ținutul președinților cu cancer 1


Cristina Kirchner (foto: www.wikipedia.org)

America Latină – căci despre ea este vorba – mai trece un nume pe lista tot mai lungă a președinților de țară care au (sau au avut) cancer.

După Hugo Chavez (Venezuela, președinte pe viață), Luiz Inacio Lula da Silva (Brazilia, fost), Dilma Rousseff (Brazilia, actual) și Fidel Castro (Cuba, etern), a venit rîndul Cristinei Elisabet Fernández de Kirchner (Argentina, fost și actual).

Abia ce și-a tras probabil sufletul după campania electorală în urma căreia a fost realeasă președintele Argentinei, că a și fost diagnosticată, cu doar cîteva zile înainte de Anul Nou, cu un cancer de tiroidă.

Fără a sta mult pe gînduri și imediat ce a băut șampania de revelion, Cristina s-a și prezentat la spitalul unde a fost operată în aceeași zi. Cu deplin succes, se pare.

Nu știu ce se întîmplă prin America de Sud, însă eu unul, dacă aș fi președinte pe acolo, aș începe să mă îngrijorez serios.

Mai ales dacă nu m-aș număra printre preferații Unchiului Sam.

(veste adusă la cunoștință nouă de către Al Jazeera online)

actualizare, 07.01.2011: la o nouă citire a diagnosticului, se pare că nu este vorba despre cancer, iar Cristina va scăpa, spre binele ei, și de (deja) programata rundă de radioterapie; cît despre americani, se vede treaba că nici ei nu mai sînt ce-au fost.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One thought on “ținutul președinților cu cancer