Tocmai de la capătul lumii am primit astăzi un semn. Un prieten mi-a scris un super-mega-comentariu, cu gînduri de bine pentru acest blog. De ce aduc vorba? Păi să vă povestesc.

În luna martie a acestui an am fost, la invitația lui Daniel – prietenul meu, într-o călătorie în Singapore. Unde el munceşte şi locuişte împreună cu familia de cîțiva ani buni. De acolo am fost prin cîteva țări din peninsula Indochina. În care am văzut locuri de o frumusețe nespusă şi am cunoscut fel de fel de oameni, cu fel de fel de obiceiuri. A fost una dintre acele experiențe care îți influențează profund viața.

Dar a mai fost ceva, ceva care pînă la urmă a avut asupra mea un efect mult mai puternic decît întîlnirea cu exotica lume asiatică. E vorba despre o simplă discuție, pe care Daniel a provocat-o în una din primele seri ale prezenței mele acolo. În urma căreia am aflat – nu că ar fi fost pentru mine o mare surpriză – cît de prost mănînc. Felul în care mi-a vorbit, simplitatea şi evidența argumentelor folosite au declanşat în mintea mea un declic. În urma căruia mi-am schimbat semnificativ modul în care mă hrănesc.

Acum, la şase luni distanță, pot să vă spun că mă simt mult mai bine şi că “beneficiez” de mai multă energie pe tot parcursul zilei. În plus, am scăpat de cele cîteva kilograme în plus care “îmi stricau linia”.

Pic cu pic (foto: www.designmetoo.com)

Pot să spun că tot datorită lui Daniel şi blogul acesta arată aşa cum este acum. Adică puternic orientat pe modul în care ne alimentăm. Iar prin alimentație înțeleg tot ceea ce introducem – cu voie sau fără voie – în corpul nostru, că e mîncare, băutură sau … fum (citeşte tutun). Fără a exclude apa şi nici chiar aerul. Toate şi fiecare dintre ele ne pot îmbolnăvi sau ne pot proteja de cancer. Trebuie doar să ştim cum.

Sînt sigur – de fapt ştiu – că Daniel a mai intrat şi cu alte ocazii pe blogul meu. Însă doar după ce am introdus pagina de nutriție a reacționat. Ceea ce pentru mine e (încă) un semn că sînt pe drumul cel bun.

Aşadar, mergem mai departe.