut cumplită.
Cât despre portofel, vă rog să-l închideţi, domnule doctor, nu atentez sub nici o formă la portofelul dumneavoastră! 🙂 Dar în ce priveşte datoriile medicale, mda, îmi mai vine cel puţin una în minte acum: asupra biopsiilor ziceai că mai revii parcă. Dacă-mi amintesc şi altele, ţi le aduc la cunoştinţă, stai liniştit.
@Daria B.: mă refeream la datoriile informatice, că am portofelul plin de biți, dau pe afară; voi reveni şi asupra biopsiilor cît de curînd, îți mulțumesc că mă ții în priză; cele bune.
Pingback: Cu riscul de a dezamăgi… | Noaptebunacopii's Blog
Mai concret, de la ce cantitate încolo apa ar dăuna organismului omenesc?
(Presupun că dacă sari de cei 2 litri recomandaţi zilnic, nu e nici un pericol.)
P.S. Fără prea mare legătură cu ce spunem aici, când aud cuvântul “sete”, îmi aduc aminte instantaneu, întotdeauna, de setea de care răbdam la practica agricolă, pe vremuri. (Deşi m-a marcat, probabil că nu are nici o legătură cu ce înseamnă setea adevărată, deshidratarea etc.)
Oricum, paradisul însemna, atunci, o cană de apă, fie ea şi caldă. 🙁
@Teodora: se citează cazul unei femei de 40 de ani care a murit după 4 litri băuți în 2 ore (ca parte a unei diete); un bărbat a supraviețuit (după 3 zile de terapie intensivă) după ce a băut 8 litri zilnic (nu se precizează dacă o zi sau mai multe); am mai găsit două cazuri de copii “pedepsiți” care au murit unul de la 3 litri în 4 ore (un copil de 3 ani) iar altul de la 4 litri (un copil de 4 ani) tot aşa, pe o durată scurtă de timp; ideea este deci că putem bea lichide chiar în cantități mai mari decît clasicul “2 litri pe zi”, dacă o facem pe îndelete;
orice sete e un indiciu rău pentru organism, nu trebuie să ajungem pînă la deshidratare; altfel, frumos memento-ul cu practica agricolă, ce vremuri …
Am auzit şi varianta că uneori confundăm foamea cu setea. Adică, organismul ne dă semnale că nu i-am dat lichide, dar noi decodăm semnalele ca fiindu-ne foame. Oare e reală afirmaţia?
Nu de alta, dar am întâlnit-o menţionată numai la diete. Una dintre atenţionări fiind asta: analizează bine – ţi-e foame sau ţi-e sete? Pentru că uneori, de fapt, ţi-e sete, iar tu te apuci să mănânci. Greşit. Când crezi că ţi-e foame, bea un pahar de apă, ca să verifici dacă nu cumva de sete e vorba. Are oare suport, în realitate, îndemnul cu pricina?
@Teodora: unul dintre mecanismele prin care se creează senzația de foame este cel mecanic – prin simpla distensie a stomacului; cu alte cuvinte un stomac gol îți transmite faptul că îi e foame, chiar dacă organismul tău are tot ce îi trebuie; pe de altă parte senzația de sete e un pic mai subtilă, deci mai greu de detectat; eu răspund astfel la această dilemă: din două rele să îl alegem pe cel mai puțin rău pentru noi – dacă ne e foame să bem apă, rezolvăm 2 probleme deodată şi nu ne facem un mare rău;
atenție însă! a nu se repeta această tactică la nesfîrşit!
Mai sa fie, s-ii zic sotului prin ce pericol de moarte a trecut pe vremea cand beia si 4 l de bere in cateva ore! Sau pentru astfel de lichide este o alta socoteala?
@Nicoleta: este un lucru pe care femeile se pare că nu l-au înțeles încă, însă berea are un cu totul alt regim …