Gardasil … cu de-a sila (foto: www.sunnysidemagazine.org)

Caz în studiu: campania de vaccinare anti-HPV;

Autori: două ilustre companii farmaceutice (MSD – Merck-Sharp&Dohme şi GSK – Glaxo-SmithKline);

Promisiune: prevenția unei boli – cancerul de col uterin – ce poate afecta, teoretic, orice femeie;

Instrument: vaccinul anti-HPV (Gardasil / Silgard pentru MSD şi Cervarix pentru GSK).

Nu ştiu alții cum sînt, însă eu unul, cînd văd că mă apropii vertiginos de ultimul coltuc de pîine, mă duc mintenaş la brutăria din colț şi îmi cumpăr o pîine proaspătă. Altfel, atunci cînd îmi va fi din nou foame voi avea probleme să mi-o astîmpăr. Nu e nevoie să mă avertizeze nimeni prin mai ştiu eu ce campanii de conştientizare că, dacă mi-e foame, trebuie să mănînc. Ştiu, pur şi simplu, că dacă am o nevoie trebuie să acționez pentru a mi-o satisface.

Ce se întîmplă însă în cazul în care acea nevoie nu există? Aici intră în scenă “experții”.

Lecția numărul unu – crearea nevoii:

Se ia o boală cu nume rezonabil de sonor şi percepție publică suficient de înspăimîntătoare – să zicem, cancer de col uterin – şi se începe vehicularea de cifre (incidență, prevalență, rate de deces, proiecții – sumbre – privind evoluția în viitor), musai în direct şi la o oră de vîrf. Se menționează în treacăt drept posibilă cauză şi infecția cu un virus cu nume fistichiu (în cazul de față HPV – Human Papilloma Virus, Virusul Papilomatos Uman) şi, uite-aşa, fandaxia-i gata. Femeile încep să privească temător spre locul cu pricina, iar bărbații să revadă în gînd cu nelinişte scăpările din ultima vreme; moment în care putem considera că terenul e pregătit.

Sau, în jargon de marketing, că o (nouă) piață a fost creată. E momentul pentru …

Lecția numărul doi – oferirea soluției:

O soluție care, pentru că sîntem totuşi norocoşi (chiar dacă fundamental păcătoşi), vine exact la țanc. Asta pentru că oamenii de ştiință (şi, desigur, de bine) au fost cumva loviți din timp de duhul prevederii şi au început să lucreze la ea, la soluție, încă din vremea cînd noi, muritorii de rînd, habar nu aveam ce pericol ne va paşte peste ani. Cu toate cercetările finalizate, toate studiile încheiate şi toate premiile (inclusiv, în cazul de față, un Nobel) decernate, miracolul salvator e gata să aterizeze pe rafturile farmaciilor pentru a oferi penitenților mîntuirea în doze individuale. La prețul corect, bineînțeles.

Cum ar veni, toate condițiile sînt coapte pentru (încă) o situație fericită în care toată lumea cîştigă (noi cu leacul, savanții cu gloria, iar producătorii, şi ei săracii, cu ce mai rămîne – adică cu profitul). Ce ne facem însă dacă, în loc de revărsarea roadelor pîrguite ale mulțumirii, ne trezim că se sparge buboiul negru al îndoielii? Ei bine, de aici începe …

Lecția numărul trei – recrearea realității:

Chiar provoacă virusul HPV cancer de col uterin? De ce vaccinăm 100 de femei, dacă 99 dintre ele se vindecă spontan de infecția cu HPV? Cum ne protejăm de tulpinile de HPV neacoperite de vaccin? De ce vorbim de protecție, devreme ce nu avem încă date în acest sens? Cum rămîne cu efectele adverse?

Întrebări pertinente, de bun simț, iscate din observații legitime. Care sînt însă imediat minimalizate, interpretate, răstălmăcite. Pînă ce înțelegem într-un final că nu sîntem decît nişte băgători în seamă neinspirați, nişte iscoditori aflați în treabă, nişte cîrcotaşi ultra-retrogazi, căutători de noduri în papură. Asta dacă, totuşi, catadicseşte cineva să ne răspundă, pentru că în strîmtul televizor nu încap decît cei cu lecția învățată de acasă.

Şi uite-aşa, în trei paşi simpli, ne trezim că ne tratăm – cu largul concurs al autorităților statului şi al vedetelor de tot felul – de o problemă pe care nu ştiam că o avem. După care nu ne rămîne decît să ne mai tratăm şi de consecințe.

Doar că de data asta pe cont propriu.