motto: “Ar fi absurd ca existenţa să fie absurdă.” – Nichita Stănescu

Peste ape … (sursa: www.bmnkhil.blogspot.ro)

E atît de greu să aduci o fiinţă la viaţă încît pur şi simplu nu are sens.

Şi e atît de cu deosebire şi superb de complicat să menţii o fiinţă în viaţă încît devine de-a dreptul iraţional.

Ştiinţa nu are nici cea mai mică problemă să proclame (şi să lucreze cu) lucruri şi concepte iraţionale (vezi, bunăoară, conceptul de număr iraţional sau, poate ceva mai greu de prins, ideea de boală psihică). Dar sînt ele cu adevărat iraţionale sau doar apar aşa unei raţiuni umane fatalmente limitată? Altfel spus, ceea ce numim noi iraţional chiar nu are sens sau, poate, un sens mai profund al lor nu se revelează, pur şi simplu, în marginile înguste ale minții noastre?

Acuma eu (şi noi toţi) ar trebui poate să cred(em) că, oricine ar fi în spatele acestui miraculos desfăşurînd numit viaţă – că e Mama Natură sau Tatăl Demiurg, acesta devine la ocazii, cum ar veni, iraţional şi se întoarce împotriva propriei creaţii. Ca şi cînd ar fi atît de uşor să produci chiar şi o simplă amoebă, încît să te poţi apoi lipsi de ea fără nici o apăsare (dar mai bine întrebaţi-i despre asta chiar pe “oamenii de ştiinţă” care, de mai bine de un secol de cînd se joacă de-a Creatorul cu biata musculiţă de oţet, nu au reuşit să obţină nici măcar o mutaţie genetică viabilă – una care să se perpetueze, vasăzică, de la sine la generaţii succesive de musculiţe).

Și atunci vin și eu și întreb, ca naivul: cum ne putem imagina că există pe lumea asta ceva – chiar și cel mai, aparent ochilor noștri, insignifiant lucru – fără sens? Și dacă răspunsul e cel intuit, putem include aici și boala? Iar dacă boala – ca o respectabilă categorie ce e dumneaei – se califică la pachet, cum rămîne atunci cu cancerul?

Și iacătelea cum, din doi pași și trei întrebări simple, ajungem să rostim inimaginabilul: desigur, stimabililor, cancerul are sens! Iar faptul că noi nu putem să-l deslușim nu-l face cu nimic mai puțin real.

Să o mai spunem o dată, ca să ne intre bine în cap: viața, în întregul ei, are un sens; iar în particular și viața omului are, prin urmare, un sens; ca dat al omului boala are, carevasăzică, și ea un sens; ceea ce înseamnă, fără doar și poate, că și cancerul are un sens al lui.

Din țărînă … (sursa: www.astrobiology.nasa.gov)

Și e atîta zbatere, atîta efort și atîta energie consumată ca să produci un cancer în toată complexitatea lui, încît sensul acestuia nu poate fi decît unul pozitiv, anume unul de susținere a vieții. Nu văd de ce Natura (sau Doamne-Doamne) ar investi atît într-un proiect fără rost, necum într-unul care se opune propriei lor creații.

Așadar cancerul, ca boală a omului care e parte a vieții, are un sens. Pe deasupra, unul pozitiv.

Noi nu îl vedem, dar el este.