Nu întotdeauna o suspiciune sau un diagnostic de cancer se confirmă. Din cînd în cînd lucrurile se termină cu bine.
Mihaela Geoană e un asemenea exemplu. La un moment dat a făcut o mamografie care ridica o suspiciune de cancer de sîn. La recomandarea medicului Mihaela a făcut un set de teste după care a putut să răsufle uşurată. Nu era vorba de cancer, a fost doar o alarmă falsă.
Între prima suspiciune şi diagnosticul final au fost însă trei zile pe care Mihaela le-a trăit cu maximă intensitate. Trei zile de teamă, incertitudine, chiar groază, combinate cu un acut sentiment de nedreptate pentru ceea ce părea că îi rezervase soarta. Trăiri pe care le are orice om care se confruntă cu perspectiva unei boli incurabile.
Poate chiar acest episod este unul dintre motivele pentru care Mihaela Geoană a înființat şi conduce cu succes o organizație al cărei scop este chiar lupta împotriva cancerului – Fundația Renaşterea. Fundație care a desfăşurat numeroase programe de informare, prevenție şi diagnostic pentru cancer de sîn şi cancer de col. Şi care acum se pregăteşte să deschidă un nou centru medical de diagnostic şi tratament dedicat bolnavilor de cancer, care în plus se va ocupa şi de cancerul de plămîni.
Într-un articol anterior despre un medic care s-a vindecat de cancer spuneam că nu trebuie să aşteptăm să ne îmbolnăvim de cancer pentru a-l învinge.
Mihaela a învățat deja acest lucru.