Ce (mai) punem în farfurie ... (foto: http://english.pravda.ru)

Am fost plecat pentru două zile în oraşul meu de baştină pentru a rezolva nişte probleme ivite pe nepusă masă.

Astăzi, pe drumul de întoarcere, priveam cîmpurile agricole pe care le tăia şoseaua. Pe măsură ce mă apropiam de marele oraş, dintre culturile frumos rînduite răsăreau tot mai multe hale şi clădiri moderne care rupeau armonia vegetală. Pe una din ele, din goana maşinii, retina mea a adăstat pe un cuvînt o fracțiune de timp suficient de mare pentru ca acesta să capete un sens: Monsanto.

Este numele – foarte melodios, dacă mă întrebați pe mine – al unei companii alimentare. Care, prin urmare, ar trebui să fie unul dintre cei mai buni prieteni ai omului (doar îi dă acestuia de mîncare, nu-i aşa?). Ei bine, omul nu e prea sigur dacă să cedeze insistențelor numitei Monsanto şi să-i acorde acesteia prietenia lui. Iar unii dintre cei aflați în anturajul lui imediat spun chiar că pe bună dreptate.

De ceva vreme pare că nimic nu ne mai e imposibil. Am descifrat codul genetic, am înțeles cum funcționează acesta, apoi l-am pus la treabă. Cu una dintre promisiuni – extrem de generoasă dealtfel – ca omul să nu mai facă niciodată foamea. Mîncare mai multă, mîncare mai ieftină, mîncare accesibilă tuturor. Mîncare pe toate drumurile (sau, mă rog, în toate supermarketurile).

Interesant este că în toată această frenezie nimeni nu a promis şi o mîncare mai sănătoasă (sau cel puțin nu am aflat eu). Cu alte cuvinte am început să dăm – şi în modul în care ne hrănim – calitatea pe cantitate. Renunțăm din ce în ce mai mult şi cu seninătate să ne mai hrănim, preferînd să ne umplem stomacurile.

Zilele trecute citeam undeva cum că medicul şef al Rusiei crede că țara sa nu poate asigura hrana necesară pentru toți locuitorii ei doar din surse organice. Drept pentru care el recomanda introducerea pe scară largă a organismelor modificate genetic. La potențialul agricol al Rusiei, sugestia domnului doctor mi se pare cel puțin bizară. Mai ales că ea vine din partea unui medic şi nu a unui agricultor, aşa cum ar fi fost de aşteptat.

Dar țărişoara noastră, dînsa, cum stă la capitolul ăsta? Păi nici în căruță, nici în teleguță, ca de obicei. Pentru că, deşi nu se comercializează (încă), în România se cultivă deja – deocamdată la nivel experimental, după cum mă asigură amicul google – plante modificate genetic (acum ne explicăm şi prezența Monsanto, deținătoarea tehnologiei pentru circa 90% dintre semințele modificate genetic la nivel mondial). Asta în timp ce vecina Bulgaria – pentru care avem se pare o obsesie în a ne compara – a interzis chiar la începutul acestui an cultivarea lor.

Iar acum, ca în orice poveste care se respectă, ar urma încheierea. Ceva de genul: “Şi au trăit fericiți şi sănătoşi pînă la adînci bătrîneți”.

Dar pentru că nu sînt sigur de acest final, am să las deocamdată povestea neterminată.