Mai multe mere.
Dacă tot am adus ieri vorba despre ele, poate e cazul să ne aplecăm un pic asupra lor. Nu de alta, dar se pare că dintre toate fructele, mărul este cel care a influențat cel mai mult destinul umanității.
Spre o pildă mărul – ca simbol al cunoaşterii – a fost cel care l-a izgonit pe Adam din rai. Şi tot un măr – de data asta ca răsplată a frumuseții – a stat la originea războiului troian. Fără de care e mai mult ca sigur că Europa (dar şi restul lumii, probabil) ar fi arătat cu totul altfel.
Dar cum nu e scopul nostru să ne ocupăm de problemele globale ale omenirii, ne oprim aici şi acum la (doar) cîteva dintre efectele ceva mai concrete pe care mărul le are asupra fiecăruia dintre noi.
Să luăm bunăoară sănătatea noastră cea de toate zilele. E stabilit deja că un măr pe zi ține doctorul departe. Cu beneficii deloc de neglijat pentru noi: mai puține ofuri la inimioară, o folosire mai îndelungată a cîntarului pe care ne verificăm greutatea, dar şi perspectiva unor amintiri mai proaspete cu care să ne mîngîiem bătrînețile.
Mărul meu (foto: www.wikipedia.org)
Mai mult – şi de un interes deosebit pentru noi – consumul regulat de mere se pare că ține nu numai doctorul, ci şi cancerul departe. Cu deosebire cancerul de colon, cancerul de prostată şi cancerul de plămîni. Asta deoarece, în ciuda unui conținut de vitamina C relativ scăzut comparativ cu alte fructe sau legume, merele sînt o sursă bogată de substanțe antioxidante.
Aşadar, se pare că un alt proverb începe să se contureze:
Un măr pe zi ține cancerul departe.
Pingback: fiarbă vinu-n cupe | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...
Eu nu am o relaţie prea prietenoasă cu merele. Când mănânc unul, e ca o doctorie. Pentru că trebuie.
Cu toate astea, am descoperit următoarea stratagemă, să-i spun aşa.
Sâmbăta cumpărăm cca 2 kg de mere de Voineşti şi încă vreo 2 kg de mere golden.
În fiecare zi din săptămâna de lucru, ne luăm în taşcă, la serviciu, câte două mere.
Secretul e următorul: la serviciu, orice e bun de ronţăit. Drept pentru care, niciodată nu m-am întors cu merele înapoi acasă.
(E-adevărat, uneori sunt şi excepţii, dictate câteodată de piaţă. 🙂 De pildă, la Billa, portocalele sunt cam 1,9 lei kilogramul. La concurenţă cu merele. Deci, cred că toată naţia română a făcut săptămâna trecută cură de suc de portocale. Prea cumpăra lumea cu lăzile…)
Teodora, nici eu când am de ales dintr-o gamă largă nu mă reped la mere, dar cred că asta numai din pricină că ştiu ce gust (nu) au merele respective, însă între un măr natural, zemos şi acrişor (soiul meu preferat) şi o portocală searbădă, care stă în supermarket de săptămâni, aş alege mărul.
Mai nou, ştii ce fac? tai 2 mere felii şi le amestec cu cerealele înmuiate, fac o papaloaşcă yami-yami 🙂
@Daria B.: papaloaşcă zici …
papaloaşcă, papaleaşcă, zi-i cum vrei… simt cumva o urmă înăbuşită de critică la adresa ardelenismelor mele sau doar nu ţi-e familiar cuvântul? 🙂
@Daria B.: îți zic şi eu vreo cîteva de pe la mine de nu se mai înțelege om cu femeie, vorba bunică-mii; zi-le înainte, sînt pentru diversitate, că doar aşa ne putem îmbogăți.
păi zi atunci, ca să circule în ambele sensuri îmbogăţirea…
nu mai pot da reply la comentariul tău, că ai la setări maxim 5 se pare.
@Daria B.: nu ştiu dacă asta e cauza, am resetat la 10 comentarii; va circula, va circula, fii fără grijă …
@Teodora: orice strategie este bună dacă slujeşte unui scop nobil; bune şi portocalele la o adică, să aibă tot românul.
Daria, eu în copilăria mea mâncam portocale doar de Crăciun. Desfăceam cu soră-mea o portocală şi o făceam jumi-juma. Nu cred că am desfăcut vreodată fiecare câte-o portocală. Şi nu pentru că nu ne-ar fi lăsat părinţii s-o facem. Cred că, deşi eram mici, pricepeam şi noi că sunt rara avis.
Acum, când nimeresc portocale dulci şi zemoase, le apreciez foarte.
(Oi fi rămas şi eu ca băbuţa aia pe care-am auzit-o din întâmplare povestind că ea a trecut prin foametea din ’42 şi că, de-atunci, ea nu aruncă mâncare şi nu suportă nici când vede că alţii aruncă mâncarea. Deh, sechele…)
Mersi de pontul cu cereale+măr.
Dar poame din mere ai făcut vreodată?
Şi un lucru pe care am uitat să-l spun. Sucul meu preferat nu e nici de portocale, nici de grep, nici de nimic altceva decât de mere. Fără nici o rezervă!
Teodora, nu ştiu de ce dialogăm noi chestiile astea personale pe blogul doctorului, dar dacă tot am început şi el nu se supără hai să ne destrăbălăm! 🙂 Eu în copilăria mea nu mâncam portocale nici măcar de Crăciun. Îmi aduc aminte doar de stat ore întregi la cozi şerpuitoare care începeau de pe strada de vizavi, de îmbulzeala şi hărmălaia când se anunţa că mai sunt doar pentru X persoane printre care nu mă număram, de goana la cealaltă cofetărie la care mai aduceau portocale, eventual de stat la încă o coadă degeaba, de ajuns acasă bocnă. Şi nu-mi venea să plâng pentru că nu ajunsesem la portocale, ci de cât mă dureau picioarele îngheţate. Nici nu-mi trebuiau portocale, aş fi preferat să stau acasă la căldură fără, mă enerva că eram trimisă la cozi inutile. Aşa că-i înţeleg sechelele băbuţei, aş mai adăuga la sechele şi faptul că le recunosc şi acum moaca vânzătoarelor de la magazinele respective, indiferent unde le văd, dar ştiu că nu au nici o vină, pur şi simplu când le văd îmi aduc aminte. Am mâncat foarte târziu portocale, banane şi alte chestii “exotice”. Ca să nu-ţi mai spun şi câţi ani n-am mâncat absolut deloc lactate şi uite că trăiesc bine-mersi 🙂
Ştiu doar că merele sunt nişte poame, nu ştiu ce-s alea poame din mere 😀
@daria: acum e şi blogul tău, astfel încît te poți destrăbăla în voie, mai ales că eu am cam lipsit din peisaj în ultima vreme; aia cu lactatele se poate să nu fi fost chiar un lucru rău pentru tine, ba chiar dimpotrivă, după cum vom vedea la un moment dat (şi să nu mă iei iar cu datoriile, că ştiu că am multe).
păi, bine-ai revenit în peisaj! nu mă pot abţine: datoriile, doctore, datoriile! (şi să nu încerci să-mi cenzurezi comentariul, că ştiu că-l pot adăuga la loc) 😀
@Daria B.: mai am un pic pînă la linie, dar mă achit pînă la capăt; de aia nici nu încerc să cenzurez ceva, că ştiu că nu am nici o şansă.
@Teodora: mă bag şi eu un pic în seamă: se pare că sucul de mere e foarte bun, din toate privințele.
Păi le discutăm pentru că au legătură cu subiectul, nu? Sau e loc doar de discuţii ştiinţifice? (doctorul nu mi-a dat impresia asta, dar e bine să mă tragă cineva de mânecă atunci când o iau pe lângă drum 🙂 )
Cât despre poame, tu, care răsfoieşti cu-atâta eficienţă dicţionarele (v. chiar plezir, plezirist 🙂 ), poţi rezolva uşor problema. 🙂
Teodora dragă, ştii bine că una-i răsfoitul dicţionarelor şi alta-i limba vorbită… Hai, ai milă de mine, nu mă lăsa să mă mai scald în mocirla neştiinţei şi luminează-mă, dacă tot m-ai făcut curioasă, ce-s alea poame din mere?!
@Daria B.: gata, m-ați convins, vă fac forum!
FO-RUM! FO-RUM! FO-RUM!
Daria B.: vi-ne! vi-ne! vi-ne!
sau, şi mai exact, e pe vine!
@Teodora: fac şi forum, în curînd, atunci să vă văd, gureşelor …
Daria dragă, ce-i cu tine? Ţie, care-ţi place să afli sensuri, să cauţi denumiri obiectelor care n-au ş.a.m.d., tu, pasionată de cuvinte, sensuri, scotociri… vrei răspunsuri de-a gata? 🙂
Hai, fie, vezi aici sensul (3):
POÁMĂ1 ~e f. 1) Rod comestibil al unor pomi; fruct. 2) la sing. reg. Fruct în formă de ciorchine al viței de vie; struguri. 3) la pl. Fructe preparate pentru iarnă (tăiate și uscate). 4) fig. Persoană viciată din punct de vedere moral. /<lat. poma
(sursa: http://dexonline.ro/ )
Găseşti şi reţete cu Google. 🙂
Teodora, mă faci să râd cu gura plină, vai, vai (chiar acum înfulec dintr-un castron mere rase cu morcovi, ţelină şi bucăţi de nuci, asta apropo de ce discutai cu Zazuza pe blogul ei; se mai pot adăuga şi stafide şi chiar bucăţi de ananas pentru o salată perfecă cu desert inclus, nu că n-ar fi perfectă şi aşa… ). Mersi frumos de info, păi de ziceai aşa… poamă simplu sau poamă rea ştiu ce-nseamnă, că doar am întâlnit şi eu poame la viaţa mea, cam cât să umple un măr aşa, dar eu îmi imaginam că-i vorba de cine ştie ce struţocămilă, aşa pasionată de sensuri cum sunt :)) iar mere şi alte fructe uscate făcea sora bunicii, dar nu le zicea poame, ci corobeţe, da’ nu te pune şi tu pe scotociri că-i regionalism, n-o să-l găseşti…
Daria B.: bine că v-ați lămurit pînă la urmă, că le blocați serverele ăstora de la wordpress.
ăştia de la wordpress n-aveau decât să anticipeze că pe serverele lor s-ar putea “da” la un moment dat şi nişte gureşe 🙂
@Daria B.: văd că rezistă pe poziții, pînă una-alta, cu servere cu tot; ceea ce înseamnă că atacul gureşelor nu a fost suficient de coordonat.
@Teodora: că bine i-ai mai zis-o, parol, maşer …
Pingback: Despre 2012
@Despre 2012: am văzut filmul propus, îl recomand tuturor celor interesați de ceea ce mănîncă.
Pingback: dulciuri, floricele, cola | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...