pendulînd între Che și Fidel 4


Che, Hugo, Fidel (foto: www.flickr.com)

Hugo Chavez, flamboaiantul președinte al Venezuelei, face în ultimul timp naveta între țara pe care (încă) o conduce și Cuba.

Motivul este un cancer (de colon?) diagnosticat anul trecut. Cancer care, în ciuda optimismului public afișat de președintele-revoluționar (sau revoluționarul președinte), nu se lasă dus.

După cum nu se lasă convins nici Chavez al nostru. Luptător din fire, el se află în prezent în așa-numita – de către Elisabeth Kübler-Ross, în modelul care-i poartă numele – fază a “negocierii” Astfel, înainte de plecarea (săptămîna trecută) către Havana pentru o nouă rundă de tratament, El Presidente i-a transmis în timpul unei slujbe religioase lui Dumnezeu rugămintea să-i mai acorde ceva timp pentru a termina lucrarea începută în numele poporului său.

Indiferent ce va urma, dacă ruga îi va fi sau nu ascultată, Hugo va rămîne, alături de Fidel și de Che, membrul unui formidabil trio revoluționar. Un trio în care Fidel a avut norocul (sau poate înțelepciunea) de a evita cu grație – dar și cu succes, cel puțin pînă acum – toate încercările Unchiului Sam de a-l scoate din joc, spre deosebire de Che, care s-a dus cu inconștiența revoluționarului de profesie la întîlnirea cu moartea (dar și cu istoria). Prins undeva la mijloc între cei doi, Hugo își va lăsa, cel mai probabil, revoluția neterminată. Posibil tot ca urmare a unei intervenții cu iz (chiar dacă de data asta ceva mai subtil) yankeu.

Și orice îi va răspunde cel de sus, Hugo Chavez rămîne de admirat pentru lupta pe care o duce pe toate fronturile și pînă la ultima suflare.

Hasta la victoria siempre*, Hugo!

*hasta la victoria siempre! – pînă la victoria finală! (în spaniolă)

(preluare de la eternii prieteni de la CNN)


Leave a Reply to doctorul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 thoughts on “pendulînd între Che și Fidel