cu genele pe masă 5


Dacă ieri a fost duminică şi ne-am ținut de vorbe şi de aduceri aminte, e timpul să reluăm firul cărții noastre pentru a vedea ce ne mai spune David.

Păi azi ne spune un lucru ştiut şi acceptat deja de cîțiva ani buni în rîndul comunității medicale. Anume că aceleaşi forme de cancer care au năpădit în ultimele decenii occidentul – cu deosebire cancerul de sîn, cancerul de colon şi cancerul de prostată – sînt mult mai rar întîlnite în Asia. Cam de şapte pînă la şaizeci de ori mai rar.

Asta deşi, de exemplu, prostatele bărbaților asiatici conțin statistic la fel de multe micro-tumori pre-canceroase ca şi cele ale omologilor lor dinspre soare-apune. Se pare aşadar că ceva din modul lor de viață nu lasă aceste micro-tumori să se transforme într-un cancer manifest.

Pe de altă parte, japonezii stabiliți în occident îi ajung rapid din urmă – în doar o generație sau două – pe băştinaşii vestici în ceea ce priveşte frecvența îmbolnăvirilor de cancer. Ceea ce ne face să ne gîndim că ceva din modul nostru de viață nu e chiar la locul lui, slăbindu-ne astfel mecanismele naturale de apărare împotriva acestei boli.

Care să fie deci cauza tuturor relelor? Bagajul genetic moştenit de la părinți sau stilul nostru de viață din ce în ce mai emancipat? La ceea ce pare a fi încă una din dilemele de nerezolvat primim din fericire un prim răspuns – chiar dacă doar intuitiv – de la chiar japonezii pomeniți mai sus. Asta, dacă sîntem de acord că aceştia nu se pot metamorfoza genetic într-atît de mult în decurs de doar cîteva zeci de ani încît să devină mai vulnerabili la cancer decît compatrioții lor rămaşi acasă, în Imperiul Soarelui-Răsare.

Confirmarea ne vine, nesperat, de la cercetătorii danezi, care au făcut un studiu pe o mie de copii adoptați la naştere. Rezultatul? Genele părinților biologici nu au avut nici o influență asupra riscului acestor copii de a face cancer. Pe de altă parte, decesul prin cancer al unui părinte adoptiv a fost corelat cu o creştere de cinci ori a ratei de mortalitate în rîndul copiilor adoptați.

Un trio remarcabil (foto: www.oddee.com)

Iar dacă ne îndoim cumva de cercetătorii danezi putem trece podul-tunel Oresund peste Marea Nordului pînă la colegii lor suedezi de la Institutul Karolinska (cei care împart şi premiile Nobel, printre altele). Care ne spulberă orice îndoială cu un studiu efectuat pe gemeni – identici pînă la ultima genă carevasăzică – ce arată că pînă şi aceştia prezintă riscuri diferite de a face cancer.

Sau, în cuvintele lor (seci dar extrem de clare): “Factorii moşteniți pe cale genetică prezintă o contribuție minoră la susceptibilitatea apariției majorității tipurilor de neoplasm. Această descoperire indică faptul că mediul este factorul care joacă rolul principal printre cauzele tipurilor comune de cancer.”

Cu alte cuvinte, fatalitatea nu stă în gene. Ci în ceea ce mîncăm, în ceea ce bem, dar şi în ceea ce mai facem noi în viața noastră de zi cu zi.

Să-i prețuim aşadar pe părinți nu pentru ceea ce sînt, ci pentru ceea ce ne învață.


Leave a comment

Your email address will not be published.

5 thoughts on “cu genele pe masă