la mare, la soare


Vara la mare (sursa: www.mdanderson.org)

Am plecat la mare. Ca să stau la soare, evident.

Dar pentru că mi-am propus să trăiesc o sută de ani, voi încerca să o fac inteligent. Mai exact voi fi atent la cîteva lucruri, pe care le-am făcut şi altădată şi a fost bine.

În primul rînd voi sta la plajă cu măsură, dimineața pînă la ora 10 cel mai tîrziu şi în nici un caz mai devreme de 5 după-amiază. Într-un an în care am mers după programul ăsta timp de 2 săptămîni am prins un bronz care a rezistat pînă în primăvara viitoare. Ca să nu mai spun că nu am dat jos nici măcar o coajă de piele, necum să mă ard sau altceva.

Dacă v-am captat interesul, vă mai spun cîteva. Crema de plajă, de pildă, pe care pînă acum eu unul nu am prea folosit-o. Există voci care susțin că nu prea protejează de fapt. Oricum, pînă se clarifică această dilemă, e bine să folosim una cu un factor de protecție cît mai mare (minimum 15), în funcție şi de tipul pielii. Iar dacă tot ne încurcăm mai bine o aplicăm zilnic, în special ales pe zonele de piele expuse la soare şi cu cel puțin 30 de minute înainte de expunere. Un amănunt important: dacă transpirăm mult sau dacă intrăm în apă e bine să folosim crema mai des.

Nu ştiu voi cum sînteți, dar mie unuia îmi place să rămîn pe plajă ca să ascult valurile, uneori chiar în perioada de foc din miezul zilei. Dar numai sub o umbrelă sau paravan, chiar dacă soarele mai intră în nori. Iar dacă mă hotărăsc să plec, îmi iau o cămaşă cu mîneci lungi şi o pălărie de soare cu boruri late. Neapărat şi ochelari, pentru că ochii sînt foarte sensibili la razele soarelui. Nu multă lume ştie, însă pentru că în ochi există celule pigmentare (melanocite, care dau şi culoarea pielii), se poate face melanom malign de ochi.

Păi în cazul ăsta o să spuneți, cu atîtea restricții şi precauții, mai bine să mergem să ne bronzăm la salon. Nu vreau să vă dezamăgesc însă nu rezolvați nimic, pentru că bronzatul artificial prezintă aceleaşi probleme ca şi cel natural, ba poate chiar un pic mai multe. Cu aceleaşi riscuri de a face un cancer de piele.

În fond, ați auzit pînă acum de vreun lucru artificial care să fie mai bun decît ce primim de la Mama Natură?


Leave a comment

Your email address will not be published.

0 thoughts on “la mare, la soare