Unii se nasc cu muzica în sînge. Alții cu sportul. Iar alții cu desenul , cu darul vorbirii sau cu simțul afacerilor.
Pentru (încă) foarte mulți – şi ceva mai puțin norocoşi – dintre noi însă ursitoarele nu le pot promite la naştere altceva decît o viață plină de boli şi de suferință. Iar asta – şi înainte de orice – dacă mai ajung, cumva, să se nască.
Cum aşa?
Păi pentru că în timpul sarcinii mamele respective au mai împărțit – în afară , desigur, de multă dragoste – şi cîte altceva cu pruncii lor încă nenăscuți. Bunăoară, cîte o … țigară.
De fapt mai multe – iar uneori chiar foarte , foarte multe – țigări. Şi nu nu mă refer aici doar la țigările fumate chiar de mamele însele, ci şi la fumul de tutun inhalat prin “amabilitatea” soților, a rudelor sau a prietenilor acestora.
E adevărat că datele privind efectele negative ale fumatului în timpul sarcinii nu mai sînt de mult timp o noutate.
Ce aduce totuşi nou acest ultim studiu american este faptul că şi fumatul pasiv are consecințe aproape la fel de nefaste pentru copii. Printre care riscul de avort sau riscul unor defecte sau malformații congenitale.
Iar pentru toate acestea sînt responsabile – o altă noutate veche – cele nu mai puțin de 400 de substanțe toxice identificate pînă acum în fumul de tutun. Multe dintre ele carcinogene (iar unele chiar printre cele mai puternice substanțe cunoscute la ora actuală ca promotoare ale cancerului).
Că unele femei preferă să se joace cu riscul de a dezvolta un cancer de plămîni (sau oricare dintre multele alte forme de cancer atribuibile fumatului) este alegerea şi problema lor. Dar că o fac pe seama vieții sau a sănătății propriului lor copil – asta e o cu totul altă poveste.
O vorbă veche românească zice că “părinții mănîncă aguridă iar copiilor li se strepezesc dinții.”
Nimic mai adevărat, iată.
(poveste răsfoită pe CNN Health, ediția online)
Chiar mă gândeam când cu povestea cu mamele purtătoare dacă poţi să ai încredere că respectiva persoană va avea un regim de viaţă sănătos pe toată durata sarcinii…
@Teodora: nu mai sînt sigur de ce fac eu, darămite de ce fac alții …
cred ca este una dintre culmile inconstientei si a rautatii , sa concepi in corpul tau un copil caruia sa-i dai asa un start nenorocit .
@alm: se pare că oamenii sînt diferiți şi, prin urmare, gîndesc diferit.
eu cred ca aici este vorba de auto- distrugerea rasei din care facem parte. Atitudine zic eu neintalnita in randul necuvantatoarelor, asta probabil pentru ca suntem net superiori lor 🙁
@alm: din păcate nu prea te pot contrazice; cît despre superioritate, depinde cum o definim.