tot pe loc, pe loc, pe loc 2


Tocmai ce a fost descoperită gena responsabilă pentru cancerul de plămîni.

“Un mare pas înainte către găsirea unui leac pentru această boală”, cred cei care au identificat-o, altfel niște respectabili cercetători din Singapore. Uitînd (sau prefăcîndu-se a uita) că, deși au (mai) tot fost descoperite gene responsabile pentru felurite alte forme de cancer, nu sîntem deloc mai aproape de a le vindeca nici măcar pe acestea. Ca să nu mai vorbesc de cancer în totalitatea lui, căruia se pare că îi tot pierdem urma chiar atunci cînd ne închipuim că sîntem mai aproape de a-i veni de hac.

Am toate motivele să cred că nici în acest caz lucrurile nu vor sta deloc altfel. Adică, în urma unui elan planetar motivat de uriașele cîștiguri financiare întrezărite (cancerul de plămîni este a doua cauză de deces la ambele sexe), industria farmaceutică se va grăbi să vină cu soluția. Respectiv un (alt) medicament care să contracareze enzima responsabilă pentru transformarea malignă a celulei.

Numai că, așa cum subliniază și cercetătorii noștri, enzima în cauză – prezentă dealtfel în mod normal în celulele corpului nostru – nu o ia razna decît atunci cînd, urmare a unor anomalii cărora celula trebuie să le facă față, începe să fie produsă de către aceasta în cantități foarte mari.

Salvador Dali - Farmacistul din Ampurdan nu caută absolut nimic

Cu alte cuvinte, gena poate să stea cuminte fără să declanșeze un cancer chiar și o viață întreagă, dacă nu este “provocată” de influențe exterioare. Sau, dacă vreți, încă o confirmare a teoriei din ce în ce mai acceptate potrivit căreia nu terenul genetic este responsabil pentru cancer, ci mediul extern în care acesta se “desfășoară”. Un mediu de configurarea căruia noi sîntem în cea mai mare măsură responsabili.

Doar că nu vrem să recunoaștem acest lucru.

Și, implicit, să începem să ne comportăm ca atare.

(știre recuperată de pe Xinhua online)


Leave a comment

Your email address will not be published.

2 thoughts on “tot pe loc, pe loc, pe loc