nu schimbare, ci întoarcere


Suffering_the_Blaze

Sufăr (sursa: attwwilightblog.blogspot.com)

sînt bolnav, nu îmi e bine

vreau să mă ridic din boală şi nu ştiu cum

aş schimb ceva şi nu ştiu ce

şi totuşi e atît de uşor, atît de nespus (şi de nesperat) de uşor

tot ceea ce e nevoie pentru a mă vindeca e o simplă întoarcere în sănătate; nu trebuie să schimb nimic pentru că nu e nimic de schimbat

şi chiar dacă mi-aş propune să schimb ceva tot nu aş avea cum; pentru că nu e nici în ştiința, nici în puterea mea să o fac

ceea ce stă în puterea mea e doar să înțeleg, să accept şi să mă supun; sau, într-un singur cuvînt, să îmi asum

sînt aici pentru că ce am făcut pînă acum a fost să schimb – sau mai degrabă să încerc să schimb – ceva ce era bine întocmit

am încercat să schimb ceva fără să fie nevoie, am vrut să fiu (alt)cineva, deşi nu acela îmi era felul; am pornit pe un drum care nu era al meu şi iată, acesta m-a adus într-o fundătură

ce şi cum am trăit pînă acum a fost o deviere – iar acesta e chiar motivul pentru care am ajuns în acest moment de restrişte al vieții mele

acum tot ce am de făcut e să revin la cele de care, din neştiință sau din (prea multă) îndrăzneală, m-am îndepărtat

să redevin cel pe care, din slăbiciune sau din nesăbuință, l-am ignorat, l-am ascuns, l-am denigrat

nu să (mă) schimb, pentru că nu am nimic de schimbat

să mă întorc

să revin

să redevin

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *