nu e nici o glumă, articolul chiar provine de la arcadia
Poveştile următoare, cărora le-am fost martoră nemijlocită, deopotrivă fericită şi nefericită, încep în 1997 şi respectiv 1999.
Tatăl meu, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a sesizat că un nev nevocitar (aluniţă nepigmentată, de culoarea pielii) de pe braţul drept şi-a mărit dimensiunile, devenind stânjenitor.
Având oarecum idee de riscurile pe care le presupun astfel de modificări la nivelul nevilor, i-am spus că va trebui să-l însoţesc foarte curând la un consult de specialitate. Fie pentru că l-a alarmat imperiozitatea cu care i-am vorbit despre riscuri, fie pentru că n-a vrut să abuzeze de timpul meu veşnic neîncăpător, s-a dus la consult singur.
Printr-un concurs nefericit de împrejurări, formaţiunea i-a fost excizată de asistentul de la chirurgie, plaga închisă cu două fire de sutură iar pacientul trimis acasă fără nici un sfat, fără nicio avertizare. Cu recomandarea să se întoarcă peste trei săptămâni după rezultatul anatomopatologic al formaţiunii excizate.
Rezultatul a fost şocant: melanom malign.
Am plecat la Bucureşti, la Institutul oncologic, pentru evaluare. Diagnosticul s-a confirmat: melanom malign stadiul III, adică extins la ganglionii limfatici. S-a efectuat evidarea limfoganglionară axilară dreaptă (adică s-au extirpat ganglionii axilari), s-a instituit chimioterapia.
Prognosticul era sumbru, viitorul se exprima în luni de zile.
După aproximativ o lună în care, copleşit de diagnostic, a fost apatic şi deprimat, odată ajuns acasă a început să culeagă informaţii despre boală, să studieze cazuri similare, metode de tratament alternative, timp în care a continuat şedințele de chimioterapie şi tratamentul cu interferon.
După două luni a renunţat la chimioterapie (“prea multe otrăvuri, mă ucid şi pe mine, nu numai celulele canceroase”!), a început un regim alimentar bazat doar pe legume, fructe, cereale. A renunţat complet la carne, zahăr şi produse de origine animală. A decis să înceapă o cură de dezintoxicare cu Essiac, un ceai despre care avea referinţe foarte bune şi să înceapă să facă mişcare fizică; a renunţat la mersul cu maşina, a început să facă gimnastică, să meargă pe jos; a început să respecte orele minime de odihnă; a pus afacerea pe locul trei, după sănătate şi familie/relaţii. Şi-a schimbat radical modul de a privi şi trăi viaţa.
Dar, cel mai important, a decis să învingă boala. Tonusul i se schimbase, avea o atitudine pozitivă, credea cu adevărat că va ieşi învingător deşi specialiştii nu dădeau speranţe prea mari în cazul unui melanom în stadiul III. Era absolut convins că dacă renunţă la obiceiurile nesănătoase, dacă se va ocupa deopotrivă de corpul, mintea şi sufletul său, ca un întreg, Cel de Sus va face restul şi se va vindeca.
Anul acesta va împlini 74 de ani. Este un om sănătos şi voios. Povesteşte oricui are timp să-l asculte că miracolele se întâmplă celor care cred în ele.
Prin comparaţie, la polul opus, am trăit aproape în paralel, la distanţă de mai puţin de doi ani, drama socrului meu, diagnosticat cu cancer de colon în stadiu iniţial, cu un prognostic pozitiv.
Numai că pacientul, în momentul în care a auzit cuvântul “cancer” a decis că va muri, în ciuda speranţelor mari de viaţă pe care i le dădeau medicii în urma colectomiei (extirparea porţiunii de colon afectată) şi a examenului anatomopatologic.
Senin după nori (foto: www.obviousmag.org)
A devenit tot mai trist, tot mai abătut, preocupat excesiv de boală, deprimat. La două luni după intervenţie s-a stins.
Fiecare bolnav e unic, fiecare întâmpină boala cu arme diferite, fiecare boală e particulară.
Trăind însă nemijlocit aceste două experienţe apropiate, pot afirma cu convingere că atitudinea în faţa bolii este decisivă.
Nu toţi ies învingători, e drept, din lupta cu cancerul. Dar fiecare bolnav are datoria să lupte, să încerce, să nu se dea bătut.
Miracolele se întâmplă celor care cred în ele.
Felicitari pentru largirea echipei, mai ales pentru ca cei care vin sa scrie aici o fac la superlativ. Am sa imi depun si eu un CV.
Felicitari si pentru Arcadia, cea care ma incanta peste tot pe unde o regasesc publicand.
@VirtualKid: păi mulțumesc, deşi nu cred că mie ar trebui să-mi fie adresate felicitările, astfel încît am să le transmit mai departe celor în cauză; altfel, mai mult decît de acord cu cele spuse de tine; cele bune.
În primul rând, bine-ai venit, Arcadia, cu poveşti cu tot! Acum îmi dau seama de la cine ai moştenit tu pofta de viaţă care răzbate din ceea ce scrii pe blog 🙂 Felicitări tatălui tău pentru lupta câştigată şi mulţi ani înainte!
@Daria B.: mă alătur celor spuse de tine, e într-adevăr o poveste remarcabilă.
Vă mulţumesc dragii mei, deşi nu am merite în cazul de faţă. Chiar şi tonusul mi s-a oferit cadou 😀
De multe ori am ezitări în a spune povestea, intr-atât de neverosimilă pare.
Dar, cum spuneam, eu chiar cred în miracole, am trăit unul, din care am învăţat.
Sănătate maximă tuturor! 🙂
@arcadia: îți mulțumesc pentru povestea pe care ne-ai spus-o, mi-aş dori să fie citită de cît mai mulți oameni; aşa cum îi spuneam şi Dariei B., o pildă cu adevărat remarcabilă.
Scrii foarte frumos, Arcadia, merge la inima.
Povestea tatalui tau e datatoare de sperante si un exemplu pentru multi oameni loviti de soarta. Eu cred din rasputeri ca atunci cand decizi sa-ti iei soarta in maini si sa-ti asumi o deplina responsabilitate pentru viata ta si pentru tot ce ti se intampla, miracolele sunt posibile, probabile, ba chiar cu mari sanse de a se intampla. E drept ca trebuie vointa si forta morala; in general le gasim cand suntem cu spatele la zid, fara alte alegeri decat a lupta sau a muri. Mai rar mobilizam resursele astea de maniera preventiva. Asa suntem cu totii.
Cunosc si eu personal o doamna (45 ani), care s-a pricopsit de un cancer uterin, de care urma sa se opereze – si care nu a mai facut-o, in urma unei “terapii” puternice : o discutie de o zi si o noapte cu tatal ei, cu care fusese in relatii conflictuale de la adolescenta si cu care avea o relatie de dragoste si ura, imbarligata cu multe noduri de neiertare. Discutia lor de 24 de ore, plina de reprosuri, certuri, aproape si batai, sfarsita cu plansete, imbratisari, impacare si iertari reciproce A VINDECAT-O ! Examenul medical ulterior, dinaintea operatiei deja programate a aratat disparitia tumorii !! Medicii (belgieni) se frecau la ochi … inchistati in sistemul lor de gandire reductionist, generat de scolile de medicina conventionale.
Pe de alta parte, nepatrunse sunt caile Domnului, ale bolii, ale cancerului in particular, ale mecanismelor vindecarii. Exista persoane evoluate, patrunse de spiritualitate, iluminate, carora li se intampla, totusi, sa secrete un cancer sau sa-i cada prada. Un exemplu (de la Thierry Janssen citire) este romanciera franceza Christiane Singer. Multi din cei care cred (ca si mine, cumva) ca o persoana care si-a constientizat si “rezolvat” inhibitiile, refularile, conflictele emotionale/ psihologice/ spirituale are un sistem imunitar care o protejeaza de asemenea boli grave nu inteleg cum de e posibil totusi ca boala sa loveasca. Cum se poate ca o persoana ce a dezvoltat atat luciditate in raport cu ea insasi sa se imbolnaveasca si sa moara de cancer ?
Umilitatea in fata celor de neinteles, care sfideaza postulatele si sistemul nostru de credinte, ramane o valoare sigura.
Dupa cum, la fel de sigura e valoarea exemplului tatalui tau, caruia ii doresc o viata lunga si plina de impliniri.
@Daniel: stai ce stai … te-am “avansat” în pagina principală cu fulgi cu tot, că prea meriți …
Pentru Arcadia
Povestea ta nu este neverosimila! Am trecut printr-un tratament pentru cancer si am intalnit oameni operati de cancer in urma cu 15,20, 28 si chiar 35 de ani. Veneau la consult anual sau bianual. I-am urmarit cu uimire … Multi aveau fete atat de senine!
Bolile grave poate fi invinse!
Eu am plans mult o saptamana, apoi am ridicat capul si am pasit cu nadejde mai departe. Mai am o gramada de lucruri de facut!!!!
@Aurora: te aştept să ne spui povestea ta, ne poate ajuta pe toți; cele bune.
Pingback: învingi sau eşti învins | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Buna ! Am citit povestea ta si mi se pare incredibila . De vreo 3 saptamani inerc si eu sa inteleg pe cat posibil ce inseamna cancerul si cat de mult iti poate schimba viata. Tatal meu , in varsta de 66 de ani tocmai a primit acest diagnostic , care ne-a lovit pe toti ca un fulger .Nici nu stiu de unde sa incep …un om care nu a stat niciodata internat in spital , care nu a facut nici un fel de tratament in viata lui , afla ca , pe langa diabet de tip 2 si hipercolesterolemie , are si o tumoare crescuta in spatele faringelui care deja invadeaza bazele craniului . Am aflat diagnosticul dupa aproximativ un an de investigatii ORL , la diversi medici , in cabinete particulare sau la spital , care mereu ne spuneau ca ar fi sinuzita si otita . La Iasi i s-a stabilit diagnosticul si ulterior am efectuat si biopsia , al carei rezultat confirma – Carcinom nediferentiat de tip rinofaringian (carcinom limfoepitelial) T3NxMx . Imediat ni s-a prescris Chimioterapie neoadjuvanta si radioterapie , prima la Piatra Neamt , zona de care apartine , si a doua , la Iasi , acolo fiind singurul loc unde s-ar putea face acest tratament . Durerea mea este mai mare cu atat mai mult cu cat nici unul din medici nu prea comunica cu noi … in sensul de a ne da mai multe detalii despre boala sau despre trtament , atat doar , ca este foarte grav. Nici macar nu stiu ce fel de substante i s-au administrat in perfuzie dupa prima sedinta de chimioterapie…M-am gandit ca poate si medicii sunt prea straseasti din cauza numarului mare de pacienti , desi nu cred ca asta ar fi o scuza in a furniza un minim de informatii pacientului si familiei . Concluzia … as dori sa stiu daca mai exista cineva intr-o situatie asemanatoare si m-ar putea ajuta cu mai multe informatii despre boala si medici specialisti in acest domeniu . Multumiri ca ati citit si marturia mea .
P.S. Arcadia , te rog sa-mi spui si mie mai multe detalii despre tratamentul cu Essiac urmat de tatal tau…sanatate la toti !
@Iulia Pastramă: mai sînt și alte relatări similare, spre exemplu asta, povestită de un prieten (am cunoscut-o și eu pe doamna respectivă, este bine-mersi); iar dacă mai răsfoiești prin paginile acestui blog, vei mai găsi povești de vindecare miraculoasă, fără medicamente și fără doctori, obținute doar prin puterile celor afectați.
Ok…multumesc de incurajari…va urmaresc cu interes . Un lucru e sigur : Cancerul il poate face oricine , indiferent ca e sarac sau bogat…si , cred cu tarie ca rugaciunea si vointa fiecaruia pot face minuni. Voi citi in continuare toate relatarile .
@Iulia Pastramă: ce să-ți spun, că am cunoscut o doamnă doctor (oncolog) care a avut chiar ea un cancer și care mi-a spus că cea mai bună terapie este credința, iar cel mai puternic medicament este rugăciunea? voi scrie în cîteva zile un articol despre o cercetare în care medici oncologi declară că ei nu ar lua medicamentele pe care le prescriu pacienților; ne mai auzim, cele bune. (p.s. – încă o lectură, tot de la arcadia)
Pingback: cancerul, prietenul meu | tot ce (nu) ai vrut să știi …